Se întâmplă uneori, din varii motive, să lăsăm deoparte cititul, să ne amânăm titlurile noi, proaspăt aşezate în raft, să ne simţim în tot acest timp nemulţumiţi din cauza faptului că ne confruntăm cu o asemenea pauză de la lectură şi, totuşi, să nu citim niciun rând. Trec zile, săptămâni, chiar luni în şir şi nu ştim cum să ne redescoperim pasiunea pentru lectură. Fiindcă, da, uneori şi aceasta ia pauze, oricât de mult ne-am încăpăţâna să credem că putem citi numărul de cărţi propus într-o lună sau într-un an.
M-am gândit, aşadar, la câteva titluri pe care le-aş recomanda cuiva care vrea să meargă cumva la sigur şi să citească o carte care o să-i redeschidă apetitul pentru lectură sau care nu-l va face să caşte după primele zece pagini.
Iată care sunt exemplele şi, totodată, recomandările mele, iar dacă aveţi şi alte titluri la care apelaţi pentru „ieşirea din mlaştină”, le aştept cu interes.
Zilele regăsirii mele – Elena Ferrante
De Elena Ferrante ştiţi poate, cel mai probabil, datorită Tetralogiei napolitane, publicate la noi la Editura Pandora M. Primul volum, Prietena mea genială, a stârnit furori şi multă lume a crezut (multă vreme) că e vorba de o singură carte. Din fericire, scriitoarea ne-a bucurat cu încă trei volume. Romanul Zilele regăsirii mele e o călătorie aparte, un labirint al emoţiilor şi al trăirilor pe care le veţi vedea analizate dintr-un unghi în care o veţi regăsi parţial pe Elena Ferrante. De la început şi până la sfârşitul, veţi trăi, pe rând, spaima, frica, tristeţea, furia şi, în cele din urmă, regăsirea naratorului. E o carte despre o despărţire abruptă, despre o durere în care e aruncată o femeie care iubeşte şi pe care nimic nu o pregăteşte pentru lovitura pe care o primește într-o zi aparent banală.
Meseria de romancier – Haruki Murakami
Dacă sunteţi fani ai lui Murakami sau dacă vreţi să descâlciţi tainele meseriei de scriitor, această carte vă oferă o perspectivă detaliată a modului în care faimosul scriitor înţelege derularea propriului destin în lumea literaturii. Retras şi, totuşi, prezent, modul lui Haruki Murakami de a-şi aduce la viaţă creaţiile rămâne unul deosebit de meticulos şi organizat. Dacă munca pare să fie cheia, veţi descoperi în carte şi alte ingrediente de care un scriitor are obligatoriu nevoie. E un volum de non-ficţiune şi merită să-l citiți inclusiv pentru a descoperi un alt fel de a-l citi pe Murakami.
Regele arinilor – Michel Tournier
Pentru o călătorie extraordinară alături de Abel Tiffauges, căpcăunul mitologic, eroul romanului Regele arinilor, Michel Tournier este întotdeauna o alegere sigură. Citit în mai multe registre, romanul vă poartă într-o lume pe care nu o veţi mai regăsi în nicio altă scriere şi veţi descoperi, cu această ocazie, felul în care destinul unui om se construieşte încă din copilărie. De Abel o să vă placă prin felul său naiv şi fragil de a privi lumea, o lume care îl hărţuieşte şi îl animă în egală măsură. Realitatea lui Abel se desprinde adesea de realitatea noastră, reuşind să ne facă totuşi să îi înţelegem fiecare gest şi fiecare mişcare prin care înaintează pe un drum atât de obscur.
Hibernalia – Veronica D. Niculescu
Dacă ţi-ai dori vreodată să te retragi din faţa lumii, nu ai putea să porneşti oricum, nu ai putea să o iei pur şi simplu la fugă. Paşii, direcţia, gândurile care ţi-ar însoţi plecarea, toate ar trebui acordate şi supuse ritmului potrivit. Odată ajuns în refugiu, la adăpost, ai descoperi că întreaga pregătire pentru încetinirea vitezei atât de asurzitoare şi-a avut rostul.
În Hibernalia, cartea scrisă de Veronica D. Niculescu, casa-culcuş „cu un aer de muzeu de familie”, cu umbre, cu intrări la care parcă trebuie să fii atent („Dar o intrare în casă era şi pe la uşa glisantă”, casa în care „fiecare noapte făcea cât o iarnă”, „nopţile erau ceasuri” şi noaptea „era noapte”), este învelişul protector sub care durerile nu dispar, dar se domolesc.
Interior zero – Lavinia Braniște
Secretară într-o firmă de proiectare pentru inginerie civilă, Cristina se loveşte inevitabil de întâmplări dintr-un mediu aproape predispus la reacţii meschine, adesea exagerate, critici ascunse sau, în multe cazuri, făţişe, notate aproape integral, cinematografic.
În general, testele pe care i le pregăteşte viaţa o fac să-şi amintească sistematic de cât de mult încearcă să înţeleagă ce i se întâmplă şi cum ar trebui să reacţioneze mai bine, mai corect în faţa lumii, fără să supere, fără să deranjeze („eu, care sunt atât de neconflictuală” – conflictul cu un proprietarul clădirii e un argument în privinţa acestei atitudini). Există, în plus, şi un sentiment aproape continuu de apărare al sinelui, de aplecare din afară asupra protagonistei care trebuie protejată.
O cheie importantă de lectură e aceasta: am ratat oare secretul existenţei în această lume şi definiţia a ceea ce înseamnă a trăi?
Integrala prozei scurte – Truman Capote
Integrala prozei scurte confirmă statutul lui Truman Capote de maestru al povestirilor. Eleganţa stilului, notele de ironie, umor sau melancolie se regăsesc în fiecare dintre textele sale, care, deşi diferite ca tematică, mergând de la supranatural la amintiri din copilăria petrecută în Sudul magnific, au în comun sensibilitatea şi subtilitatea analizei psihologice ce-i sunt caracteristice. Personaje neobişnuite, situaţii bizare, un montagne russe de emoţii – se regăsesc toate în povestirile din acest volum care-l plasează pe Capote la unul dintre cele mai înalte niveluri ale literaturii americane. (© Editura Art)
Cum să citeşti un romancier – John Freeman
Dacă doriţi să aveți impresia că aţi pătruns, rând pe rând, în camerele de lucru ale unora dintre cei mai cunoscuţi scriitori, atunci această carte vă oferă acest prilej.
John Freeman i-a intervievat de-a lungul timpului pe scriitori precum John Updike, Toni Morrison, Haruki Murakami, Philip Roth şi Salman Rushdie şi i-a reunit în cartea Cum să citeşti un romancier, apărută la Editura Vellant. De la sfaturi până la experienţe de viaţă şi confesiuni pe care nu le veţi regăsi nicăieri altundeva, volumul lui Freeman e un bun exemplu de idee bună pusă temeinic în aplicare.