Bookaholic

Iată că am ajuns să îl întâlnim pe Juan Pablo Villalobos, care a venit în România într-un tur de promovare al cărții sale, Fiesta în bârlog – cronica, invitat de Curtea Veche. Vă vorbeam și zilele trecute aici despre vizita lui în România și întâlnirile programate cu cititorii români. Sperăm că și voi v-ați făcut timp să îl vedeți pe deja faimosul scriitor mexican!

Noi am mers ieri, 14 martie, la o conferință de presă tare simpatică și relaxată, în cadrul prietenos al ceainăriei Cărturești. Acum putem afirma și mai vocal că ne place tare mult de Villalobos și că abia așteptăm să-i citim a doua carte, Dacă am trăi într-un loc normal, deja publicată în Spania în septembrie 2012 și în curs de traducere în 12 limbi (inclusiv în română!).

Pe scurt (spoiler!), autorul spunea despre această nouă carte că este o continuare la nivel conceptual a Fiestei în bârlog și că, de altfel, va urma și o a treia, ce vor completa, împreună, imaginea despre Mexic. Dacă Fiesta în bârlog are ca narator un băiețel, celelalte două cărți vor surprinde alte etape ale vieții: adolescența și bătrânețea.

Villalobos dezvăluia ieri că cel de-al doilea roman al său este o poveste despre sărăcie, ce are în prim plan o familie numeroasă (tată, mamă și 7 copii). La origine, o întâmplare reală: o fraudă electorală care a avut loc în satul în care a copilărit autorul. Naratorul acestei cărți va fi cel de-al doilea copil al familiei, care în prezent are 38 de ani, dar povestește evenimentele din urmă cu 25 de ani, cu suflul unui adolescent. Se pare că vom fi cititorii unei cărți ce va pătrunde și mai profund în realitățile mexicane printr-o poveste absurdă cu OZN-uri, aparate care fac minuni și migranți polonezi, poveste presărată cu un umor mai negru și mai crud decât în Fiesta în bârlog.

Întorcându-ne la cartea publicată la Curtea Veche anul trecut, Horia Barna (traducătorul cărții) spunea ieri că primul lucru care l-a izbit a fost asemănarea dintre realitățile mexicane și cele românești:

Un punct important din carte este acea grădină zoologică personală; putem face o apropiere de frații Cămătaru, Sile Cămătaru, care cerea zilele trecute să fie eliberat din închisoare ca să-și vadă leii și tigrii. Sigur s-ar îmbrățișa cu ei! Ei, cam așa stau lucrurile și în cartea aceasta.

De altfel, acest subiect a fost abordat și de Villalobos, care fusese uluit când a fost anunțat că prima editură interesată de traducerea cărții sale era una românească.

A fost neașteptat ce s-a întâmplat cu cartea. Noi, scriitorii, nu mai avem un control asupra ei după ce este publicată, nici în sens bun, nici în cel rău. Mai ales dacă e vorba despre prima carte publicată. Surpriza a fost cu traducerea românească. Nu au publicat-o primii, dar Curtea Veche a cumpărat mai întâi drepturile. Mă întrebam atunci dacă românii s-au văzut oglindiți în realitatea mexicană și doar pe ei îi va interesa ce am scris. M-am mai liniștit apoi când au venit și celelalte traduceri (râde).

Pentru un latin american, este exotic să fie invitat în țări ca România, Bulgaria. Ăsta este cel mai exotic lucru pe care l-am făcut, să vin aici (râde). Și este amuzant tocmai pentru că noi, mexicanii, suntem de obicei sursa exotismului. Până la urmă, exotic este întotdeauna celălalt. Sî vedem dacă voi fi invitat și în Japonia, unde abia a fost publicată cartea (râde).

Punând capăt paralelei, autorul afirma că, până la urmă, violența nu mai are graniță în lumea contemporană, devenind globală.

Interesant de povestit pentru bookaholicul din voi este și cum a luat contur Fiesta în bârlog. Villalobos spunea că, inițial, nu a vrut să scrie o carte despre Mexic. În 2006, când a început să scrie romanul, abia fusese anunțat că va fi tată. Așa că a vrut să scrie o carte pentru fiul său, o carte intimă, o reflecție asupra paternității și un fel de scuză a priori pentru eventualele greșeli pe care le va comite în calitatea de părinte.De aceea și refuză scriitorul încadrarea cărții sale în narcoliteratură. Se pare că prima idee pe care a avut-o a fost aceea ca un copil să-și dorească foarte tare să aibă un hipopotam în casă. De aici, și-a dat seama că acesta trebuia să aibă un tată important; de aici și până la tatăl traficant de droguri n-a fost decât un pas.

În timpul scrierii, mi-am dat seama că ar fi mai interesant ca acel copil să reușească să aibă un hipopotam. Să nu fie doar o idee absurdă. Și atunci m-am întrebat ce copil poate să fie atât de puternic încât să aibă un hipopotam acasă? Un traficant de droguri! Ei bine, și toată călătoria aceasta în căutarea hipopotamului trebuia să-i dea o șansă lui Tochtli să vadă realitatea, să cunoască lumea.

Naratorul-copil a fost și un fel de supapă, de încercare de a nu emite judecăți morale cu privire la contextul socio-politic mexican. Villalobos argumenta că acest tip de narator i-a permis să folosească un umor mai complex, unul care să transforme cititorul, să-i pună o oglindă în față și să se vadă pe el însuși – umorul satirei, al parodiei, care să pună cititorii pe gânduri și să se întrebe de ce râd. De altfel, el povestea că a vrut să scrie un fel de fabulă infantilă pentru adulți, iar ca fiecare personaj să aibă un simbol – fiecare nume din carte înseamnă, în aztecă, ceva (de exemplu, Tochtli înseamnă iepure, iar Yolcaut, numele tatălui, înseamnă șarpe cu clopoței).

Tatăl este, în această interpretare, o amenințare pentru copil. Dar și copilul este isteț, așa că marea întrebare este ce poate ieși din acest conflict. Copilul este o extremă, trăiește zilnic înconjurat de violență, vede cadavre și moarte, dar și copiii noștri la fel, trăim într-un mediu violent. Ceea ce mă preocupă de fapt este ce se va alege de copiii noștri crescând în această societate?

În strânsă legătură cu această discuție a fost și pasiunea autorului pentru Eugen Ionescu și Tristan Tzara. Întrebat cât de mult l-au influențat autorii români în scriitura sa, Villalobos spunea că avangarda este una dintre mișcările literare asupra căreia a reflectat foarte mult și fără de care nu ar fi putut scrie așa cum o face. De altfel, interesul său pentru dadaism și teatrul absurdului l-a marcat și pe plan profesoral, el obținându-și doctoratul cu o teză despre trei autori mexicani din acest curent literar. De asemenea, el a apropiat mitologia prehispanică de teatrul absurdului, motivând astfel și alegerea numelor personajelor din Fiesta în bârlog. Prin urmare, ne place tare mult că vedem împărtășită, încă o dată, estetica absurdului.

Întrebat și despre coperta cărții Fiesta în bârlog, despre care v-am spus aici că a câștigat un premiu, autorul mexican spunea că îi place foarte tare, mult mai mult decât cele apărute în Brazilia, Bulgaria etc. Și asta din două motive: în primul rând, pentru că nu folosește simboluri comerciale asociate cu Mexic și apoi pentru că îi amintește de pictura naivă, fiind pe copertă elemente în acord cu aerul și climatul cărții.

Pe final de articol, vă lăsăm cu câteva citate faine din timpul conferinței de ieri, mici delicii pentru toți:

Într-un roman scurt, ca Fiesta în bârlog, sunt multe spații goale. Aici este locul unde cititorul cred că trebuie să participe. Cred într-o literatură în care cititorul este o parte activă, nu doar consumator.

…

Pentru mine, întotdeauna cuvântul este primul. Literatura are de-a face cu limbajul și căutarea. Nu cred într-o literatură cu funcție utilitară, aceasta trebuie să aibă o formă de utilizare la nivel poetic.

…

Înainte de orice, un scriitor este un mare cititor.

…

Da, recunosc, eu sunt un fetișist al cărților pe hârtie. Am călătorit din Barcelona în Brazilia cu vreo 800 de cărți.