Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Florentin Ţuca în dialog cu Andrei Pleşu

15.01.2015 @ 7:00 pm - 9:00 pm

Joi, 15 ianuarie, ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda evenimentului Florentin Ţuca în dialog cu Andrei Pleşu prilejuit de apariţia volumului „Gâlceava cu juristul din mine“ de Florentin Ţuca. Dialogul va fi moderat de Vlad Russo.

„În lumea românească de azi, cuvântul unui jurist e mai mult decât bine-venit. Nu al unui jurist care vorbeşte strict despre legi şi nelegiuiri, despre drept şi dreptate, ci al unui jurist care ştie să iasă din «specialitate» (fără să o abandoneze) şi care e dispus să ducă dezbaterea despre justiţie în largul lumii, dincolo de coduri geometrice şi de prescripţii nemiloase. Florentin Ţuca e, neîndoielnic, un «expert», dar e un expert atent la spectacolul multicolor din afara expertizei sale, un om lacom de realitate, reactiv, deschis, necomplezent şi ingenios. Scrie cu dexteritate, cu umor şi, uneori, cu un incomod sarcasm. Tematica volumului de faţă depăşeşte inventarul previzibil al comentariului «tehnic». E vorba despre politică şi tenis, despre război şi despre carierismele facile, despre schimonosirea barbară a limbii şi despre isteria digitalizării, despre presă, Constituţie, religie şi cărţi. Tot ceea ce ni se oferă ne priveşte.” (Andrei PLEŞU)

Details

Date:
15.01.2015
Time:
7:00 pm - 9:00 pm
Website:
https://www.facebook.com/events/582285465237168/

Venue

Librăria Humanitas de la Cişmigiu
Bld. Regina Elisabeta, nr. 38
București, Romania
+ Google Map