Bookaholic

O fi fost Gagarin primul om în spațiu, iar Armstrong primul pe lună, dar primul astronaut care se poate lăuda cu primul videoclip muzical înregistrat în spațiu, cu cea mai bună campanie de social media și cu cea mai vizibilă, din această cauză, misiune pe Stația Spațială Internațională, este colonelul canadian Chris Hadfield. Care nu numai că a strâns aproape două milioane de fani pe Twitter și Facebook la un loc, dar a ajuns la 22 de milioane de vizualizări la emoționanta versiune personală a cântecului Space Oddity al lui David Bowie (clip mai jos).

An Astronaut’s Guide to Life on Earth, Ghidul unui astronaut despre viața pe Pământ, este puțin autobiografie, puțin carte motivațională, puțin carte de aventuri SF și puțin comedie. De fapt, cel mai mare procent se duce, după cum dă de bănuit și titlul, spre partea motivațională.

Ghidul astronautului* este însă mai bun decât orice discurs serbăd despre cum voința, educația, motivarea și disciplina, conștientizarea și urmărirea neobosită a scopului în viață pot fenta diverse șotii ale vieții pe Pământ, dezordonate prin firea ei, și pot duce de la un vis din copilărie la visul omenirii – zborul în spațiu.

 
Stânga – în racheta de carton, 1964; dreapta – făcând primul spacewalk canadian, 2001

Deși cititorul așteaptă cu sufletul la gură povestirile din spațiu, până la ele mai are de citit și de băgat la cap, deoarece Chris Hadfield nu te lasă să o iei pe scurtătură, așa cum nu a luat-o nici el, și îți face traseul de la cutia de mai sus la costumul spațial, 37 de ani mai târziu: școala militară, pilot de la 15 ani, inginer, pilot de vânătoare, pilot de teste și, în sfârșit… ocazia de a depune candidatura pentru postul de astronaut la NASA, în 1992, alături de 5329 de alți doritori.

De atunci, în 22 de ani, a stat în spațiu doar vreo 170 de zile, dintre care numai 146 între 2012-2013, în timpul Misiunii 35 pe Stația Spațială (ISS). Restul de aproape 8000 de zile le-a petrecut pregătindu-se pentru ele. 

Oricât de însuflețite și stimulante ar fi aceste povești de pe Pământ, nimic nu se compară cu cele despre experiența în spațiu.

”În acel moment începe niște zguduieli și vibrații enorme, violente. Se simte ca și cum ai fi zgâlțâit în fălcile unui câine uriaș, apoi apucat de stăpânul său invizibil, uriaș, și aruncat în sus, spre cer, departe de Pământ. E un sentiment magic, de victorie, ca un vis. De asemenea e un sentiment comparabil cu momentul când se izbește de mașina ta un TIR la viteză maximă. E perfect normal, mi s-a spus, și mă așteptam la asta.” (despre lansare, la prima sa expediție în spațiu, noiembrie 1995, Space Shuttle Atlantis)

”…și apoi, deodată, totul e calm. Am atins Mach 25, viteza orbitală, și observ scame plutind leneș în sus. În sus. De test, dau drumul hârtiei cu listele de sarcini și o văd cum, în loc să cadă pe jos, o ia liniștită în derivă. Mă simt ca un copil, ca un vrăjitor, ca cel mai norocos om din lume. Sunt în spațiu, lipsit de greutate corporală, și ca să ajungem acolo ne-a luat doar 8 minute și 42 de secunde. Plus-minus câteva mii de zile de antrenament.”

Momentul de glorie al carierei sale a fost Expediția 35 de pe ISS, al cărei comandant a fost, timp de cinci luni. Expediții spațiale au loc tot timpul, de zeci de ani, iar stația nu e niciodată părăsită, cu toate acestea publicul larg a aflat la prima mână, aproape în direct, cum e viața în spațiu, abia anul trecut, când Chris Hadfield, sub îndrumarea fiului său cel mic, Evan, care a fost păpușarul din spatele acestei spectaculoase campanii de deschis ochii și mintea, a început să trimită jos, pe Pământ, înregistrări video cu tot soiul de experimente în gravitație 0: cum storci de apă o cârpă, cum faci exerciții pentru menținerea masei musculare, cum dormi (vezi mai jos), cum mănânci, cum te bărbierești, și tot soiul de alte activități de rutină zilnică, la care pe Pământ, cu gravitație, nici nu te gândești de două ori.

Desigur, scopul expedițiilor pe ISS nu este să distreze publicul, ce fac ei acolo zi de zi, într-un program trimis zilnic de NASA și defalcat pe incremente de 5 minute, este să mențină stația în condiție bună (inclusiv reparând toaleta spațială, dacă se înfundă), să facă teste (sau, mai degrabă, să colecteze informații) pe propria lor existență în spațiu, ei fiind acolo atât niște profesioniști în vârful piramidei pe care ar vrea să o atingă vreodată vreun pilot ori inginer, cât și niște șoareci de laborator uriași, în serviciul științei de pe Pământ. Este important de știut, pentru viitoarele misiuni în spațiu la distanță mai mare de 400 de kilometri (altitudinea Stației) cum se comportă mașinăria umană expusă mai mult timp la lipsa gravitației. Deși pare distractiv să plutești ca un fulg și să zbori dintr-o cameră în alta, efectele lipsei gravitației sunt, pe termen lung, serioase: inima se lenevește, mușchii slăbesc, oasele se decalcifică, vasele de sânge se întăresc. E ca și cum ai îmbătrâni prematur.

” …ca în Alice în Țara Minunilor, apare un moment când trebuie să decizi tu în ce direcție este susul – e un lucru subiectiv, care nu mai depinde de legea gravitației, ci numai de ce intenționezi să faci. În Nodul 3, spre exemplu, banda de alergat e fixată pe un perete, toaleta și alte aparate de exerciții sunt pe podea, iar intrarea in Cupolă se face cu capul în jos. Întregul modul e de dimensiunea unui autobuz, și oricând poți vedea patru oameni făcând fiecare altceva, toți cu perspective diferite asupra noțiunii de “sus”.”

”Așteptând la ieșire era un preot ortodox rus, înveșmântat din cap până în picioare în negru, cu un aghiotant, înarmat cu o găleată cu apă. Am stat în fața preotului în timp ce acesta a înmuiat în găleată ceva ce semăna cu o coadă de cal, apoi ne-a stropit cu ea. Ne-a făcut ciuciulete, binecuvântându-ne.” (înainte de lansarea din 2012)

”Odată îmbrăcat în pijamaua mea (rusească, tip salopeta, izmene cu bluză), trag fermoarul sacului meu de dormit care seamănă cu un cocon cu găuri pentru mâini. Din expedițiile anterioare îmi aduc aminte că un astronaut care doarme e foarte interesant de observat, căci ambele brațe i se ridică în față, făcându-l să semene cu Frankenstein, părul îi plutește vâlvoi în toate părțile, iar expresia feței e de fericire absolută.”

Iar dacă în cinci luni de stat pe ISS și de trimis constant pe Pământ înregistrări video și o colecție spectaculoasă de imagini din spațiu, încă mai existau internauți care nu erau conectați la realitatea celor trei omuleți care ne dădeau câte un ocol la fiecare 1,5 ore, momentul care a atras atenția întregii lumi a fost lansarea, cu câteva zile de terminarea misiunii, a primului videoclip înregistrat în spațiu, Space Oddity al lui David Bowie (originalul ajunsese la 22 de milioane de vizualizări pe youtube, însă a fost dat jos după ce au expirat drepturile de autor cedate doar pentru un an. Din fericire, Bowie a dispus recent ca drepturile să fie redate permanent acestei versiuni, care a reînceput să apară online).

An Astronaut’s Guide to Life on Earth încă nu a fost tradus în limba română, din păcate, dar sperăm că acest lucru se va întâmpla cât de curând, este o lectură instructivă și stimulativă pentru toate mințile și imaginațiile, pentru toate vârstele. Până atunci, se poate găsi, în engleză, aici, la pretul de aproximativ 100 de lei. Tot de acolo se poate precomanda și următoarea lui carte, care va fi lansată în octombrie, You Are Here: Around the World in 92 Minutes.

*Notă 1.: deși în limba română este mai vechi cuvântul cosmonaut, mai recent se face distrincția, în engleză, la nivel strict lexical, între cosmonauți, care sunt ruși, și astronauți, care sunt restul. Din acest motiv am păstrat peste tot aceleași echivalente în română.

Notă 2.: Traducerile fragmentelor de mai sus ne aparțin.