Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

21 de Nocturne | poezie contemporană, muzică și vin

15.07.2016 @ 9:00 pm - 11:45 pm

ARCEN aduce poezia contemporană deasupra orașului, în mijlocul Bucureștiului. Pe 15 iulie, de la ora 21:00, pe terasa blocului Magheru One, va avea loc prima nocturnă de poezie contemporană din acest sezon, dedicată lui Matei Vișniec.

Accesul la eveniment este gratuit și se face doar pe bază de rezervare, prin completarea formularului: http://goo.gl/forms/of7B4ljCizI4MdhV2

„21 de Nocturne” este un proiect ARCEN care cuprinde o serie de 21 de evenimente dedicate culturii și fenomenelor artistice contemporane: poezie, proză, teatru, film de artă, dans sau muzică experimentală.

Seria de nocturne de anul acesta se va desfășura în perioada 15 iulie – 16 septembrie (2 nocturne/lună), începând cu orele 21:00 și va îmbina poezia cu proza, teatrul și dansul, cu spectacolul orașului de dedesubt și al stelelor de deasupra, toate pe terasa blocului Magheru One.

În cadrul primei nocturne citim poezie, proză și teatru de Matei Vișniec, iar pe 22 iulie, programul îi include pe Paul Vinicius și Ion Mureșan. În august și septembrie, îi întâlnim și citim pe Teodor Dună, Cosmin Perța, T. O. Bobe, Merlich Saia, Svetlana Cârstean, Doina Ioanid, Alina Purcaru, iar ultima nocturnă o dedicăm optzeciștilor Mircea Cărtărescu și Traian T. Coșovei.

Pe lângă momentele artistice și poetice, pe Magheru One se vor mai putea găsi: muzică, dans, vin, ceva de gustat, câteva locuri confortabile, poezie de luat acasă și multă voie bună.

Pentru toate acestea, alături de ARCEN se vor afla Răzvan Galoș și Alexandru Anghel, pentru atmosfera muzicală și Iulian Văcărean, pentru decor și bunătățile de pe Magheru One.

Evenimentul începe la ora 21:00, dar terasa se va deschide începând cu ora 20:00.