Bookaholic

Văzând această guvernare a duduilor și conașilor, pogorâtă asupra micii noastre nații prin har electoral, Platon ar fi surâs. Geniul său a supraviețuit tuturor regimurilor posibile pentru a fi actual, după 25 de secole, în critica pe care a făcut-o democrației. Nimic surprinzător. Cel mai important elev al lui Socrate va continua să aibă ceva de spus mult după ce actualul premier va fi doar o notă de subsol.

Forțați zilnic să ne întrebăm de ce suntem cârmuiți de către nătăfleți, este momentul oportun să reflectăm dacă nu cumva este posibil să fim guvernați de cei mai înțelepți dintre noi. Este întrebarea la care încearcă să răspundă filozoful american Jason Brennan într-o carte controversată încă din titlu: Against Democracy (Împotriva democrației; Princeton University Press, 2016).

Brennan pune întrebarea corectă, dar oferă răspunsul greșit, cred eu, pentru că nu acordă suficientă atenție evidențelor istorice și pentru că tratează superficial modul în care oamenii se informează și decid. Nu este surprinzător. Edificiul construit de o armată de filozofi și gânditori moderni este mai solid decât pare la prima vedere. Cartea sa este, însă, o lectură excelentă pentru întrebările provocatoare pe care le pune și pentru că, în ciuda unor soluții cu semn de întrebare, ne arată lucid care sunt problemele sistemelor democratice moderne. Cartea va fi binevenită tuturor celor care deschid zilnic ziarele din România, își pun mâinile în cap și se întreabă ce este de făcut.

Argumentul principal al lui Brennan este simplu. Majoritatea studiilor electorale sau despre cultura politică a americanilor și europenilor au demonstrat sistematic că cetățenii democrațiilor moderne sunt foarte prost informați și votează de multe ori în necunoștință de cauză. Ca o paranteză, europenii care-și râd în barbă de așa-zisa prostie a americanilor ar trebui să fie puțin mai modești cu hohotele. Nu pare să fie mare diferență. Dar, în spiritul acestei false superiorități, să dăm câteva exemple de peste Atlantic:

– cetățenii, în general, nu știu ce partid controlează Congresul;
– cetățenii nu știu că apărarea consumă cei mai mulți bani din buget;
– într-un studiu din 1964, doar o minoritate dintre respondenți au știut că URSS nu făcea parte din NATO;
– 73% dintre americani nu știu să spună ce a fost Războiul Rece;
– 40% dintre americani nu știu împotriva cui a lupta țara lor în Al Doilea Război Mondial;
– într-un studiu din 2000, mai mult de jumătate dintre respondenți au știu să spună că Al Gore este mai „liberal” decât Bush, dar nici o treime dintre aceștia nu au știut să explice ce înseamnă asta.

Și atunci, se întreabă Brennan (care tratează problema într-un întreg capitol), cum este posibil ca un public majoritar, needucat și neinformat în chestiuni de politică internă, externă, economie și administrație să decidă cine este cel mai în măsură să răspundă de toate aceste domenii? Votul individual are o influență aproape nesemnificativă în procesul colectiv de decizie al unei democrații și astfel indivizii nu au motive întemeiate să fie bine informați și să voteze în cunoștință de cauză. Pentru fiecare dintre ei, efortul ar fi disproporționat față de greutatea unui singur vot. În consecință, cei mai mulți dintre cetățeni sunt neinformați și nepăsători (hobbits) iar ceilalți sunt informați parțial, sunt victimele erorilor sistematice și sunt caracterizați de tribalismul în care „ai noștri” sunt mereu buni și „ai lor” mereu răi (hooligans). Cei care fac efortul să se informeze, sunt educați și socratici, gândesc științific și cer să vadă date și dovezi sunt mult prea puțini și nesemnificativi în marea masă electorală (vulcans). Alegerile depind de hobbits și hooligans, iar rezultatul este, de cele mai multe ori, o guvernare incompetentă sau mai puțin competentă decât ar fi posibil.

