O să fiu foarte sinceră: la început, de când i-am citit numele, mă așteptam să fie o carte proastă. Sau nu neapărat proastă. Banală. Genul ăla cu care te răcorești în autobuz, după care o abandonezi pe un raft și într-o lună nici nu mai ții minte despre ce era. Nu știu de ce – poate titlul e de vină, poate poza de pe copertă, cu doi cowboy, un cactus și două căruțe. Poate faptul că genul ăsta de roman se traduce greu și bănuiam c-or să ma aștepte grămezi de formulări bombastice care or să-mi producă până la sfârșit mâncărimi și strănuturi.

La fel de sinceră sunt și acum: îmi pare bine că m-am înșelat.

În Frații Sisters, Patrick deWitt face un pariu riscant: preferă să se ia pe el mai puțin în serios, în speranța că, dacă o face așa cum trebuie, va sfârși prin a fi luat în serios de cititori. Așa cum orice glumă bună ascunde în spate o fărâmă de adevăr la care, dacă stai puțin și te gândești, e o chestie cu adevărat tragică, tot așa e și romanul lui deWitt.

Frații Sisters sunt doi asasini plătiți, care pornesc într-o misiune oarecare în perioada Goanei după Aur din California, pe la jumătatea secolului XIX. Evident, ei trebuie să-l găsească și să-l ucidă pe un individ despre care nu știu mare lucru, decât că l-a supărat pe șeful lor. Eli, prin ochii căruia se desfășoară acțiunea, este fratele mai mic, nu așa de ager și de bine făcut ca fratele lui mai mare, cu puțină burtică, o inimă bună și un suflet de poet. Charlie este jumătatea pragmatică a perechii, e lipsit de scrupule și, spre deosebire de Eli, care speră ca într-o zi să se lase de meseria asta și să-și deschidă un magazin, Charlie speră că-și va petrece toată viața străbătând America de la un capăt la altul, în căutare de noi aventuri.

Nu ideea este ceea ce face cartea asta interesantă – ci felul în care deWitt alege s-o redea. Eli analizează fiecare moment al aventurii lor, cu candoare, profunzime și nu fără un dram de tristețe și regret pentru felul în care își câștigă traiul. În același timp însă, linșează în continuare, împreună cu fratele lui, pe oricine le stă în cale, lăsându-ți impresia că greutatea dilemelor lui filosofice nu e mai mare decât regretul că ultima dată când ai fost la magazint n-ai luat doar produse fair-trade, dar că e ok, poți să salvezi lumea și mâine, că frigiderul tot se golește la un moment dat.

Întâmplările au, pe de-o parte umor negru și ceva grotesc, inuman, dar, în același timp, sunt încărcate de semnificații simbolice, pe care Eli începe să le descifreze fără să-și dea seama, fără însă a i se părea prea ciudat că se spală pe dinți în fiecare zi, în timp ce ațâță focul care cuprinde un teanc de cadavre sau după ce doar ce i-a mătrășit pe niște îngrijitori de grajduri. Femeile sunt, cu puține excepții, grosolane:

Când trecu prin perdeaua de mărgele, care despărțea holul de bucătărie și de camera cazanelor, am băgat de seamă că o fâșie din rochie îi rămăsese vârâtă între fese. Și-a scos-o dintr-o singură mișcare grațioasă (…) eu unul, am fost fost foarte recunoscător că am fost martor, și am început să fluier o melodie zurlie și săltăreață.

și violența (sau moartea) n-au nimic eroic:

Charlie scoase pistolul din teacă și-l apucă de țeavă. După câteva clipe, îl altoi pe Mayfield chiar în creștet cu patul din lemn de nuc. Mayfield se lăsă pe canapea, scoțând (…) un fel de guițat printre dinți care mi s-a părut foarte rușinos. Îndată începu să-i curgă sângele, și Charlie îi vârî o batistă în pumn (…). Mayfield n-a făcut-o ghemotoc, ținând-o peste rană, așa cum ar fi făcut oricine altcineva, ci își întinse peticul de bumbac pe cap ca o față de masă; cum era chel în creștet, batista rămase lipită bine, din pricina sângelui.

Pe de-o parte, filosofia aspră a lui deWitt mi-a amintit de Cormac McCarthy. Pe de altă parte, mi-a amintit de Tarantino (care ar face un super film din Frații Sisters) și al lui Jules Winnfield din Pulp Fiction, doar că Eli crede în orice altceva, numai nu în Dumnezeu. Apoi, e remarcabilă fabula Goanei după Aur (care e un personaj la fel de important ca Charlie și Eli), iluzia câștigului imediat, care le-a sucit mințile multor americani, și a cărei morală (aceea că ceea ce nu-ți aparține, poate fi furat, chiar și Pământului, dar tot la el se va întoarce) e excelent redată în final. Mai ales că armele destinului sunt, în Frații Sisters, mereu niște indieni cu niciun alt rol decât acela de a regla scorurile între om și natură, și care își joacă rolul amintindu-le mereu personajelor de hazardul pe care nu-l pot controla niciodată (de altfel, întreg finalul este construit pe hazard).

Frații Sisters e o carte frumoasă, și nu te aștepți să fie frumoasă, mai ales atunci când îți sunt descriși oamenii murdari, orașele murdare, prostituatele bețive și căutătorii de aur înnebuniți de singurătate, muncă și speranțe false. Poate singurul regret pe care îl am este, din nou, că n-am citit-o direct în engleză – să încerci să redai în traducere limbajul Americii de rând a secolului XIX, a țăranilor, cârciumarilor, ucigașilor și prostituatelor, e greu, și, deși Ioana Filat, traducătoarea, a făcut o treabă decentă, tot dai peste exprimări care parcă nu-și au locul, pentru că-s regionalisme românești pe care nu te aștepți să le auzi din gura unor ucigași din Vestul Sălbatic.

O să vă las acum cu un fragment scrisoarea unui căutător de aur către mama lui, pe care însă n-a mai apucat s-o pună la poștă pentru că Eli și Charlie i-au zburat creierii. Pentru că, dincolo de umor negru, aventura demnă de un blockbuster și regretele lui Eli, cartea asta e povestea unor oameni care au plecat de acasă cu multe speranțe și nu s-au mai întors niciodată. Unii dintre ei chiar din cauza fraților Sisters.

Dragă mamă,

Mi-e urât aici și zilele nu se mai termină. Calul s-a prăpădit (…). Mâ gândesc cu stai și gătești și mă întreb ce fac eu aici. (…) Simt mereu miros de fum în nări și n-am mai râs de nu mai știu când. Mamă! Cred c-o să plec foarte curând de aici.

Cu dragoste,

Al tău fiu

Ioana Epure

organizator de evenimente, fotograf, owner Uncle Jeb Photo& Events, fost redactor Metropotam.ro, colaborări în presa culturală: Dilema Veche


Un comentariu
  1. Pingback: Prin blogosfera literara (2 – 15 iulie 2012) | Recenzii filme si carti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *