Stefan Grabinski a trăit în Polonia între anii 1887 și 1936. A locuit în orașele Liov (Liov sau Lwow, azi în Ucraina) și Przemyśl, întotdeauna aproape de gară, unde îi plăcea să se așeze pe o bancă și să privească trenurile și pasagerii.
Din trainspotting-ul său s-a ivit în 1919 o colecție de opt nuvele fantastice, gotice și horror în stilul imediat recognoscibil al lui Edgar Allan Poe, pe care Grabinski îl admira de altfel foarte mult.
Au trecut câțiva ani și multe trenuri prin gara lui Grabinski, iar la următoarea ediție e colecției Demon ruchu, Demonul mișcării, The Motion Demon, cum a fost tradus în engleză, s-au mai adăugat patru nuvele.
De atunci au trecut vreo 80 de ani până când un traducător, Miroslaw Lipinski, l-a scos pe Grabinski din anonimatul limbii poloneze (deși la el în țară nu e deloc un scriitor neglijat) și l-a prezentat întregii lumi vorbitoare de limba engleză.
Fanii goticului victorian, de mijloc de secol 19, îl vor iubi pe Grabinski. Fanii horrorului lovecraftian il vor citi ca pe un fiu rătăcitor întors acasă.
Cele 12 nuvele din Demon ruchu se întâmplă toate în trenuri sau în gări, și toate au ceva fantastic; deși nu toate se termină prost sau au vreo conotație malefică, nu poți să le tratezi altfel decât ca pe niște horror stories, exact din această stranie afinitate a autorului cu stilurile poescian și lovecraftian. Cadența frazei, descrierea personajelor, atmosfera sumbră, supranaturalul adesea fără formă, atracția către stadiul de descompunere al unei lumi, misterele nerezolvate, climaxul întârziat până în ultimele fraze ale nuvelei – Grabinski a scris într-adevăr ca la carte, ca la cartea goticului de secol 19.
Subiectele sunt neașteptat de diverse (neașteptat – de fapt – poate pentru o persoană care vede în trenuri o simplu mijloc de transport; băieții pasionați de trenuri vechi se vor identifica probabil mai bine cu personajele și întâmplările):
Mecanicul de tren care se haiducește pe o locomotivă fugară, iute ca un bidiviu care mănâncă jar; trenul fantomă; călătorul care se trezea mereu în tren, neștiind cum a nimerit acolo sau unde trebuie să ajungă, într-un fel de quantum leap; apariția care prevestește întotdeauna un accident feroviar; călătorul care nu îndrăznește niciodată să plece cu trenul, dar vine în fiecare zi la gară, șade la coada de bilete, se urcă în tren și o zbughește jos pe peron când aude fluierul; ultima stație de tren din țară, graniță nu doar geografică, dar și transcendentală…
Personajelor umane ale scurtelor povestiri ale lui Grabinski li se alătură, inevitabil, trenurile, personalizate artistic în energie brută, cu gura roșie deschisă a focarului, cu ochii galbeni și necruțători ai farurilor, cu impetuozitatea și dinamismul unui demon al mișcării, a unui cal de foc psihopomp, latent pe tărâmul omului, dar atât de ușor de pierdut de sub control.
Stefan Grabinski nu s-a tradus din păcate și în limba română. A scris patru romane și două piese de teatru, dar este cunoscut mai degrabă pentru volumele de proză scurtă.
Miroslaw Lipinski, traducătorul său în engleză, a reînviat până acum The Dark Domain, The Motion Demon, In Sarah’s House și On the Hill of Roses.
