Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Cristina Nemerovschi și Ana Barton își întâlnesc cititorii la Cluj

11.10.2014 @ 4:00 pm - 6:00 pm

Editura Herg Benet și Librăria Book Corner vă invită sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 16, la lansarea romanelor Rezervația unicornilor” și Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes”, cele mai recente cărți semnate de Cristina Nemerovschi, și „Prospect de femeie”, volumul de debut al Anei Barton.

Lansarea va avea loc la Book Corner Librarium, din Cluj-Napoca (Bulevardul Eroilor, nr. 15).

Invitați, alături de cele două autoare, vor fi Liviu Antonesei, Alexandru Petria și Alex Voicescu.

 

Cititorii despre „Rezervația unicornilor”:

Cartea asta mi-a cutremurat realitatea, mi-a dat întrebãri acolo unde aveam certitudini. Mi-a dat insomnii, temeri, angoase.

Dacã nu ar exista Cristina Nemerovschi, cineva ar trebui sã o inventeze, şi cât mai repede. Pentru cã face lucruri. Spune adevãruri, aduce întrebãri, îţi dã, prin cãrţile ei şi nu numai, poftã de a trãi cu adevãrat, sete de (auto)cunoaştere, distruge mituri, îţi deschide ochii, te face sã îţi doreşti sã fii prieten cu riscul, îţi aratã moartea, dar elogiazã viaţa. Distruge realitãţi, doar pentru a crea altele mai frumoase. Îţi intrã în vise, ţi le schimbã, îţi sãdeşte dorinţa de a construi o lume aşa cum nu aveai curajul sã visezi. Nu o lume a altora, cum e cea în care trãieşti, ci o lume a ta, o lume a ei, a lume a noastrã, în care oamenii sunt frumoşi şi sinceri, o lume în care nu existã manelişti cu burtã de bere care râgâie mici şi poartã trening cu pantofi când merg la film, o lume în care oamenii nu sunt porci şi vaci, ci oameni cu adevãrat. O lume în care sã trãieşti, nu doar sã exişti. O lume cu unicorni.” (altfel-de-carti.blogspot.ro)

 

Cititorii despre “Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes”:

Nu doar umorul este meritul scriitoarei în acest roman; o ironie nemiloasă și îndrăzneață, concentrată și savuroasă merge ca un fir roșu prin întregul pamflet – în câteva capitole, recunoști personaje reale, fie scriitori, fie critici literari, fie actori mai puțin importanți pe scena vieții literare, dar care sunt ridiculizați cu talent, făcându-te să te bucuri de fiecare frază. Nici nu vreau să mă gândesc ce șoc vor avea indivizii după care aceste personaje au fost inspirate, dacă vor avea suficientă prezență de spirit să se recunoască în romanul Cristinei Nemerovschi!

Cu un final la care nu te aștepți, care îți trage scaunul de sub fund, cu acest Gigi Anghelescu atât de captivant și savuros, romanul-pamflet al Cristinei Nemerovschi este probabil cea mai potrivită lectură pentru 2014. Îți va descreți fruntea, dar te va și pune pe gânduri.” (Alexandru Petria)

 

Cititorii despre „Prospect de femeie”:

Delicateţe şi forţă, stihuri-volute şi umor, uimitoare bogăţie de limbaj şi sensibilitate incandescentă, poezie-n proză şi invers. Emoţie. Sau o sinecdocă splendidă. Trebuie notă de subsol?“ (Răzvan Petrescu)

Ironic, dar ludic. Dulce, dar muşcător. Brocat, delicat şi cu un simţ al detaliului precum o dantelă frivolité. «Prospect de femeie» se ia pe nemîncate, pe inima goală, căci o umple cu vîrf şi îndesat. Nu are contraindicaţii, iar supradozajul este recomandabil pentru cord şi neuron.“ (Petronela Rotar)

*

Cine este Cristina Nemerovschi?

Supranumită de critici “rebela literaturii române de azi”, licențiată în filosofie, cu un master despre L. Wittgenstein, Cristina Nemerovschi a debutat în 2010, cu romanul Sânge satanic. Cartea a reprezentat atât un succes de critică, dar mai ales de public, fiind reeditată doar câteva luni mai târziu. În numai un an, Sânge satanic s-a impus ca un adevărat fenomen social, consacrând un nou stil în literatura tânără și inspirând numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, visual art, muzică. Romanul a primit referințe elogioase, fiind comparat cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess, și a fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2011, nominalizare la titlul Cartea anului 2010, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.

Al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, Pervertirea, a apărut în 2012 la editura Herg Benet. Cartea a fost supusă controverselor încă din primele luni, câteva lecturi publice fiind întrerupte, temele romanului fiind considerate “imorale, violente și indecente”. A fost reeditată în 2013, conținând fragmente inedite (Jurnalul Amaliei). Ani cu alcool și sex este al treilea roman semnat de Cristina Nemerovschi, o continuare la Sânge satanic. În 2013, în colecția Cărțile Arven a Editurii Herg Benet, apare nymphette_dark99; cartea este reeditată doar câteva luni mai târziu. În același an apare și cea de-a treia ediție a romanului Sânge satanic.

În noiembrie 2013, Cristina Nemerovschi publică la Herg Benet un volum compus din discuțiile avute cu cititorii săi, intitulat Ce facem cu România? – Cititorii în dialog cu Cristina Nemerovschi. Rezervația unicornilor (2014) este romanul care încheie trilogia Sânge satanic.

Tot în 2014, publică romanul-pamflet Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes.

Proza Cristinei Nemerovschi a fost inclusă în câteva antologii, atât din România, cât și internaționale.

Autoarea a anunțat pentru noiembrie 2014 un nou roman, intitulat Păpușile, așteptat deja cu mult entuziasm de cititori.

Cine este Ana Barton?

Fiindcă am fost gimnastă până mi-au calculat vârsta osoasă şi-au stabilit că despre performanţă n-o să poată fi vorba din motive de lungime excesivă, aş putea spune că am o mobilitate impresionantă. Am 40 de ani. Sunt însă atât de imatură încât aproape că mi-e ruşine să-i declar. De arătat, da, îi arăt pe toţi, deşi, uneori, parcă mai văd şi zecimale pe-acolo. De şcoală ce să zic? Am o educaţie eclectică, model toptan: Teologie, Litere, Cultură şi Civilizaţie Ebraică, Psiholingvistică. Babel ori foame. Sigur, arareori mă înţeleg pe mine şi cu mine, dar m-am lăsat şi de dramatizări. Cine sunt? Mama unei copile de 12 ani şi jumătate pe care o cheamă Rada. Cum sunt? Vie, deocamdată. Binecuvântată stare. Ce fac? Am trei caiete, unul acasă, unul la birou şi unu-n geantă, pe care le scot câteodată aproape compulsiv pentru a nota, ilizibil, fără excepţie, câte o trecere de glonţ neîncărnat prin cap. Apoi, mă enervez crunt, încercând să descifrez ce naiba a scris din voia-i invariabil şi mioritic-implacabil năstruşnică stiloul ăla galben cu oranj, că dau numai peste lecţiuni incerte. Scriu de douăzeci de ani, (ex)trăgându-mă sârguincios din publicistică precum darwiniştii din maimuţă.

Venue

Book Corner Librarium
Bulevardul Eroilor, nr. 15
Cluj Napoca, România
+ Google Map
Phone
0264450130
View Venue Website