Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Capodoperă a prozei de sec. XIX în dezbatere la Librăria Cişmigiu

07.11.2016 @ 7:00 pm - 8:30 pm

Luni, 7 noiembrie, ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei noi seri italiene, un eveniment dedicat uneia dintre capodoperele prozei secolului al XIX-lea, „Mici opere morale“, semnată de contele Giacomo Leopardi şi recent apărută în ediţie bilingvă la Editura Humanitas.

Vor vorbi despre carte Dan C. Mihăilescu, Ştefan Vianu, Smaranda Bratu Elian, Oana Boşca-Mălin în cadrul dezbaterii: „Cartea fără seamăn”: de la pesimismul filozofului la ironia literatului.

„«Micile opere morale» au fecundat multe experienţe literare italiene ale secolului XX, prin contribuţia lor originală şi deosebit de vitală. Cartea metafizică a lui Giacomo Leopardi demonstrează că scriitorii şi poeţii posedă deseori o capacitate interpretativă specială, acută, productivă, care se exprimă în cele mai diferite forme de intertextualitate: în cazul acestui text extraordinar, este vorba despre scriitori mai degrabă excentrici, dacă nu chiar marginali, în ale căror opere este evidentă, fie în mod declarat, fie mascat, prezenţa vitală a «Micilor opere». Lista ar fi cu adevărat lungă, dar ne limităm aici să amintim o consideraţie a lui Italo Calvino, deloc întâmplător ales ca o figură exemplară a emulaţiei create de textul leopardian în secolul care tocmai s-a încheiat: «este cartea din care derivă tot ceea ce scriu».“ – NOVELLA BELLUCCI

Venue

Librăria Humanitas de la Cişmigiu
Bld. Regina Elisabeta, nr. 38
București, Romania
+ Google Map