Soluția lui Brennan? Epistocrația. De la grecescul episteme (cunoaștere) și kratos (putere) rezultă guvernarea celor care posedă cunoaștere; pe scurt, a înțelepților. Epistocrația este o formă foarte specială a democrației și ea poate îmbrăca diverse haine. De exemplu, ca să poată vota cetățenii, ar trebui să dea un examen din care să reiasă că au o oarecare înțelegere asupra economiei și politicii. Ar putea exista un consiliul al înțelepților care să nu aibă drept de inițiativă legislativă sau putere executivă, dar un drept de veto absolut asupra oricărei decizii. Vă las să descoperiți toate posibilitățile citind, însă logica fundamentală a lui Brennan este că majoritatea cetățenilor își doresc în primul rând ca drepturile și libertățile lor să fie garantate (de un stat liberal) și în rest să fie lăsați să își vadă liniștiți de vieților lor de zi cu zi. Nici nu ar trebui să-i forțăm să decidă în necunoștință de cauză, pentru că am fi mult mai câștigați dacă am lăsa deciziile publice doar în seama celor care au cunoașterea necesară să le ia.

Problema cu argumentul lui Brennan? Democrațiile moderne din Europa, America sau Asia, în ciuda criticilor, nu-s chiar de aruncat. Democrațiile rar încep războaie unele împotriva celorlalte, au pus bazele sistemului de comerț internațional și cadrului prin care sunt protejate drepturile omului în lume. În democrații nu există foamete, au redus într-un ritm fenomenal sărăcia extremă în doar un secol, au creat sistemele bunăstării și, în general, par să acorde o atenție mai mare celor mai puțin avuți și norocoși dintre noi. Democrațiile protejează interesele muncitorilor și produc destul de multe bunuri publice, pe care nu le administrează chiar dezastruos. Mulți dintre noi avem așteptări mult mai mari și, totuși, nu-i chiar rău pentru niște regimuri în care decizia este luată de cetățeni needucați și prost informați. O bună parte dintre aceste rezultate se datorează, cred eu, caracterului majoritar al democrațiilor. Brennan se apleacă mult prea puțin asupra unei comparații istorice a democrațiilor cu alte tipuri de regimuri, din care s-ar vedea că dracul nu e chiar atât de negru.

În al doilea rând, democrațiile moderne au găsit o cale de a compensa pentru lipsa evidentă de cunoaștere și înțelegere. Cei mai mulți dintre noi ne bazăm pe un ansamblu social de relații de încredere, și mai puțin pe cunoaștere, atunci când luăm decizii. Nu știu ce conține pasta mea de dinți și nici n-aș putea spune cu exactitate de ce mașina mea nu se dezintegrează la 130 km/oră. Nu știu să construiesc o casă care să reziste unui seism și nici măcar să stabilesc dacă cea la care mă uit îndeplinește această condiție. Nu înțeleg aproape nimic din chirurgia modernă și zău că nu mi-e clar de ce cuptorul cu microunde îmi încălzește ciorba în loc să mă omoare pe loc. Am încredere în ceea ce mă înconjoară datorită unui mecanism sofisticat pe care aceasta este construită. Este unul dintre motivele pentru care avem universități, asociații, ONG-uri, think-tank-uri, grupuri civice, presă, patronate, sindicate, formatori de opinie și așa mai departe. Foarte mulți dintre cei care votează o fac la îndemnul unor persoane care sunt educate și informate și în care au încredere.

Asta nu înseamnă că punctele ridicate de Brennan nu sunt valide. Vedem cu toții, în micul nostru colț de rai, cum ultimul episod al democrației autohtone a livrat cele mai incompetente guverne și administrații din istoria recentă a României. Similar, oamenii votează și la îndemnul unor televiziuni care proliferează doar minciuni și pot cădea ușor pradă informațiilor, știrilor false sau propagandei subtile a vecinilor de la Kremlin. Sunt acestea probleme însemnate? Da. Este epistocrația o soluție? Mai avem de discutat.