Cu ploaia asta şi traficul, şi umezeala, cheful de nimic şi toată lumea plîngîndu-se de toate, am dat peste unul dintre puţinele poeme care asociază toamna şi cu nişte bucurie şi distracţii conjuncturale.
E scris de o prozatoare, Katherine Mansfield, cunoscută pentru prozele ei ambigue şi tristeţile incurabile.
Se numeşte
Autumn Song
Now’s the time when children’s noses
All become as red as roses
And the colour of their faces
Makes me think of orchard places
Where the juicy apples grow,
And tomatoes in a row.
And to-day the hardened sinner
Never could be late for dinner,
But will jump up to the table
Just as soon as he is able,
Ask for three times hot roast mutton–
Oh! the shocking little glutton.
Come then, find your ball and racket,
Pop into your winter jacket,
With the lovely bear-skin lining.
While the sun is brightly shining,
Let us run and play together
And just love the autumn weather.
Pentru dispoziţii mai de interior, se găseşte oricînd cîte ceva din Baudelaire cel cu gulerele ridicate, cum ar fi strofa asta, numai bună de pus în ramă, lîngă un dovleac spectral, că tot se apropie Halloweenul:
Tout l’hiver va rentrer dans mon être: colère,
Haine, frissons, horreur, labeur dur et forcé,
Et, comme le soleil dans son enfer polaire,
Mon coeur ne sera plus qu’un bloc rouge et glacé.
(E din Chant d’automne.)
În fundal, ar putea să se audă asta:
http://www.youtube.com/watch?v=NUh0i7tJpTk
Sau asta, emo curat din Coreea:
pentru că începe sezonul în care şerveţelele sînt la fel de importante ca umbrelele.
