Atunci când ne-am apucat de Bookaholic, nu ne-am propus în mod special să scriem despre filme. Și totuși, unul dintre primele articole postate vreodată aici e o recenzie la Howl, un film cu James Franco despre Allen Ginsberg și poemul lui celebru. Am scris despre romanele și nuvelele ecranizate ale lui Philip K. Dick, despre cărțile pe care ne-ar plăcea să le vedem la cinema și despre cele pe care o să le vedem sigur.
Cumva, n-am reușit să nu scriem despre filme – și cred că, dacă n-am fi scris, am fi pierdut extrem de mult. Multe cărți ar zace și acum doar în bibliotecile cititorilor înrăiți, dacă un film bine făcut nu le-ar fi aruncat în brațele publicului larg, înfometat de nou, indiferent din ce direcție ar veni. Și nu, nu e nedrept să spui cu Hollywood-ul a ajutat industria literară – nu e niciun secret ca promovarea nu e tocmai lecția preferată a scriitorilor, în timp ce, în casele de producție, e una dintre cele mai importante. Și e normal – dacă oamenii ar putea să se scufunde în experința unei lecturi publice așa cum o fac la cinema – unde, după cum bine știm, orice film pare mai bun decât dacă îl vezi acasă în fotoliu – probabil că și scriitorii ar deveni superstaruri. Și-atunci ar trebui să învețe să fie superstaruri.
Da, e greu să uiți frustrarea unui film prost făcut după o carte bună – Dune e primul exemplu care imi vine în minte, și sunt prea multe ca să încep aici o listă – și nu neg că o să mă gândesc de două ori înainte de a vedea Jocul lui Ender. Construcțiile pe care ni le creem fiecare în cap atunci când citim sunt fragile – iar viziunea unui regizor prost ni le poate dărâma atât de ușor. Să citești e o treabă care cere timp și răbdare – n-aș vrea ca o ecranizare de două ore după Trilogia Marte să-mi dea senzația că scenaristul n-a citit decât un rezumat de pe Scribd, și nici că-mi impune, prin selecția momentelor care rămân în film, ce anume ar trebui să mi se pară important și ce nu.
Și totuși, recunosc că nu pot să mă gândesc la Din inima Africii a lui Karen Blixen fără să mă gândesc și la film. E un caz fericit – departe de a fi doar o ecranizare, filmul completează cartea – am vorbit deja despre asta, așa cum am vorbit și de Blade Runner, pe care dacă nu l-aș fi văzut, probabil că n-aș fi ținut minte romanul lui Dick mai mult de cinci minute după ce am terminat ultima pagină. Cumva, în două ore, am primit mai mult decât în câteva sute de pagini.
Mai simplu, dar nu mai prost, e modelul The Road, unde filmul nu aduce nimic în plus cărții, dar îi e atât de fidel încât aș putea să discut despre carte la același nivel cu cineva care a văzut doar filmul. Aproape nimic din film nu e diferit de ceea ce mi-am imaginat singură, atunci când am citit romanul.
Iar dacă spui Odiseea Spațială, s-ar putea ca lumea să se gândească mai întâi la Kubrick și după aia la Clarke – iar să treci prin ambele înseamnă să treci prin două experiențe diferite, care nici nu se completează reciproc, nici nu se reflectă una în alta, ci pur și simplu te trimit pe două căi, ambele la fel de complexe și fascinante.
Înainte să facem lista cărților pe care le-am vrea ecranizate, ne gândisem să facem lista ecranizărilor noastre preferate. Am abandonat ideea – sunt prea multe, și vor fi din ce în ce mai multe. Numai nominalizările de anul acesta la Oscar ar trebui să vă convingă. Via The Guardian, aflăm că:
Six of the nine nominations announced this week for Best Picture are based on books, reflecting a recent pattern in which the Oscar lists have consistently and gratifyingly affirmed cinema’s dependence on literature. Apart from a modest lurch towards originality in 2010, the previous five years saw line-ups in which half or more of the shortlistees were adaptations, including the winners No Country for Old Men (2008), Slumdog Millionaire (2009) and The King’s Speech (2011). (…)
Bafta’s shorter Best Film list, announced a week earlier, is even more novel-reliant, with The Artist the sole original film selected, competing with Drive (based on a James Sallis thriller) and Tinker, Tailor, Soldier, Spy, as well as The Descendants and The Help.
Și nu cred că aveam de-a face cu vreun blocaj creativ în rândul producătorilor de film. Ci doar că e perfect normal să fie așa – experiențele sunt diferite, și te îmbogățesc deopotrivă ca ființă umană. Da, cred că dacă n-ai citit 1984, dar ai văzut filmul, ai priceput mesajul lui Orwell. Și nu cred că aș putea să scriu despre cartea aia fără să amintesc de film și să adaug scene cheie din el.
Sunt câteva cărți pe care aș vrea tare mult să le văd transformate în filme. Câteodată mă gândesc la asta chiar în timp ce citesc – ultima dată mi s-a întâmplat când citeam autobiografia lui Ayaan Hirsi Ali. Există un moment în care Ayaan este nevoită să plece din Kenya în căutarea unor rude rămase în Somalia, după izbucnirea războiului civil. Felul în care reușește să treacă granița, cu promisiunea că aduce doar câțiva oameni înapoi cu ea, și reușește să se întoarcă împreună cu câteva zeci de femei și copii ar fi sigur un moment inspirațional, de awwww la cinema. Puțină dramă nu strică – până la urmă, ce ți-ar rămâne mai ușor în cap, să-i vezi pe copii scăpând cu viață din deșertul somalez, sau să citești despre ei?
Sunt sigură că o să înjur mult data următoate când dau peste o ecranizare mizerabilă după vreo nuvelă mediocră a lui Philip K. Dick. Sau dacă Jocurile Foamei se transformă în Twilight. Dar mi-o asum. O să mai citiți aici despre filme 🙂
