Bookaholic

Până de curând, nu aflasem că poți trata actul de a citi, în sine- și nu obiectul său- într-o manieră introspectivă ce presupune progrese, recompense, cronometru și autodepășire. Recent, dau din ce în ce mai des de programe ce vin în pachete cât mai colorate, cu promisiuni fabuloase, din seria: „parcugerea unei cărți greoaie: o chestiune de câteva ore!” având toate, la bază, un concept nu tocmai proaspăt, însă desul de vag, încă, și privit adesea cu scepticism: citirea rapidă. Există, astăzi, numeroase studii și cercetări pe tema asta, și toate au pornit de la îndoieli și reconsiderări ale celor mai banale lucruri pe care le știam despre citit: de la stânga la dreapta, cuvânt cu cuvânt, „rumegând” fiecare înțeles.

Un adult citește, în medie, 200 de cuvinte pe minut; o viteză de citit foarte bună înseamnă 500-600 de cuvinte pe minut, însă există un procent mic de oameni capabili să ajungă și la câteva mii de cuvinte, pe minut. Vorbim, bineînțeles, de viteze la care capacitatea de înțelegere și asimilare nu scade sub 50%. Citirea rapidă presupune analiza și conștientizarea cutumelor cititului, în primă fază, renunțarea la o bună parte dintre acestea, și introducerea unor noi obiceiuri. Asta, bineînțeles, după ce te-ai pus de-acord cu tine și-ai hotărât că dispui de  suficientă deschidere, încât să le încerci.

Și dacă vorbim despre citirea rapidă, trebuie neapărat să ne întoarcem un pic în timp, până în anii `50, când Evelyn Wood începea să pună bazele metodei. Impresionată de unul dintre profesorii săi, capabil să citească cu până la 6000 de cuvinte pe minut, Evelyn a început o serie de cercetări al căror scop era să găsească trăsăturile comune ale celor capabili de performanță, pentru a pune la punct o metodă universală. Pe lângă asta, Evelyn credea că majoritatea celor care nu sunt pasionați de citit se împiedică de lentoarea actului, în sine. Cu alte cuvinte, dacă informațiile ar putea fi asimilate mai rapid, iar procesul de citire ar fi ceva mai dinamic, atunci, poate, mai mulți oameni ar citi.

De la prima sa carte, „Reading Skills”, lucrurile s-au mișcat destul de repede, și în câțiva ani, Evelyn și soțul ei aveau deja un business bine pus la punct, numit Reading Dynamics, și mai multe institute în SUA și în lume.

În anii `70-`80, spot-urile publicitare erau, deja, des vehiculate la TV, și arătau cam așa:

În privința rezultatelor citirii rapide, mulți se arată neîncrezători. Ce știm, însă, e că trei generații de la Casa Albă au apelat la cursurile doamnei Wood. În 1962, John F. Kennedy- un cititor rapid înnăscut- a invitat-o pe Evelyn la Casa Albă, pentru ca aceasta să predea staff-ului său. Câțiva ani mai târziu, aceeași  invitație a fost trimisă de președintele Nixon, iar în 1977, Carter și familia sa au urmat cursurile sale.

De altfel, se vehicula, în acea perioadă, zvonul potrivit căruia studenții lui Evelyn ajungeau să citeasca “Ferma animalelor”, a lui Orwell, cu viteza de 1400 de cuvinte, pe minut.  Pe lângă asta, unul dintre studentele sale a apărut la emisiunea “I’ve Got a Secret”, cărând cu ea “Pe aripile vântului” și spunând că poate să citească 689 de pagini, câte avea romanul, în mai puțin de o oră.

Sună fantastic, am zice. Totuși, având la bază același material, cum funcționează tot mecanismul? Iată câteva principii pe care am reușit să le adunăm.

Metoda citirii rapide pornește de la două reguli care sună destul de simplu:

În primul rând, evită subvocalizarea: adică pronunțarea cuvintelor, în minte, un obicei pe care toți îl practicăm, mai mult sau mai puțin conștient. Dacă nu reușești din prima să faci asta,  poți să încerci să numeri, în timp ce citești: iar dacă la început, ai senzația că nu ești suficient de atent, în timp, spun experții 🙂 , o să îți dai seama că informația ți se întipărește oricum, în minte, și-ar trebui să poți să renunți destul de repede și la tehnica număratului.

A doua regulă: nu mai reveni asupra informațiilor- obicei care pune în pericol dinamica cititului. Creierul se obișnuiește să nu fie atent din prima, și se învață și cu o lene plăcută 🙂 Iar informațiile asupra cărora tot vrei să revii vor apărea oricum, sub o formă sau alta, pe parcursul lecturii, astfel încât să capeți o imagine de ansamblu mult mai rapid, și  fără mari lacune.

Totodată, citirea rapidă îndeamnă la răsfoire, sau citire superficială (“skimming”), pornind de la principiul că doar o parte din informație te interesează, așa că te poți familiariza cu structura, în mare, pentru ca apoi să revii doar în punctele importante.

Metoda Wood presupune și să folosești un pointer- fie că vorbim de un deget, un creion sau un alt obiect- care se pare că te ajută să îți fixezi privirea mai bine și să îți menții ritmul și concentrarea- da, așa cum fac copiii, când învață să citească; să citești de sus în jos, nu de la stânga la dreapta, punând accentul pe înțelesul frazelor, și nu al fiecărui cuvânt în parte.

Metodele și popularitatea lui Evelyn n-au scăpat, de-a lungul timpului, de ironia scepticilor. Dezbaterile se poartă nu numai cu privire la gradul de înțelegere, ci și cu privire la tipul de lectură în cazul căruia funcționează citirea rapidă- dacă vorbim de beletristică, de exemplu, atunci, nu ne-am dori, mai degrabă, să savurăm fiecare cuvânt? Iar apropo de sceptici, Woody Allen spunea:

I took a course in speed reading and was able to read ‘War and Peace’ in 20 minutes. It’s about Russia.

Ceva mai recent, se vorbește despre citirea fotografică– concept denumit astfel de Paul Scheele, în 1985, răspândit cu succes mai ales în rândul corporatiștilor și oamenilor de afaceri care trebuie să asimileze cantități enorme de informații, într-un timp scurt. Fotocitirea promite să crească viteza de citire, până la 25.000 de cuvinte pe minut. Să fie posibil? Domnul Scheele ne arată video-uri cu oameni care dau paginile robotic, în interval de câteva secunde. Controversele n-au întârziat, totuși, să apară nici aici. Cei de la NASA, cel puțin, i-au adus domnului Scheele critici serioase.

În tot cazul, dacă metodele Citirii Rapide nu te vor transforma într-un Kim Peek– savantul care a inspirat personajul lui Dustin Hoffman, în Rain Man, și care nu se descurca prea bine cu nasturii de la cămașă, dar citea o pagină în câteva secunde și memora mii de cărți- atunci, măcar, poate o sa fiți un pic mai buni.

Sau, dacă nu v-au convins prea tare tehnicile citirii rapide, cel puțin acum, au căpătat sens poante ca:

Foto de aici