În seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt de la Humanitas Fiction a apărut recent un nou volum, Cei doi domni din Bruxelles, un volum de cinci povestiri. Eric-Emmanuel Schmitt e un autor de succes la marele public, tradus în multe ţări, şi asta pentru că are abilitatea de a aborda teme de interes public, teme dificile pentru că ele privesc mentalităţile: nivelul de toleranţă, prejudecăţile, dinamica normelor sociale şi individuale. E vorba de homosexualitate (de căsătoria între homosexuali), de iubire şi de toate avatarurile ei, şi în genere de problemele pe care le întîmpină cuplul în (post)modernitate (ca, de pildă, renunţarea la sarcină atunci când fătul pare a avea o boală fatală).

Cele cinci nuvele sunt: Cei doi domni din Bruxelles, Câinele, Triunghi amoros, O inimă sub cenuşă şi Copilul-fantomă. Schmitt ştie să speculeze potenţialul lor scandalos, creând, de fiecare dată, o intrigă detectivistică şi reuşind să-l ţină pe cititor atent până la final. Iar la final, răsplata este că autorul ne livrează răspunsul la întrebările pe care ni le punem pe parcurs, ne oferă, aşadar, o cheie pentru enigma pe care a pus-o în pagină. Din acest punct de vedere, cititorul se va simţi, cu siguranţă, satisfăcut, chiar dacă există un risc al devoalării totale, şi acesta este caracterul demonstrativ. În orice caz, situaţiile imaginate sunt, în felul lor, ieşite din comun.

Modesta croitoreasă Geneviève (în povestirea Cei doi domni din Bruxelles) nu bănuieşte că viaţa ei obişnuită – în cartierul popular Marolles din Bruxelles – este urmărită pas cu pas de un cuplu de binefăcători misterioşi. Ei se numesc Jean Daemens, proprietarul unui magazin de bijuterii, şi iubitul său, Laurent Delphin, cuplu care, neputându-se căsători legal, asistă din umbră la căsătoria lui Geneviève cu mecanicul Edouard Grenier. În felul acesta, mariajul ei consfinţeşte şi căsătoria simbolică a cuplului de homosexuali, care-şi vor proiecta, de acum încolo, propria existenţă în existenţa modestei croitorese. Tribulaţiile prin care trece Geneviève – naşterea copiilor, înşelarea de către soţ, propriile sale aventuri amoroase etc. – vor fi trăite intens de cei doi binefăcători (care o ajută din umbră). Ultimul ei fiu, David, pare a fi, în mod simbolic, chiar copilul pe care şi l-ar fi dorit cuplul homosexual: „Sunt sigur că, dacă ai fi avut un fiu – îi spune Laurent lui Jean – ar fi semănat cu David”. Geneviève va afla, însă, despre „cei doi domni” la bătrâneţe, abia după moartea lor, când se va trezi moştenitoarea bogatului bijutier Jean Daemens, primind, în felul acesta, un soi de răsplată divină pentru soarta ei anodină şi chinuită.

 

Thumb-2-MESSIEURS

 

Cîinele – nuvela cea mai amplă şi mai reuşită a cărţii – este dedicată memoriei filozofului Emmanuel Lévinas, din a cărui biografie este inspirată. Într-un orăşel din Hainaut, taciturnul doctor Heymann este mai ataşat de câinele lui ciobănesc decât de semenii săi. Deşi impecabil ca doctor, Samuel Heymann a fost un tată rezervat pentru fiica sa, Miranda, mai ales după moartea prematură a soţiei. Naratorul-scriitor îl cunoaşte pe Samuel Heymann cu puţină vreme înainte ca el să se sinucidă, odată cu moartea, prin accident, a câinelui său cu nume mitologic (Argos). De ce s-a sinucis doctorul, oare din pricina câinelui? Oare ţinea mai mult la câine decât la propria sa familie şi fiică? Ei bine, misterul va fi dezlegat de scriitor împreună cu fiica doctorului, care ajung la locul de origine al câinilor succesivi ai doctorului (pe care i-a avut de-a lungul vieţii). Şi în plus, Samuel Heymann îi lasă fiicei o scrisoare testamentară, pe care i-o trimite însă scriitorului, pe care-l roagă să joace rolul de intermediar. Vă las să descoperiţi chiar dumneavostră secretul doctorului.

În Triunghi amoros, Schmitt păstrează surpriza – lovitura de teatru – pentru final. Fie că se află la Viena, fie la Copenhaga, între cele două personaje, Constanze şi Georg, intervine mereu umbra unui terţ – primul soţ al tinerei văduve Constanze. Deşi Georg pare a o iubi cu o pasiune autentică, el se dovedeşte, într-un mod sâcâitor pentru soţie, un admirator tenace al primului ei soţ şi un viitor biograf al acestuia. Surpriza, cum ziceam, vine la final, când află că defunctul soţ al lui Constanze se numeşte… Mozart!

În îndepărtata Islandă, Alba şi Magnus trăiesc coşmarul pierderii unicului lor copil (O inimă sub cenuşă). Povestirea analizează complexul de culpabilitate al unei mame care îşi iubeşte mai mult nepotul (fiul surorii ei) decât fiul, în clipa în care acesta din urmă moarte subit, într-un accident de scuter. E implicată şi ipoteza transplantului de inimă de la fiu la nepot, căci nepotul său suferă de o gravă malformaţie congenitală la inimă… Schmitt are curajul de a atinge aici teme dintre cele mai delicate, de la complicaţiile familiale şi sentimentale – relaţia Albei cu sora, dar şi cu soţul ei, relaţia cu fiul ei vs nepotul – până la problema transplantului de organe.

O altă temă cât se poate de delicată este abordată în ultima povestire, Copilul-fantomă: problema întreruperii unei sarcini într-o lună avansată, în clipa în care se dovedeşte că fătul suferă de o maladie fatală. Un cuplu care trece prin acest coşmar şi îi supravieţuieşte, totuşi, se va confrunta, mai târziu, cu un fel de fantomă a propriului lor copil, dacă ar fi trăit…

Mă opresc aici cu dezvăluirea enigmelor pe care mizează prozatorul. Cum spuneam, Eric-Emmanuel Schmitt are meritul de a populariza o serie de teme sociale foarte delicate, ca şi pe acela de a şti să-i aducă cititorului satisfacţia unor ficţiuni compensatorii care primesc, întotdeauna, o dezlegare la final.

 

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

Eric-Emmanuel Schmitt, Cei doi domni din Bruxelles, traducere din franceză de Simona Brînzaru, Editura Humanitas Fiction, serie de autor coordonată de Denisa Comănescu, Bucureşti, 2014, 232 p. Comandați cartea de la Cărturești!

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *