Bookaholic

Acum câteva luni am primit unul dintre cele mai mișto cadouri posibile: Starman, biografia lui David Bowie de Paul Trynka.

Mi-am dorit-o nu pentru că aș avea (prea multe) curiozități apropo de micile bârfe și momente care invariabil trimit toți muzicienii pe prima pagină a tabloidelor, ci pentru că Bowie chiar e un individ interesant. Cântă la nouă sau zece instrumente, dintre care cel puțin trei habar n-am cum arată. În tinerețe, s-a gândit serios să se lase de muzică și să de ducă la școala de mimi. Mi-am dorit să aflu de ce s-a răzgândit. Printre multe altele.

Nu mi-am pus niciodată problema că lectura unei biografii ar fi o chestie frivolă – mai ales că, dacă mă uit la biblioteca mea ticsită cu romane SF, îmi dau seama că aș fi o ipocrită să consider orice fel de lectură frivolă.

Dincolo de asta, problema cu biografiile muzicienilor, și, cumva, cu toate cărțile despre muzică, este că ele nu prea ajung și pe la noi. Spre exemplu, autori ca Lester Bangs ori Greil Marcus nu sunt traduși în română. Iar în ceea ce provește biografiile și autobiografiile autorilor, primul exemplu care imi vine în cap este chiar Starman, de care v-am vorbit deja – dar și Cash a lui Johnny Cash, Kids, a lui Patti Smith, Scar Tissue a lui Anthony Keidis, I Need More de Iggy Pop, Kraftwerk: I Was A Robot de Wolfgang Flür, Mötley Crüe: The Dirt, de Tommy Lee, Mick Mars, Nikki Sixx și Vince Neil, Faithfull a lui Marianne Faithfull, sau Miles, autobiografia lui Miles Davis, și asta numai ca să înșir câteva din ele (găsiți mai multe informații despre ele aici și aici).

Toate sunt memorii, și pentru asta le prefer biografiilor, indiferent că sunt oficiale sau nu, pentru că elimină cumva problema veridicității, și pentru că nimic nu se compară cu o mărturie. Contează mai puțin cât adevăr e în ceea ce citești și mai mult nota aia personală de care n-ai cum să scapi când scrii despre tine, la persoana întâi, oricât de multe minciuni bombastice construiești. Și nimeni nu știe mai bine cum e să fii în lumina reflectoarelor, decât cei care chiar au stat acolo.

Însă până una-alta, însă avem și noi ce citi. Autobiografia lui Eric Clapton, de exemplu, care poate nu e atât de picantă ca memoriile celor de la Mötley Crüe – care imaginați-vă că nu degeaba sunt intitulate The Dirt – dar ne povestește despre cum s-a îndrăgostit el de Pattie Boyd – inițial soția bunului său prieten George Harrison și pentru care Clapton a scris Layla și Wonderful Tonight – și ne arată un Clapton căruia îi place să pescuiască.

Sau, dacă vreți ceva mai cumințel și mai inspirațional, Visul meu – autobiografia lui Celine Dion, biografia lui Bono, ori una din biografiile ale Madonnei, sau Umbra din vocea mea (autobiografia Patriciei Kaas). Există cel puțin două cărți despre AC/DC și vreo șase despre Michael Jackson, iar Ioan Big ne-a scris Povestea Rolling Stones.

Cireașa de pe tort este însă, de departe, autobiografia lui Bob Dylan, care nu este numai un insight în viața unui muzician cunoscut, ci și unul din motivele pentru care o vreme s-a zvonit că Dylan ar putea fi următorul laureat al premiului Nobel.

Iar de prin orgada noastră mioritică, dacă vreți să vi-l amintiți pe Johnny Răducanu, puteți să-i citiți autobiografia, intitulată Țara lui Johnny.

Aș vrea să citesc mai mult despre muzică. Aș vrea să citesc (auto)biografiile unor oameni care au făcut muzică și și-au trăit viața ca pe o consecință a meseriei pe care și-au ales-o și care i-a definit complet. Literatura e poate singura metodă prin care putem, cumva, să scoatem capul din propria noastră viață ca dintr-un tren în mișcare: poate nu poți să pui piciorul jos, dar asta nu te împiedică să admiri, pentru câteva secunde, ceva ce n-o să-ți aparțină niciodată.

Plus că în cazul unor cărți precum The Dirt sau Backstage Passes a Angelei Bowie (ce relatează celebra întâlnire a Angelei cu Bowie și Mick Jagger dezbrăcați în același pat) să recunoaștem: micile picanterii și întâmplări din backstage sunt delicioase și de un umor de multe ori involuntar. Putem să ne bucurăm de ele ca de-o găleată cu înghețată în miezul iernii. Au și bookaholicii plăcerile lor vinovate 🙂