Bookaholic

„Cele mai mici proze e o carte în care se aude întruna lipa-lipa, târș-târș și se merge mult, chiar și atunci când nu se pleacă, în care se circulă întruna, fie și pe loc. Uneori doar cu gândul, trimis înainte, înapoi, în toate direcțiile, într-un autobuz londonez, într-un aeroport îndepărtat, până pe palier sau până în beci, de unde sunt aduse mușcatele. Este aici o artă poetică, în care umorul ia în stăpânire cea mai adâncă amărăciune a unei lumi periferice, unde nu știi niciodată dacă frunzele sunt afară, dacă se văd pe geam ori s-au mutat deja înăuntru, la fel ca vrăbiile, mușcatele, albinele, loboda sau gladiolele.”

Svetlana Cârstean

„Fiecare volum al Doinei Ioanid e un teritoriu inconfundabil, cu regulile lui de organizare și cu legile lui de existență. E o «țară»– cu un relief și cu o atmosferă cu totul particulare. Totul e proaspăt, inedit în Cele mai mici proze – o carte despre femei și despre universul lor. Obiecte variate – de la papucii umili sau ustensilele de bucătărie la foaia de hârtie care le consemnează existența «feminină» –, ca și locurile sau peisajele la fel de variate (casa bunicilor, străzile Parisului ori «marginea Bucureștiului cea veche») dau conținut unor spații «de trecere», unui prezent dens, dar și unui trecut învăluitor ca un parfum sau ca o șansonetă. O tensiune constantă străbate, pe dedesubt, ca un curent freatic, teritoriul Țării Papucia.

Bianca Burța-Cernat

„Cele mai mici proze”, de Doina Ioanid – fragment

Colecția „Vorpal”, Editura Nemira, 2017

Preambulare. Poemanvers

O veioză care poate lua forme de ascunziș. Doi porumbei înghesuiți lângă un burlan. O podea albă pe care lunecă un fir de păr și o armonică în apartamentul de dedesubt. Jaluzelele cărămizii mijind un zâmbet de departe. Și-apoi liniștile. Liniști de seară. Liniști ademenite. Le asculți cum se mișcă, cum sună. Le vezi strălucind pe o unghie. Liniști de seară. O veioză. Un chip sub o veioză. Poldere străbătute de vânt. Liniștile zburând ca niște lișițe pe deasupra mea. Îmi amintesc sărutul tău bine ajustat pe piciorul meu, cel mai fin ciorap, într-un aici, într-un altundeva.

Good morning pe o scară sinilie pătată de cafea. Omul cu sushi îmi zâmbește. Cuvinte adunate pe-o stradă în păpuriș. În fața mea, o lebădă albă, cu aripile larg deschise. Tramvaiul întoarce pe șine tot felul de amintiri vecine. Și-apoi gătesc o cină pentru altcineva decât cel din fața mea. Cineva care încearcă să mă zărească peste capetele celorlalți.

Am mâncat alge fără să știu. De obicei algele nu-mi plac. Duhnesc și se lipesc de piele. Era o salată de alge travestită, cu somon și dressing de iaurt. Uneori, mă travestesc și eu când vreau să trec neobservată. Câte poți să înveți dintr-o salată travestită. O salată travestită e la fel de puternică precum Omul Păianjen sau Femeia care trece prin pereți. Dressingul de salată ca machiajul de dimineață.

Plouă. Stăm amândoi într-o cabină telefonică. E din cea veche, dintre cele puține câte au mai rămas. Fără ușă. Eu sunt cu saboții dezlipiți în mână, cu tălpile goale. Ne uităm la stropii mari de ploaie. Nu spunem nimic. Mă uit în geam. Pe gâtul meu, o petunie violet.

Poveste din Țara Papucia. Papucii din fața ușilor. Din plastic, rugoși, uneori saboți scâlciați. Papucii de pân’ la magazin, papucii de până jos. Papuci vecini lângă papuci. Unii așezați drept, cuminți, alții, în V, alții, răsfirați. Papuci aruncați într-o doară. Papucii de sub masă, papucii pe care i-am uitat într-o casă. Papucii de care nu-mi mai pasă sau poate cred că nu-mi mai… Papuciiiii… Papuci din lemnul câinelui arătând drumul spre casă.

Despre Doina Ioanid

Doina Ioanid s-a născut la 24 decembrie 1968, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti în 1995 şi cursurile de Master (Studii Culturale Franceze) la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a aceleiaşi universităţi, în 1998. A publicat poeme în volumul colectiv Ferestre ’98, girat de Mircea Cărtărescu, Editura Aristarc, Oneşti, 1998, împreună cu Ioana Vlaşin, Cecilia Ştefănescu, Marius Ianuş, Angelo Mitchievici, Iulian Băicuș și Victor Nichifor. A participat la volumul experimental 40238 Tescani, Editura Image, Bucureşti, 2000 (alături de Ioana Nicolaie, Marius Ianuş, Domnica Drumea, Angelo Mitchievici, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ştefănescu şi Florin Iaru). A debutat individual cu un volum de poeme în proză: Duduca de marţipan, Editura Univers, Bucureşti, 2000 (Premiul de debut „Prima Verba“). Au urmat alte volume de poezie: E vremea să porţi cercei, Editura Aula, Braşov, 2001 (nominalizat la Premiile Aspro); Cartea burţilor şi a singurătăţii, Pontica, Constanţa, 2003; Poeme de trecere, Editura Vinea, București, 2005; Audio-book Poeme de trecere, Editura ninpress, 2009; Ritmuri de îmblînzit aricioaica, Editura Cartea Românească, București, 2010 şi Cusături, Editura Cartea Românească, București, 2014. Poemele sale au fost traduse în franceză, maghiară, turcă, slovenă, bulgară, croată, germană, neerlandeză, engleză, galeză şi polonă.

Beatitudine (eseu politic)

Preoteasă, deejayiță, escortă afectivă, muceniță kinky care te lucrează la zona incertă, la mezzo bass. Survolează feminitatea şi relaţionările cu o formulă în care îmbină prospețimea percepției cu post-ironia, navighează finuț printre formule hedoniste, luminițe și tripuri. Îmi vine să citez la greu, dar până la urmă fiecare își ia de aici ce vrea și ce poate, ca-n viață. O să fac totuși un spoiler alert: a doua secvență e cu gura uscată de ură în abundență și exces. Vă las să descoperiți și să absorbiți beatitudinea în toată complexitatea ei.

Andrei Dósa

În era post, nu căutați sensul, mai ales nu căutați să înțelegeți. Îmbibați-vă de consecințele a ceea ce a fost, beatitudinea fără motiv e sensul și e peste tot, în cele mai absurde, nesemnificative, neașteptate combinații, în mixul dj-ului dezabuzat, dar lucid, care știe unde ar fi putut fi sau unde a fost cândva frumosul. Fiindcă în era post totul conviețuiește cu totul și nu există discriminare de niciun fel, cu atât mai mult estetică. Și despre toate astea le zice atât de bine Cosmina Moroșan. Bine ați venit în chaosmosina! Voi, toți cei care intrați aici, lăsați deoparte orice speranță de a întâlni ceva poetic familiar.

Svetlana Cârstean

„Beatitudine (eseu politic)”, de Cosmina Moroșan – fragment

Colecția „Vorpal”, Editura Nemira, 2017

IV

(RSKT) smile if you think he loves me
Am avut și eu un șturn
cu tipul ăla, woow…
și când mă implicam cel mai…
tremuram gândind
doar ca-n folclorul c u n o s c ă t o a r e l o r adică –
partea bună dintr-o fostă legătură
o retrăiești
după –
întors.
Dar un mail uitat deschis
e destin revocat, nu întotdeauna
trolii binevoitori ai vieții au stat degeaba !
Grețoase ***love in idleness*** explodau în ecran,
mie îmi încleiau capul ‒
îi zicea : „bă pt. o perioadă
ca asta e ok,
‒ gândește-te la cât am de lucruuu ‒ fără tragedii sau super
episoade
în care să-ți pierzi mințile//
are faze și naive : ca la kln ‒
m-a bagat în pământ cu accesoriile alea de kkt ‒
și era toată gașca acolo, geeez – dar, în fine,
când pleacă poezia
vine prietenia
sau o ființă de monopoly ha ha
mna
nu mă acuza,
e numai PT UN TIMP ASHA E OK REPET
și promit“
Aș vrea să fiu
la vila lu Midinette.
O ard zilnic cu laveta peste mese.
Nu mă apropii de nimic, nimic.
Până nu mai am nevoie de nimeni.

*

O criză afectivă în sala de mese:
imprimeurile diferă, sentimentele nu, credeam
și marcam continentul împreună.
Doi trei eroi ne țineau calculele,
dar degeaba.
L-am lăsat la autocar cu păunii;
după ce-a uitat lanterna în subsol și ne-am certat
ochii s-au liniștit c-o reclamă.
‒ câini care nu mai voiau alt adăpost.
Mă sileam ca o tulpină în gâtul de plastic.
Din winamp se ridica cea mai grea boare,
eram un mic far singuratic, noroc…
de scurta aia bună de îmbrățișat.

***

Cel mai fain e pe scărița de lemn
când ultimul rânjet l-am dat inteligenței lui exacte.
Șoricarul scuipă în rucsac și se tirează,
eu mă mișc liberă, ha – de ceva timp
out of the conflict,
dar nici nu va cârâi.

Grădinarului

Delăsare și extaz
trag retardată.
Oțel, brândușe
pe la birouașe, uscătorii 90ciste mixând/
boostându-mă exponențial
că nu-i pricep
hormonu iubirii de comic books.
Vânez (tu interpretezi) emoții și frecușuri,
jalonând secvențe
într-o revoluție cu dwarfi
și tre s-armonizez în draci, tot exploatată… .
o aproape-relație.
O muză durdulie
după saună într-o gară paradită gătește.
Pierduții orașului
la megașoul vieții lor
bagă rouă fake și prezintă ca pe extra sănătate
drumu de la inimă la sex.
Pun vrăjeală pe tine ‒
cu sms-uri extraordinare
despre abur, animale,
terorizare.

Despre Cosmina Moroșan

Cosmina Moroșan s-a născut în 31 octombrie 1989, Dorohoi. A absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. În prezent este doctorandă la Școala de Studii Literare și Lingvistice, Cluj, cu o teză despre Schizanaliza literaturii performativ-postumane. A publicat poeme, cronici și traduceri în revistele literare: Steaua, Familia, Echinox, Astra, Hyperion, Tribuna, Arta și este prezentă în antologii precum: Literatura potențială (2006), Deranj (2011), Antologia de poezie contemporană Echinox (2011), Alții (2012), Maraton de poezie feminină (2013). A debutat cu volumul AgesexlocationPLS, Editura Vinea (2006). Experimentează performance-ul prin muzică și artă vizuală sub pseudonimul de Morfolina. Lucrează, împreună alții, la crearea platformei nomad-digitale „Cooperativa pasională” – web hipercomunitar culturalo-activist.