Bookaholic

Când mi se face dor de Borges, deschid la întâmplare Moartea şi busola sau Cartea de nisip. Azi am deschis aici:

În literatura acestei emisfere, există o sumedenie de obiecte ideale, plăsmuite şi risipite cât ai clipi din ochi, potrivit necesităţilor poetice. Le defineşte uneori doar simultaneitatea. Există obiecte alcătuite din doi termeni, unul cu caracter vizual, iar celălalt cu caracter auditiv: culoarea revărsatului de ziuă şi ţipătul depărtat al unei păsări. Există altele alcătuite din mai mulţi termeni: soarele şi apa izbind pieptul înotătorului, vagul roz tremurător care se vede cu ochii închişi, senzaţia celui ce se lasă purtat de un râu şi totodată de un vis. Aceste obiecte se pot combina cu altele; procedeul, prin anumite prescurtări, e practic infinit.

Ajunsesem să mă gândesc la Borges nu ca la un om care a trăit, ci ca la o poveste pierdută, ca la o parolă secretă, ca la Homer. Dar apoi mi-am amintit: Jorge Luis Borges s-a născut pe 24 august 1899; a scris Aleph, Ficţiuni, Istoria eternităţii; a fost prieten cu Bioy Casares şi cu două luni înainte de a muri, în aprilie 1986, s-a căsătorit cu Maria Kodama, care era atunci cu aproape 40 de ani mai tânără ca el.

În interviul de mai jos, Borges spune că un poet nu încetează niciodată să lucreze. Şi că un scriitor îşi dă seama, la un moment dat, că deşi crezuse că e singur, e de fapt centrul unui cerc invizibil de prieteni.