O călătorie de șapte ore cu trenul, într-un vagon plin de scriitori, critici literari, jurnaliști culturali. Oboseală adunată, dar bucurie că a venit în sfârșit perioada de mers la Iași, la cel mai mare festival de literatură de la noi: FILIT.
Prima zi este întotdeauna plină, puțin derutantă, cu pauze dese de socializare, de (re)întâlniri și schimb de informații. Cum anul acesta „transmitem” de la FILIT la patru mâini, misiunea de a alege evenimentele la care mergem este în continuare dificilă, dar ceva mai blândă (pentru că ne și povestim între noi cum a fost la X sau Y).
În rândurile de mai jos veți citi despre evenimentele la care am participat ieri, 1 octombrie, la prima zi a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași. Sperăm să vă atragă relatările noastre spre… FILIT, desigur :).
Simona Sora și Marin Mălaicu Hondrari la Întâlnirile Alecart
O sală plină de elevi curioși și entuziaști bucură orice scriitor, jurnalist și cititor care este prezent la FILIT Iași. În întâlnirea organizată de Alecart, prima la care am participat în cadrul festivalului, invitați au fost doi scriitori de care Bookaholic, recunoaștem, este îndrăgostit: Simona Sora și Marin Mălaicu-Hondrari. Ne-am bucurat să vedem că elevii și studenții prezenți le citiseră cărțile, că puneau întrebări faine, pertinente, că-și argumentau opiniile și că erau entuziaști.
O fată chiar a spus că Apropierea lui Marin Mălaicu Hondrari, o carte despre dorința a patru prieteni de a regăsi esența poeziei la care apreciază în primul rând diversitatea temelor, i-a dat dorința de a călători și de a… se îndrăgosti de un poet. 🙂
Cu umorul său subtil, Hondrari a comentat apoi și i-a spus că, dacă vrea să se îndrăgostească de un poet, să fie unul mort. Așa se pot întâlni mereu, prin cărți. Ne-a spus cum poezia te poate ajuta să începi o discuție. “Bună ziua, cum zice mătura” sau “Poate că totul se petrece într-o vacă”, ambele versuri de Gellu Naum, ar fi începuturi bune, nu credeți? “Nu există ființă mai plictisitoare decât scriitorul”, spune Marin Mălaicu Hondrari în zâmbetele publicului care îl contrazicea. O veste bună de la Marin: “Meseria de artist e singura în care ai voie să fii leneș. Lenea e ceva obligatoriu.”
Nici Simona Sora nu se aștepta la un public atât de numeros, spune că o compleșește. Fiica ei, de 17 ani, i-a explicat de atâtea ori cât de tare se plictisesc elevii de liceu la întâlnirile cu scriitori. A citit astfel un text din Seinfeld și sora lui Nabokov, scris când fiica ei, în clasa a șaptea, a acuzat-o că a făcut-o de râs pentru că a spus la o ședință cu părinții că ea, fiica, citește Dostoievski. De ce e uncool să citești? întreabă Simona Sora și zău că ne întrebăm și noi.
Simona Sora a vorbit și despre momentul greu când treci de la cronică de carte la scriere de carte. Trebuie asumat și dacă eșuează. Textele din Seinfeld sunt adaptate unui tip de comunicare specific jurnalismului, al schimbului rapid, al feedback-ului. S-a vorbit mult și despre sinceritatea în literatură, un construct, un adevăr construit și asumat.
Cel mai prezent nume în discuție a fost însă Roberto Bolano, un scriitor exrtaordinar, de care ambii invitați se declară fermecați, entuziasmați, copleșiți. Cei prezenți au aflat mai multe despre nebunia și rigoarea lui Bolano, despre atmosfera din cărțile lui, despre cum poate deveni obsesiv atunci când îl descoperi.
“Citești autori nu ca să-I citești, ci ca să stai la pieptul lor” spunea Kafka despre Strindberg și Marin Mălaicu Hondrari ne zice că e cel mai frumos lucru care poate fi spus unui scriitor.
Marin Mălaicu Hondrari explică felul în care fantomele lui Cortazar și Bolano bântuie literatura în general. E complicat cu influențele scriitorilor pe care îi iubești, trebuie să preiei selectiv de la ei, mai mult la nivel de atmosferă. “Cel mai important lucru pe care l-am învățat de la Cortazar e nesicinceritatea pe care o învață autorul.” spune Hondrari. La Cortazar pare totul foarte sincer, chiar și atunci când un tip urcă cu liftul și începe să vomite iepuri. Cortazar nu merge pe asta, o acceptă ca pe un fapt în sine, îl lasă pe personaj așa. E vorba de un firesc al fantasticului. “O carte nu e ireală, realiatea e incredibilă, într-o carte se poate întâmpla orice, poate fi eventual trasă de păr”, spune Hondrari. Are propria realitate pe care i-o imprimi ca scriitor.
Despre psihologia complicată și reală a personajelor au vorbit cei doi autori, care ne-au spus cât de greu e să contruiești un personaj cu o psihologie coerentă, credibilă și consecventă, oricare ar fi acela.
Simona Sora a mărturisit, la întrebarea cuiva din sală despre ce admiră și ce o intrigă în cultura română, că admiră în mod special grupul de poeți foarte buni de la Bistrița, din care face parte și Mălaicu-Hondrari, autismul acestui grup care stă închis în el însuși, poeți care nu sunt complezenți, nu vor să dea bine, sunt intransigenți în arta lor. “Mă intrigă că unii care răspund de perenitatea culturii române sunt inconștienți, nu avem responsabilitate culturală”. Nu sunt proiecte închegate pe termen lung, spune Simona Sora, dând exemplu din traducerea autorilor contemporani de limbă spaniolă.
Simona Sora a încheiat întâlnirea cu lectura unui poem de Andrei Bodiu, trimis la tipar chiar în ziua în care a murit. E vorba de un pariu cu ea însăși – acela de a citi acest poem, timp de un an, în toate orașele în care merge, ca omagiu unui poet și profesor extraordinar.
Răzvan Țupa și Constantin Acosmei la Casa Poeziei
După ce ne-am bucurat de întâlnirea cu Simona Sora și Marin Mălaicu-Hondrari, Cristina și eu ne-am împărțit evenimentele, astfel încât să putem participa la cât mai multe. Eu am mers la Casa Poeziei (Casa „Dosoftei”, aflată la o aruncătură de băț de Casa FILIT), unde am avut plăcerea să-i ascult pe Răzvan Țupa și Constantin Acosmei, moderați de Corina Bernic.
Aproximativ treizeci de oameni într-o sală micuță, dar superbă de la etajul Casei „Dosoftei” au stat cuminți pe scaune și au degustat poemele celor doi poeți, citite în două sesiuni, întrerupte de discuții amicale, despre poezie și nu numai. O atmosferă intimă, cu un public foarte receptiv – pe alocuri încordat, pe alocuri amuzat, în funcție de starea pe care o transmiteau poemele și, implicit, poeții, prin tonalitatea lecturilor lor.
Costantin Acosmei a citit, printre altele, poemele „Seducătorul”, „Pentru nimic în lume”, „Puțin”, „Malefica”, „Marșul funebru”, „Sfârșitul anului”, „Odă la viața mea”, „Odă la toată lumea”, „Trei studii pentru unul cu piciorul în groapă”, „Autopsie”, „Confesiune”, „Prima iubire”, „Garden party”, „Hotărârea”, „Live în bucătărie”, „Curriculum vitae”, „Spune și tu”, „Comedie” etc.
Răzvan Țupa, de cealaltă parte, a citit „Pot să tac pentru că pot să spun orice” (din volumul „Fetiș”), „V 81”, „Dumnezeu e țigan”, „Și tot restul este atingere”, „Monument de aer” etc.
De altfel, poetul Răzvan Țupa și-a început lectura menționând că s-a bucurat să citească poezie împreună cu Constantin Acosmei, care, spunea el, are un stil inconfundabil de a citi, accentuează într-un mod special versurile, afirmație care, din punctul meu de vedere, este perfect valabilă și pentru el, căci și lectura sa a fost deosebită.
S-a încercat demararea unui dialog între Constantin Acosmei și Corina Bernic, dar primul, fiind timid, a cam evitat răspunsurile la întrebări – de altfel, presa germană l-a numit pe poet „bibliotecarul tăcut”. Mi s-a părut că într-adevăr a tăcut cât a fost suficient pentru ca lumina reflectoarelor să se mute pe altcineva și discuția să continue firesc fără intervenția sa :). De exemplu, Emil Brumaru, din public, a povestit că a parcurs, la un moment dat, un drum îndelungat cu poetul Acosmei și nu a aflat nimic despre el, pe când domnul Brumaru i-a povestit toată viața sa.
De aici și până la o conversație despre douămism, oricât de brusc ar părea, nu a mai fost decât un pas :). Astfel, moderatoarea l-a întrebat pe Răzvan Țupa dacă se consideră douămist. Acesta a răspuns:
„Nu merg pe stradă și încep să mă gândesc la mine așa. Pe vremea cenaclului Euridice, mai ales că abia scosesem primul volum, treaba cu douămismul mi s-a părut interesantă, acum nu mai e chiar așa. La toate festivalurile de poezie din țară – cel de la Sibiu, cel de la Bistrița etc. – nu se mai practică segregări, tabere, toți poeții invitați citesc laolaltă”.
A fost suficient pentru ca discuția să continue firesc. S-a vorbit despre afinități între poeți, despre poeții care „au luat-o razna” (în sens pozitiv sau negativ), despre faptul că acum grupurile de poeți din diverse colțuri ale țării sunt mult mai omogene, nu mai există „lideri” în poezia românească, sunt multe valori puse laolaltă ș.a.m.d. Una peste alta, mi-a plăcut mult ceea ce am văzut la Casa Poeziei.
Monika Peetz, Vasile Ernu și Cezar Paul-Bădescu la Scriitori în centru
Discuția moderată de Alex Goldiș a mers în multe direcții, foarte diferite între ele, de la cărțile scriitorilor invitați, la ideologie, televiziune, politică regională și multe altele. Monika Peetz, scriitoare de comedie, și-a găsit mai greu locul în discuțiile cu tentă ideologică, legate mai ales de spațiul românesc.
Alex Goldiș, moderator, a deschis discuția vorbind despre ce înseamnă succesul de public în spațiul cultural german și în cel românesc, pornind de la observația că, uneori, acest lucru este considerat ceva negativ. Cât ai dreptul moral să transcrii din propria viață? pornind de la Luminița, mon amour de Cezar Paul Bădescu.
Ce înseamnă să fii un autor tradus în atâtea limbi și cum este orizontul de așteptare raportat la diferite culturi? Nu te gândești la traduceri atunci când scrii, spune Monika Peetz. Pentru ea este surprinzător că ceva atât de ancorat în cultura germană are succes în alte culturi și cu fiecare carte învață ceva nou.
Vasile Ernu nu-și propusese să scrie “Sunt un om de stânga”, o carte ce adună texte de pe CriticAtac. Unele dintre texte trebuiesc schimbate pentru versiunea în rusă, pentru a pune calibru pe ce contează acolo. Contează contextul, spune Vasile Ernu, dând exemple ca Ucraina sau Moldova, unde tipul de accente se modifică. Ceea ce la noi poate părea radical, în Rusia este ceva normal, iar dacă spui uneori lucrurile prea tare nu mai ești ascultat.
Aflăm de la Vasile Ernu că lucrează la o carte ce se ocupă de grupurile marginale din diverse regimuri închise, sectele, grupuruile de bandiți, minoritățile și urmărește care sunt mecanismele care produc aceste forme de manifestare și cum, de obicei, finanțările, banii distrug spiritul critic și aduc condiționări. Ajunge la problema condiționărilor date de împrumuturi. Bogăția e ceva care-ți aparține ție. Împrumutul e ceva ce nu-ți aparține. Intră o întreagă mașinărie de control, când devii condiționat de mașinăria banilor. Ni se afectează spiritul critic, capacitatea de a lua decizii, de a ne controla. A scrie bine este necesar, dar sunt importante temele, spune Vasile Ernu, care refuză direcția super estetizantă în literatură.
În comunism, scriitorii erau atrași dându-li-se avantaje financiare, spune Cezar Paul Bădescu, dând exemplul lui Sadoveanu, amintind și de condiționările din presa românească de acum.
Vasile Ernu vorbește despre necesitatea înțelegerii comunismului și a experienței ruse. Ce se întâmplă cu oamenii? Lucrurile sunt nuanțate, ar trebui să ne acceptăm trecutul așa cum e și să-i înțelegem fațetele și consecințele. Copiii văd tranziția cu alți ochi – părinții își pierd job-urile și pleacă din țară.
O mică dispută între Vasile Ernu și Cezar Paul Bădescu pornește de la faptul că: Am o problemă cu ideea de stânga câ masele nu pot greși” (Cezar Paul Bădescu). “Nu cred că masele au întotdeauna dreptate”, spune Vasile, “e nevoie de clasa intelighenției de a media între masă și putere”. În Rusia, spune el, pe de-o parte avem o creștere de susținere fără precedent a lui Putin, pe de altă parte intelighenția are o problemă de poziționare. Cei mai duri antiputiniști spun că Putin e prea moale. Dreptatea maselor constă în poziție. “Pe mine mă salvează că sunt autoironic chiar și cu lucrurile în care cred foarte mult.” spune Vasile Ernu.
“În literatură nu se pune problema realității, ci a veridicității. Încă din clasele mici, înveți la școală diferența între scriitor și personaj. Contează mai puțin ce-a făcut scriitorul”, spune Cezar Paul Bădescu, explicând tema lansată de Alex Goldiș privind trecerea autobiografiei în cărți și moralitatea acestui demers.
În cultura română este o linie între succesul la public și succesul la critică, spune Alex Goldiș. Și în Germania există această diferență, spune Monika Peetz, unii câștigă bani, alții premii. Monika Peetz e sinceră și spune că e mai mult pe partea comercială, scriind mult și pentru televiziune, comedie.
Monika Peetz comentează puțin pe marginea problemlor ideologice: “În Germania, DDR-ul s-a prăbușit, industria, fabricile, tot. Capitalismul a câștigat. După 20 de ani, începe și Germania să-și pună întrebări și să aibă preocuparea de a analiza lucrurile. Fostele land-uri vestice au o poziție mult mai solidă ca landurile democrate. Se formează nuclee care atrag tineret intelectual – Dresda, Leipzig.”
În ambele romane ale Moniăi Peetz, apare clubul de doamne aflate în criză existențială, se retrag într-un loc exotic unde-și rezolvă dilemele identitare. Sunt ele romane feministe? Sunt ele romane anti capitaliste?, întreabă Alex Goldiș, încercând să ducă discuția spre temele discutate anterior. Monika Peetz: “e prea mult să le numim feministe sau capitaliste, o viață simplă, retragerea, sunt mai mult probleme ale clasei de sus, nu de jos. Să nu uităm, eu scriu comedie. Este o nostalgie după o viață simplă. Inițiative pentru o viață mai simplă: am gătit prea mult, să mergem mai mulți cu mașina.”
“Comedia este una dintre cele mai bune forme de critică”, spune Vasile Ernu. “Primii care sunt înlăturați într-un regim totalitar sunt comedianții. Regimurile totalitare sunt sobre.”
“Comedia are sens unde există un nucleu serios. Altfel, nu este amuzant, ci prostesc. Spun lucruri serioase într-o formă care poate fi suportată de către cititori” – Monika Peetz.
Cumva, s-a ajuns la subiectul Turcescu. “Turcescu mi s-a părut la fel de straniu ca peștii abisali. Par de pe altă planetă, ni se pare că nu pot exista, dar există. Turcescu a ieșit la suprafață. Așa ceva există, dar nu știm noi de el”. a comentat Cezar Paul Bădescu la întrebarea unei participante preocupate de scena publică actuală, care a deschis discuția despre media, televiziune și captivitatea telespectatorului.
Liviu Antonesei și Adela Greceanu la Casa Poeziei
Moderator: Radu Vancu
Mi-a plăcut atât de tare atmosfera de la Casa Poeziei, încât am revenit cu prima ocazie, și anume la următorul eveniment din programul primei zile de FILIT.
Radu Vancu a împărțit cei doi poeți invitați în două categorii: despre Adela Greceanu a spus că aparține „speciei poetelor care debutează foarte devreme”, adăugând că scriitoarea „se reinventează de la o carte la alta”, operează cu o „cvasiliteratură” și, de fapt, cu fiecare nouă carte ne arată că „testează limitele literaturii”. A comparat-o pe poetă cu actrița Winona Ryder.
În ceea ce-l privește pe Liviu Antonesei, Radu Vancu, și el un poet foarte bun, afirma că primul face parte din „specia poeților care debutează târziu” și că acesta „contrazice zicala poetul român este o explozie, scoate un volum, două, foarte bune, la tinerețe, și apoi gata”. L-a descris ca fiind un poet cu „ tânăr, efervescent, care combină un ton lejer cu referințe culturale, mitologice, filosofice, care ar trebui să îngreuneze discursul, dar nu o face”. Cea mai recentă carte de-ale sale, apărută la Editura Adenium, este „Un taur în vitrina de piatră”. Pe domnul Liviu Antonesei l-a comparat cu actorul Cristopher Lambert.
De altfel, Liviu Antonesei a ținut să precizeze că a debutat târziu, dar că nu este meritul său, ci al cenzurii; a povestit că ar fi putut debuta în 1981, când câștigase concursul de debut la Albatros, dar a doua zi după aceea a realizat că fusese șters de pe listă și, în locul lui, era un tip care pleca în Angola, în misiune. A continuat povestea cu tot felul de peripeții din trecut.
După succintele precizări, Radu Vancu a invitat scriitorii să înceapă lectura. Adela Greceanu a citit din „Și cuvintele sunt o provincie”, un nou volum de poezii care-i va apărea toamna aceasta, minunat, proaspăt, jucăuș, care te încântă de la primele versuri. Printre altele, poemele „Provinciala”; „Provincialii”; „Adila” ș.a. Mi-a plăcut la nebunie și am fost complet de acord cu afirmația generoasă a Norei Iuga, care se afla în sală și a intervenit spre sfârșit: „Cartea Adelei va fi cartea anului”. Sunt convinsă! De aceea, am rugat-o pe poetă să ofere spre lectură cititorilor Bookaholic un poem inedit, chiar de la începutul volumului. Așadar, prin amabilitatea Adelei Greceanu (pentru care îi mulțumim), postăm aici poezia „Provinciala”, fotografiată chiar din manuscrisul acesteia. Sperăm să vă încânte la fel de mult precum a fost în cazul nostru!
Liviu Antonesei a citit tot un calup de poeme inedite, neincluse într-un volum – ba chiar unele sunt scrise chiar anul acesta. Printre acestea, amintim: „Hălci din sine”; „Poeții sunt buni morți”; „Trebuie”; „Și după aceea”; „Cvintetul lunii martie”; „Fără titlu”; ciclul de poeme cretane, din vara aceasta.
***
Nora Iuga despre poezia lui Liviu Antonesei și despre biografia autorului în literatură:
„Liviu are o poezie sentimentală, poate ușor patetică, mai poet decât mulți poeți, dar minunat. Poemele lui recente sunt și extraordinar de cinematografice!”
„Poetul nu poate scăpa de autobiografie, oricâte măști își pune! Citând-o pe Aglaja Veteranyi, până și imaginația este o autobiografie. Este o aroganță să crezi că tu creezi oameni care nu sunt tu”.
***
Este posibilă literatura fără un tip de cenzură? Ce fel de cenzură există în capitalism?, întreba Radu Vancu după prima lectură. Răspunsurile invitaților:
Adela Greceanu: „Eu am avut o mare pauză, de șase-șapte ani, de când am publicat romanul meu. Și asta pentru că mă speriasem, îmi dădusem seama că eu scriu literatură și devenise totul brusc foarte serios. Poate că și asta a fost o formă de cenzură, dar mi-a făcut bine”.
„O societate bolnavă secretă anticorpi sub formă de poeți”, spunea tot Adela Greceanu, citându-l pe Ion Mureșan.
Liviu Antonesei: „Cenzura te obliga să fii inteligent. Nu puteai să-l citezi pe Cioran, dar puteai să scrii un fragment de-ale sale și să pui o anagramă a numelui său”.
A continuat, povestind, cu umor („mie mi-a plăcut cenzura, m-am distrat”), nostalgie, ironie, despre toate tipurile de cenzură din comunism, cum scăpau anumiți termeni de verificarea cenzorilor, cum reușeai să obții niște mici victorii, cum scriitorii puneau cuvinte în plus în anumite texte pentru ca cenzorii să aibă satisfacția de a le scoate, etc.
***
Despre melanjul dintre biografie și literatură:
Adela Greceanu: „Am început să mă îndoiesc de relevanța biografiei mele în literatura mea. În poezie, fie că va arăta ca proza scurtă sau cea lungă, voi căuta să traduc simțirile mele acute, cele pe care le-am simțit la 5 ani și cred că le voi simți și la 60 de ani”.
Liviu Antonesei: „Întreaga literatură este mai mult autobiografică. Numai că trebuie să operăm cu concepte mai largi decât cele pe care le știm. Viața omului conține amintiri, imaginație, reverie, fantasme, așa trebuie să fie și literatura, dacă nu este una fantastică, ci realistă”.
Poeții, prozatorii, criticii literari prezenți în sală au adresat întrebări, au depănat amintiri, au făcut comentarii, ceea ce, trebuie să recunosc, este foarte frumos de urmărit :). De exemplu, Carmen Mușat spunea că „Formulele poetice ale celor doi sunt foarte diferite, dar ajung amândoi la același rezultat: poezia este un autoportret. La Liviu poezia este întoarsă spre sine, pe când la Adela poezia este întoarsă către lume – comedia limbajului, imaginea provincialului ca provincie a limbajului”.
În final, după încă un set de lecturi, ne-am despărțit de cei doi poeți (trei, de fapt, cu moderatorul) cu zâmbetul pe buze.
Deschiderea Festivalului de Literatură și Traducere de la Iași
Prima zi de festival s-a încheiat la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, acolo unde a avut loc deschiderea oficială a festivalului, timp în care s-au perindat pe scenă diferite oficialități ieșene, dar și managerul FILIT, Dan Lungu, criticul literar Nicolae Manolescu, președintele ICR, Lilian Zamfiroiu, și viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu. Evenimentul a avut loc chiar înainte de întâlnirea cu David Lodge.
Deși gazda FILIT trebuia să fie Cătălin Sava, se pare că între timp lucrurile s-au schimbat, iar Irina Păcurariu a fost cea care i-a luat locul, cu un flux de informații impresionant, puțin agitată, dar binevoitoare. În următoarele rânduri, voi cita câte ceva din discursurile pe care le-am auzit ieri, 1 octombrie, lăsându-vă pe voi să vă faceți o idee despre cum a fost.
„Fără berile băute la festivalurile internaționale cu Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu, FILIT n-ar fi existat”.
„Monitorizez autoritățile care vor vorbi, pentru că vreau să întrevăd o promisiune că vom avea sprijinul lor în continuare și FILIT va exista pe mai departe”.
Gheorghe Nichita, primarul Iași-ului a vorbit, în primul rând, despre importanța festivalului pentru Iași.
Bogdan Olteanu, viceguvernatorul BNR:
„Bancherii au datoria morală a mecenatului”.
„Sper să reușiți să folosiți banii pentru literatură, pentru că aceștia sunt greu de obținut”.
„Poate reușiți să ne dați o nouă Junime, căci ne trebuie” (a spus uitându-se spre Dan Lungu).
„Îi felicit pe ieșenii care au avut ideea unui astfel de festival”.
„Dintre toate domeniile culturii din România, singurul care nu este finanțat este cel literar. Toate celelalte au o finanțare prin lege”.
„Fără eforturile autorităților locale, literatura română n-ar fi supraviețuit”.
Nicolae Manolescu a mai vorbit despre traduceri care sunt, din punctul dumnealui de vedere, o formă de artă și a fost nemulțumit de faptul că nu este inclusă și critica literară în festival: „Fără noi, ce v-ați fi făcut voi, scriitorii? Traducătorii și criticii literari sunt, în fond, scriitori”.
Lilian Zamfiroiu, președinte al Institutului Cultural Român – aici fac o paranteză, cu scuzele de rigoare adresate celor pe care îi voi irita, dar, dacă domnul Lilian Zamfiroiu nu și-ar fi început discursul cu o propoziție care conținea sintagma „ca și”, poate că aș fi putut să fiu mai atentă la ceea ce spunea domnia sa; iar dacă n-o repeta de câteva ori, aproape simetric, poate că aș fi notat mai mult decât faptul că este onorat să fie la FILIT :).
Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași
„FILIT s-a consacrat deja, este dincolo de noi. S-a hrănit din energia noastră și acum acesta o dă mai departe”.
***
Ei bine, prima zi de FILIT a fost plină de discuții, scriitori și evenimente faine. A fost greu să ne intrăm în ritm, dar promitem că, de acum și până duminică, vom fi pe fază și vă vom ține la curent cu toate noutățile legate de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, precum și cu ceea ce se întâmplă zilele acestea aici.
