Pentru unii oameni, opţiunile care nouă nu ni se par juste fac parte din educaţia pe care au primit-o sau cultura care le aparţine. Există însă şi lucruri de care ne lovim zilnic în mod diferit şi asupra cărora există o convenţie pe care, mai departe, oamenii aleg sau nu să o respecte, să o vadă sau să închidă ochii în faţa unei legi insuficient reglementate.

Piaţa de carte autohtonă are enorm de suferit. La mare vânzare sunt doar anumite categorii de cărţi, literatura motivaţională, Young Adult şi romanele SF se numără în topul vânzărilor de carte din România. Piaţa, invadată de traduceri, lasă prea puţin loc autorilor români contemporani. Eforturile de promovare a autorilor noi nu par suficiente şi lipsa agenţilor literari din peisajul românesc îşi face cunoscute efectele de la un scriitor la altul. Bibliotecile din comune şi judeţe au devenit, pentru cea mai mare parte a ţării, o amintire, iar librăriile din cele mai multe judeţe sunt fie vizitate de câte un cititor la două zile, fie închise de luni de zile, cu zăbrele şi lanţuri care nu lasă loc de vreo schimbare în viitorul apropiat.

Şi Bucureştiul a avut de suferit la acest capitol. În centru, în doar câteva luni de zile, Librăria Bastilia, Llibrăria Noi (acum anexă MNAC), o librărie a CDLB (Compania de Librării Bucureşti) şi librăria independentă Anthony Frost şi-au închis porţile. Supravieţuiesc, în continuare, câteva sedii ale marilor lanţuri de librării, nevoite să îşi susţină plata chiriilor şi a angajaţilor din vânzarea de accesorii şi produse conexe şi mai puţin din vânzarea de carte.

În afară de interesul scăzut al cumpărătorului român pentru lectură, piaţa de carte se confruntă şi cu accelerarea proceselor de cumpărare din mediul online. Librăriile online au câştigat teren, însă în doar câţiva ani de zile au descoperit că inclusiv pe piaţa online de carte au de înfruntat jucători „neloiali” care vând cărţi cu o reducere majoră (50%, 70%, 80%) la doar o săptămână după ce cartea a ieşit din tipar.

Orice carte are un traseu firesc, corect şi, pe cât posibil, sănătos pe piaţa de carte. Tocmai de aceea, o reducere majoră se face unei cărţi atunci când aceasta ajunge la maturitatea târzie, când editura fie se pregăteşte s-o scoată de pe piaţă fără a o mai reedita, fie după o perioadă de timp, suficient de mare încât cartea să ajungă la „finalul vieţii” în librării. Circuitul cărţilor pe piaţa de carte nu este întotdeauna respectat de toţi retailerii de carte, iar faptul că editurile nu obţin mereu vânzările dorite le face să întreţină acest cerc vicios care permite unor librării online să afişeze reduceri majore pe care competitorii mai mici nu le pot susţine doar din vânzarea de carte.

Veţi spune poate că nimic nu împiedică aceste librării să se adapteze, să vândă şi altceva. În afară de faptul că unele dintre ele încearcă să se susţină parţial şi astfel, a creşte cantitatea de bunuri conexe pentru a susţine vânzarea de carte înseamnă a-ţi transforma librăria (virtuală sau fizică) într-un mall şi nu într-un promotor al vânzării de carte.

Să se citească, indiferent cu orice cost? Atenţie, drumul spre dispariţia totală a librăriilor pare azi pavat cu multe intenţii bune. Cine garantează că Amazon, de exemplu, competitor major care a dus la închiderea a nenumărate librării independente nu va decide într-o zi să nu mai vândă nicio carte?

Dacă pe de o parte editurile ar trebui să nu încurajeze vânzarea de carte cu reduceri mai mari decât cele fireşti, stabilite de la bun început, în egală măsură cititorii care pun preţ şi pe viitorul librăriilor şi nu doar pe cel al plăcerii de moment şi al buzunarului (statistic, cumpărătorii care vânează reduceri cumpără mai mult decât cei care au un buget limitat pentru achiziţia de carte) au responsabilitatea (morală, etică sau cum doriţi să o consideraţi) de a cumpăra o carte la preţul corect (până nu uităm că există aşa ceva) şi de a aştepta reducerea justă la momentul potrivit, dacă doresc sau consideră că respectiva carte nu merită preţul întreg.

