‘Orice autobiografie este o poveste și orice scriere este o autobiografie’, spunea JM Coetzee, definind un soi aparte de ficțiune autobiografică, autre-biografia, parte memorii, parte literatură. Cu acest lucru pus de la bun început pe masă vom putea să evităm capcanele cărții de istorie și să luăm Educație siberiană de Nicolai Lilin așa cum este.
Povestea autobiografică scrisă de Nicolai Lilin începe pe la jumătatea anilor ’80 în orașul moldovenesc Tighina (sau Bender), aflat pe teritoriul disputat al Transnistriei, zonă nefericită din toate perspectivele, și social, și politic, și economic. În Bender (aceasta e denumirea preferată de autor) locuiește o comunitate mare de criminali siberieni (conform autorului, deportati din Siberia prin anii ’30 pentru destrămarea satelor de acolo), stabiliți în Transnistria, formând o mare familie condusă de reguli stricte, cu un sistem social pus la punct, oameni cu frică de Dumnezeu, care veghează mereu în colțul roșu al casei alături de pistol și de icoana Maicii Domnului. Cu alte cuvinte, niște criminali cinstiți, un fel de haiduci de secol 20, care luptă declarat împotriva sistemului și a oficialilor corupți, și nu se sfiesc să dea spargere unei bănci sau să cuțiteze niște gabori, dar nu ar nesocoti cuvântul unui bătrân al comunității, nu s-ar purta nerespectuos cu o femeie și n-ar disprețui niciodată un “dar al Domnului”, cum li se spune celor săraci cu duhul (sau cu fizicul).
Micul Nicolai (Kolima) tocmai ce e suficient de mare (vreo 6-7 ani) să înceapă să înțeleagă regulile acestei comunități criminale, să le vorbească limba cea plină de eufemisme și metafore, tonul poetic și mesajul ortodox. E timpul, de asemenea, să aibă propriul său cuțit pentru inevitabilele încăierări cu bande de alte naționalități și orientări sociale, și să înceapă să se ferească de închisoare.
Cartea este povestită la persoana întâi, chiar de vocea lui Kolima, care evocă mai întâi figurile dascălilor săi (părinții au avut mai puțin de-a face cu educația lui siberiană): bunicul cel adevărat, bunicul de împrumut (un bătrân înțelept, cu experiența multor ani de închisoare), primul învățător într-ale tatuajelor (tatuajele siberiene sunt un limbaj la fel de ascuns ochiului neavizat al unui străin precum este limba criminală siberiană urechii aceluiași străin).
Educația teoretică se transformă în scurt timp în exercițiu practic, Kolima întrând în tot soiul de belele alături de banda de prieteni, siberieni ca și el, cu cuțitele în buzunare, unii și cu pistoale, crescuți cu conștiința violenței, cu necesitatea apărării teritoriului și a membrilor comunității, niște mici criminali cinstiți, dacă au avut parte de o educație bună.
Educația siberiană nu îi va ține însă departe, în societatea lor, de închisoare, unde mai devreme sau mai târziu ajung o groază de băieți. Unul dintre capitolele cele mai sinistre ale acestei cărți dure și violente este cel cu povestiri abominabile din închisoarea de minori. Acolo, dacă nu aparții unei familii cu tradiții, reguli și orânduire socială (siberiene, georgiene sau armenești, spre exemplu), dacă ești singur și slab sau dacă ești un găinar comun ori un criminal fără scrupule și frică de Dumnezeu precum cei din Seminția Neagră, nu o să ai o viață nici prea bună, nici prea lungă.
Cele peste 300 de pagini de amintiri (pe care le crezi cât se poate de autentice, pentru că societatea asta a criminalilor siberieni e o grozăvie prea sinistră ca să nu fie adevărată) sunt povestiri destul de dezlânate despre tot soiul de întâmplări, autorul sărind de la o istorisire la alta, lasându-se în voia toanelor memoriei. Personajele sunt zugrăvite viu și detaliat, iar întreaga gașcă de mici răufăcători îți devine simpatică: grăsunul Mel cu un singur ochi, Gagarin, Pisică (hrănit de o pisică pe când era bebeluș), Mormânt, Mutu’, Xiușa, în spatele cărora se prefigurează umbrele adulților care veghează întru educarea lor în tradiție siberiană: bunicul Kuzia, Sfântul, Paznicul, Iarnă, Cârlig, Afanasi Ceață și mulți alți criminali onorabili.
Cartea Educație Siberiană de Nicolai Lilin se găsește la Editura Univers, la prețul de 45 de lei (librăria Cărturești), și v-o recomandăm, în ciuda unei ușoare lipse de finețe naratorică, pentru tabloul colorat și aspru al unei părți din societatea transnistreană din anii 80-90.
Cartea, publicată în 2009, a prins imediat publicul prin exotismul său de ghetto și de Europă de Est și a fost repejor transformată într-un film omonim, care a avut norocul de a-l atrage într-unul dintre rolulurile principale (bunicul Kuzia) pe John Malkovich.
Spun norocul pentru că scenariul este bazat foarte lax pe carte, fiind o adaptare foarte vagă a densității de povestiri din cartierul Lunca Fluviului de pe Nistru și lipsindu-i mai ales acel buchet variat de personalități din lumea criminală, o parte bună din film fiind rezervată însă unei realități abia prezente în povestirile lui Lilin, anume anii de război, cărora le-a dedicat abia cărțile următoare. Spre deosebire de carte, nu vi-l recomandăm, nici măcar pentru prezența siderantă a lui Malkovich.
Nicolai Lilin (foto: Andrea Chisesi (sursa) trăiește din 2004 în Italia, iar de câțiva ani s-a stabilit la Milano, unde scrie – Educația siberiană a fost urmată de romanele Cădere liberă, având același titlu cu ultimul capitol din Educație, rămasă cu final deschis, Respirația întunericului, formând astfel o trilogie de educație siberiană, și Poveștile pielii, o colecție de nuvele despre tatuaje și criminali (dintr-aceia cinstiți). Educația siberiană (tradusă în 19 limbi dar, la cerința autorului, nu și în rusă) a fost tare contestată din cauza unor neconcordanțe cu realitatea istorică (proveniența siberienilor în Transnistria, printre altele, sau casta Urka menționată de autor). Cum spuneam la început, păstrându-vă o detașare egală atât față de istorie cât și de ficțiunea Educației siberiene, veți reuși să vă bucurați de această impresionantă autre-biografie transnistreană.
Cumpără cartea Educație Siberiană de Nicolai Lilin de la Librăria Cărturești
