- This event has passed.
Lansare de carte şi lectură publică – „Vecin cu viata.Poezia ortonimă 1911-1935“, de Fernando Pessoa
07.06.2017 @ 7:00 pm - 9:00 pm
Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă miercuri, 7 iunie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la lansarea volumului Vecin cu viaţa. Poezia ortonimă 1911-1935 de Fernando Pessoa recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului portughez. La eveniment vor vorbi Dinu Flămând, poet şi traducătorul acestui volum şi Ioan Stanomir, scriitor. Actriţa Oana Pellea, invitata specială a întâlnirii, va citi din poezia lui Fernando Pessoa. Moderatorul serii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
„Îi prezentăm cititorului român aproape cinci sute de texte din producţia lirică pe care Pessoa a plasat-o sub propriul său nume, scrise în portugheză, în franceză şi în engleză, convinşi fiind că este relieful cel mai proeminent al unui continent ascuns, de o diversitate care din nou va surprinde. Şi vom vedea că Pessoa continuă să se multiplice chiar şi atunci când rămâne sub propriul său nume, complexitate ce se adaugă spectacolului de identităţi deja cunoscut prin demultiplicarea heteronimică. Căci dacă ne-am obişnuit să vedem în familia heteronimică a lui Pessoa o sursă abundentă şi importantă de scrieri, cât pentru o adevărată generaţie literară transnaţională, iar ea stabileşte deja o performanţă unică în istoria tuturor literaturilor, puţini bănuiesc existenţa diversităţii din care se alcătuieşte Pessoa însuşi, ca multiplu de sine.“ (Dinu Flămând)
„Era un om care cunoştea diverse limbi şi scria versuri. Îşi câştiga pâinea şi vinul punând cuvintele pe locul cuvintelor, aşa a scris versuri cum trebuie să fie scrise versurile, deci ca pentru prima dată. La început s-a numit Fernando, pessoa, persoană ca toţi ceilalţi. Dar într-o zi îi trecu prin cap să anunţe iminenta apariţie a unui super Camões, unul mult mai mare decât primul; fiind însă limpede că el era o persoană discretă, obişnuind să treacă neobservat pe Strada Aurarilor înveşmântat într-un impermeabil de culoare deschisă, cu papion şi cu o pălărie fără pană, nu a spus că acel super Camões era el însuşi. De fapt, un super Camões nu e altceva decât un Camões mai mare, numai că el avea rezerve, fiindcă urma să devină Fernando Pessoa(s), adică persoane, fenomen nemaiîntâlnit în Portugalia până atunci.“ (José Saramago)
„Poezia lui Pessoa este analiza cea mai subtilă, mai dureroasă şi mai tragică a omului din secolul XX, dar şi cea mai lucidă, cea mai necruţătoare: un om turmentat, înclinat să fie nemulţumit de toate, dar care se ia pe sine drept ţintă. Cu adevărul, dar şi cu veninul său, cu abuzul său de paradox, cu capacitatea de a afirma ironic contrariul unei axiome la care el recurge cu egală ironie, scrie una dintre poeziile cele mai revoluţionare din vremea noastră.“ (Antonio Tabucchi)
Fernando Pessoa este unul dintre cei mai reprezentativi poeţi ai secolului XX. De asemenea, eseist, prozator şi dramaturg redutabil. Născut pe 13 iunie 1888 la Lisabona, îşi petrece copilăria în Africa de Sud, la Durban, unde tatăl său vitreg fusese numit consul al Portugaliei. Aici viitorul scriitor îşi începe studiile şi învață engleza, una dintre limbile în care a scris ulterior. În 1905 se întoarce la Lisabona, pe care n-o va mai părăsi niciodată, şi se înscrie la Curso Superior de Letras la Universidade de Lisboa, abandonându-şi studiile după un an şi resemnându-se să-şi câştige traiul ca modest traducător din engleză pentru diferite agenții comerciale. Frecventează cercurile literare avangardiste. Publică cu regularitate articole în revistele literare portugheze (Orpheu, Portugal Futurista, Contemporânea, Athena) şi câteva plachete semnate cu numele propriu, în engleză şi în portugheză: Antinous (1918), 35 Sonnets (1918), English Poems I-II şi English Poems III (1921), O Banqueiro Anarquista (1922), Mensagem (1934).
Ele reprezintă doar vârful aisbergului din cele peste 30 000 de texte rămase în manuscris după dispariţia autorului. Cea mai mare parte a operei sale a fost semnată de diverşi heteronimi, personalităţi cu biografii şi activităţi distincte; astfel, Pessoa a proiectat un imens scenariu – drama em gente –, în care evoluau nu personaje literare, ci oameni vii. Cei mai cunoscuţi heteronimi sunt Alberto Caeiro – poetul naturii şi teoreticianul „păgânismului“–, Ricardo Reis – epicureicul –, Álvaro de Campos – modernistul – şi Bernardo Soares, căruia Pessoa i-a atribuit Cartea neliniştirii (O Livrş do Desassossego), primul volum din prezenta serie de autor iniţiată în 2009 de Editura Humanitas Fictişn. Scriitşrul moare la 30 noiembrie 1935, an în care, pentru criticii literari şi pentru cititori, se naşte „cazul Pessoa“.
În Seria de autor Fernando Pessoa la Editura Humanitas Fiction au apărut: Cartea neliniştirii (2009), Opera poetică (2011), Ultimatum şi alte manifeste (2012), Cronica vieţii care trece (2014), Quaresma, descifrator (2016) şi Vecin cu viaţa.Poezia ortonimă 1911-1935 (2017).
Accesul la eveniment este gratuit, în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.