Pentru că, în fond, la asta se reduce sau ar trebui să se reducă totul: merită munca autorului, a traducătorului, a corectorului, a tehnoredactorului, a graficianului, a editorului, a transportatorului, a librarului preţul afişat? Merită rezultatul final preţ întreg sau merită „fentat” întreg acest lanţ doar pentru că ne iese în cale o reducere pe care, nu-i aşa, nu o putem refuza?

Ei bine, putem refuza astfel de reduceri aşa cum putem refuza un anumit fel de mâncare despre care ştim că nu e sănătos, că nu ne face bine nici acum şi nici pe viitor. Totul se reduce la a alege, la a fi sinceri cu noi înşine, la a ne gândi dacă preferăm să fentăm în prezent piaţa de carte fără să ne asumăm nicio vină, arătând în schimb cu degetul spre librării, edituri şi cei care vând la astfel de preţuri şi hotărând că noi nu avem niciun fel de responsabilitate.

Însă unde ne duce această lipsă generală de responsabilitate şi de asumare a faptelor, inclusiv a deciziilor de cumpărare? La închiderea mai multor librării, la încurajarea unor mutări incorecte de pe piaţa de carte şi la o perspectivă relativ îngustă care nu ne priveşte buzunarul propriu (deşi ne place să ne amăgim cu asta), ci sentimentul că am pus mâna pe o reducere teribilă, că am reuşit ceea ce nu am fi mai reuşit a doua zi (căci ofertele nu sunt nelimitate, nu-i aşa), că am săvârşit o faptă care ne bucură şi de care suntem mândri. Ne-am cheltuit banii cu cap, cumpărând zece cărţi la preţ de două, fără să ne mişcăm măcar din faţa laptopului.

Nu vorbim aici de cărţile de specialitate, greu accesibile, sau de cele disponibile doar în străinătate. Ci de cărţile nou apărute sau de cele care nu au ajuns la ciclul de maturitate târzie şi care, cu toate acestea, ajung să nu mai fie cumpărate din librării fiindcă există în altă parte cu mult mai ieftin. În librării mai mergem, eventual, doar să vedem cât de groasă e coperta şi dacă ne plac culorile?
Trebuie, cred, să gândim în perspectivă, să înţelegem că acţiunile noastre din prezent influenţează şi creează viitorul, că dacă deplângem dispariţia librăriilor, vina e şi a noastră. Aşadar, să recapitulăm, e întotdeauna etic să cumpărăm cărţile la reducere?

Da, dacă toate librăriile au reduceri la o anumită carte, da, dacă reducerea e de 10, 20, 30%, da, dacă alegem să cumpărăm dintr-un anticariat. Nu, dacă o carte abia scoasă pe piaţă de o săptămână se vinde cu 50, 60, 70% reducere, indiferent că editurile acceptă acest lucru sau nu. Să nu căutăm vina acolo unde e greu să acceptăm că avem şi noi puterea de a alege. Pentru unele lucruri chiar merită să plătim preţul întreg. Iar cele mai multe cărţi oferă deja mult mai mult decât ceea ce credem noi că plătim în schimbul paginilor scrise.

Deoarece articolul a stârnit controverse, am revenit cu explicaţii suplimentare. De subliniat, mai întâi de toate, că este şi rămâne dreptul cititorilor de a cumpăra cărţi la reducere atunci când le găsesc. A fost vorba în articol (şi poate ar fi trebuit subliniat mai abitir) de situaţii concrete, când cărţile abia apar pe piaţă şi când unii retaileri nu ţin cont de convenţia generală de a respecta ciclul de viaţă al unei cărţi. Articolul şi-a dorit, aşadar, doar să pună aceste situaţii sub o lumină un pic mai puternică, să atragă atenţia asupra acestor situaţii şi nu să îi învinovăţească cititorii care achiziţionează cărţi la reducere.

Mihaela Pascu-Oglindă

Redactor literar, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și masteratul de Teoria și Practica Editării de Carte, Universitatea București. A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *