Nu ştiu ce preferinţe literare aveaţi voi în copilărie, dar eu am fost fermecată de romanele istorice de aventuri, de capă şi spadă, citite pe nerăsuflate, cu obrajii îmbujoraţi de plăcere. Aventurile muşchetarilor, ale reginei Margot sau ale Contelui de Monte-Cristo mi-au aprins imaginaţia şi pasiunea pentru istorie.

Chiar dacă pe atunci nu acordam prea mare importanţă scriitorului care dădea naştere personajelor mele preferate, am simţit că Alexandre Dumas trebuie să fi fost un tip tare interesant.

Fiind dornică acum să descopăr cât mai multe despre stilul de viaţă, obiceiurile, pasiunile şi locurile în carte au trăit marii scriitori, am avut confirmarea că Alexandre Dumas a fost un om deosebit.

Fiu al unui general francez, având o bunică (mama tatălui său) de culoare, scriitorul a moştenit trăsături fizice interesante: pielea măslinie şi ochii albastri care aveau să facă multe cuceriri de-a lungul timpului.

Neinteresat prea mult de şcoală, micul Alexandre prefera să-şi petreacă timpul în aer liber, mergând de multe ori la vânătoare. Abia când intră în slujba Ducelui d’Orléans, copist în biblioteca acestuia, începe să citească cu mult interes, să meargă la teatru şi să-şi formeze o cultură literară.

A început apoi să scrie, să cunoască succesul, iar viaţa sa colorată a fost presărată cu aventuri amoroase, călătorii, divertisment, preocupări  gastronomice (sper că vă amintiţi cartea de bucate cu reţetele sale despre care v-am spus aici).

 

Atunci când vine vorba despre genialul Dumas, poate cel mai popular scriitor francez din toate timpurile, trebuie să facem o vizită locului său preferat, paradisului său pe pământ, Château de Monte-Cristo.

Situat în Port-Marly şi construit în stil renascentist de Hippolyte Durand,un renumit architect al acelor timpuri, castelul i-a devenit casă lui Dumas în 1847. Prevăzut cu două turnuri, cu faţade sculptate pe fiecare parte, întreaga construcţie aminteşte de personalitatea şi stilul scriitorului. Lucarnele sunt decorate cu monograma lui Alexandre Dumas, apar pe faţade elemente de heraldică şi întruchipări ale unor animale ciudate, îngeri, instrumente muzicale, iar deasupra intrării, sculptat într-un medalion, se află portretul scriitorului alături de blazonul familiei şi de motto-ul personal “J’aime qui m’aime“.

 La parter se află sala de mese unde au fost servite preparate culinare create chiar de către scriitor, camerele care au găzduit petreceri fabuloase, în care au fost primiţi prieteni şi s-au consumat poveşti amoroase. Viaţa la castel era animată şi de multitudinea animalelor de companie, alături de câini şi pisici existând şi o menajerie ce includea papagali, maimuţe şi un vultur.

 Una dintre atracţii o constituie cu siguranţă salonul de la etaj, amenajat în stil maur. Pereţii au fost decoraţi cu arabescuri realizate de artizani aflaţi în slujba beiului Tunisiei, pe care scriitorul i-a adus după una dintre călătoriile sale în această ţară. Vitralii, materiale preţioase, mozaicuri şi obiecte de decor specifice stilului întregesc imaginea acestei camere deosebit de frumoasă.

 Pentru că pe lângă pofta de viaţă Alexandre Dumas avea şi o imensă capacitate de muncă, a simţit nevoia unui loc retras şi liniştit în care să se poată concentra asupra scrisului. Aşa se face că în parc vom întâlni şi un mic, dar fermecător pavilion construit în stil neogotic, numit Château d’If. Numele romanelor sale sunt gravate pe faţade alături de cele ale personajelor de ficţiune. Aici se retrăgea cu orele, găsindu-şi liniştea şi inspiraţia.

 Şi în ceea ce priveşte grădina Dumas şi-a lăsat amprenta. Fire romantică, el şi-a dorit o grădină în stil englezesc, unde au fost plantaţi mesteceni, stejari şi brazi, au fost amplasate roci ornamentale, au fost create cascade şi fântâni, iar izvoarele naturale aflate în zonă au contribuit şi ele la realizarea atmosferei şi obţinerea unui cadru elegant.

 Din păcate, urmărit de creditori, Dumas a fost nevoit să-şi vândă această proprietate pe un preţ de nimic, cu tot cu obiectele decorative. Foarte ataşat de castelul său, a reuşit totuşi să obţină acceptul noului proprietar şi a continuat să locuiască în Château de Monte-Cristo până în 1851, când şi-a părăsit colţul lui de rai, luând calea exilului în Belgia.

De atunci şi până în 1969 castelul a avut numeroşi proprietari care nu i-au acordat importanţa meritată, a început să se deterioreze şi, la un moment dat, un dezvoltator imobiliar şi-a dorit chiar să-l demoleze. Din fericire, două societăţi cu activitate în conservare şi-au unit eforturile şi au reuşit să salveze de la distrugere acest minunat loc, să-l restaureze şi să-l clasifice ca monument istoric.

 Astfel, Château de Monte-Cristo şi-a recăpătat splendoarea şi oferă vizitatorilor posibilitatea de a vedea o parte importantă a lumii romantice, excentrice şi pline de culoare a marelui scriitor Alexandre Dumas.

 

Surse: chateau-monte-cristo.coma-french-education.blogspot.ro, sortir-yvelines.fr

Irina Dumitru

Este de profesie jurist și locuiește în Târgoviște. I-ar fi plăcut să fie ilustrator, arhitect sau creator de bijuterii. Îi place să citească, în special literatură fantastică, mănâncă filme pe pâine, călătorește, e pasionată de artă, design interior și adoră tot ce ține de stilul vintage: haine, accesorii, obiecte de decor, atmosferă. A început prin a ne posta chestii frumoase pe wall-ul de Facebook, a continuat prin a scrie articole despre tot felul de descoperiri simpatice.


3 comentarii
  1. Avatartina daris

    am vizitat aceasta locatie ,castelul d,lf este ff frumos is am inteles ca este facut dupa ce carteaContele de Monte Cristo a avut success.A facut castelul dupa descrierile din carte.Asa am citit acolo.Daca mergeti la Paris trebuie vizitat.Este in sainte germaine.Foarte putini stiau de aceaste castele

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *