În 2008, scriitorul britanic John le Carré (pseudonimul lui David John Moore Cornwell), celebru pentru romanele sale de spionaj, publica romanul A Most Wanted Mantradus la noi în 2010, de Gabriel Stoian, la Editura RAO, cu titlul Cel mai vânat om din lume*. În ianuarie 2014, la festivalul de film de la Sundance, avea loc premiera ecranizării romanului lui le Carré – de altfel, nu este singura ecranizare: de-a lungul timpului, scriitorului i-au mai fost adaptate pentru marele ecran încă opt romane dintre cele douăzeci și trei publicate până în prezent -, în regia lui Anton Corbijn, cu Philip Seymour Hoffman în rol principal. Acum, filmul cu pricina, Vânătoarea de spioni** / A Most Wanted Man, distribuit de Forum Film România, ajunge și în cinematografele din România, având premiera pe 29 august. 

Știm că o parte dintre voi, cititorii Bookaholic, sunteți și cinefili. Și nu ne dorim să fiți nevoiți să alegeți între carte și film, așa că avem un concurs care vă va da posibilitatea să citiți cartea și să vedeți și filmul. Nu de alta, dar trebuie să vă faceți o idee de ansamblu :).

Așadar, împreună cu prietenii de la Forum Film România și de la Editura Rao, punem la bătaie două pachete „Vănătoarea de spioni” + „Cel mai vânat om din lume” – adică fiecare pachet este format dintr-o carte (romanul Cel mai vânat om din lume, Editura RAO) și o invitaţie dublă*** la filmul Vânătoarea de spioni, în săptămâna de după premieră.

Pentru a intra în concurs trebuie să ne povestiți, într-un comentariu, de ce v-ar plăcea să fiți spioni. Deci dați frâu liber imaginației! 🙂

Câștigătorii celor două pachete (carte + invitație dublă la film) vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat cerința acestui concurs, s-au semnat cu numele real și complet și au lăsat o adresă de e-mail validă.

Prin participarea la concurs vă exprimați acordul de a primi newsletterul Bookaholic.

Perioada de desfășurare a concursului: 23 – 27 august (inclusiv).

Câștigătorii vor fi anunțați pe 28 august.

UPDATE câștigători:

În concurs au fost 23 de comentarii, dintre care două au fost anulate – unul aparținând aceluiași utilizator (comentariu aici), celălalt fiind postat după termenul limită al concursului (comentariu aici). Cele 21 de comentarii rămase au fost trecute în Random.org în ordine crescătoare, de la primul la ultimul.

Concurs carte + film participanti

 

În urma apăsării butonului „Randomize”, câștigătoarele celor două premii au fost Alina Loloiu și Andreea Teca. Felicitări!

Concurs carte + film castigatori

*Despre Cel mai vânat om din lume, John le Carré, romanul care stă la baza ecranizării filmului, din prezentarea de pe site-ul editurii Rao

Issa, un tânăr rus pe jumătate mort de foame, este adus ilegal în Hamburg în miez de noapte, având asupra sa o mare sumă de bani ascunsă sub haine. Annabel, o nemţoaică idealistă, avocat pentru drepturi civile, se hotărăşte să-l salveze pe Issa de la deportare. Curând, supravieţuirea clientului ei devine mai importantă pentru ea decât propria carieră – sau siguranţă. În căutarea trecutului misterios al lui Issa, Annabel intră în conflict cu Tommy Brue, moştenitorul unei bănci britanice din Hamburg, aflate în declin. Annabel, Issa şi Brue formează o alianţă neobişnuită – un triunghi de iubiri imposibile. Pregnant, plin de compasiune, populat cu personaje de care cititorul se desparte cu greu, Cel mai vânat om din lume este o lucrare de un umanism profund, de o relevanţă copleşitoare pentru epoca actuală.

**Trailer Vânătoarea de spioni, ecranizarea romanului Cel mai vânat om din lume

Mai multe detalii despre film, aici.

***Invitaţiile duble la film sunt valabile în săptămâna de după premieră (1-4 septembrie 2014), de luni până joi, doar la proiecţiile Cinema City din SUN Plaza din Bucureşti sau la Cinema City din ţară – lista cinematografelor este aici.

23 comentarii
  1. Sarbu Ionela

    Pentru ca sunt un om foarte curios si pentru viata dubla pe care as avea-o. Pare tare interesant sa poti sa fii doi sau mai multi oameni o data!

    Reply
  2. Popa Raluca

    ‘Spy’ means high tech, smart people who know to lie and play roles…it’s like being a wizard and there are wizards with white hats or black…. or grey (hmmm, Gandalf).

    Inainte sa ‘deraiez’ prea tare mentionez ca treaba asta cu spionii imi sugereaza puterea, posibiliatea de a afla oportunitati mari de a influenta lucruri care ar putea avea impact mare asupra… lumii 🙂 Si asta suna fooooarte bine pentru mine. That’s my reason.

    ps: fiind spion doar in vis, neavand deci acces la tehnologie avansata, sper ca se va posta acest comentariu la timp 😀

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *