Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

MICUŢUL NICOLAS, lansare la Salonul European de Bandă Desenată

30.10.2014 @ 6:00 pm - 9:00 pm

Jumătatea plină, Editura Arthur şi Institutul Francez, vă prezintă Le Petit Nicolas sau… Micuţul Nicolas.

Eveniment fără pereche!

Veniţi să faceţi galerie pentru prietenii voştri la marea CUPĂ DE CICLISM “MICUŢUL NICOLAS”, o cursă de biciclete de mare viteză, urmată de o gală de premiere cu podium/medalii/trofeu. 

De asemenea, our favorite musician kids, Radu Carp & Maria Mălcică, vor face un concert extraordinar, al 2-lea şi cel mai bun din viaţă lor!!!

Toate acestea vor fi acompaniate de pain au chocolat, eclere şi câte şi mai câte pentru cei mici, dar şi pentru cei mari.

Micuţul Nicolas de Goscinny şi Sempé este publicată de Editura Arthur şi Jumătatea plină.
Traducere din limba franceză de Raluca Dincă.

Micuţul Nicolas, un băieţel impertinent, amuzant şi jucăuş, ne antrenează cu umor şi tandreţe în aventurile sale cotidiene, acompaniat de o galerie de puşti care mai de care mai spectaculoşi. O serie de povestioare în care ne vom recunoaşte cu toţii.

Prima aventură a lui Micuţul Nicolas apare în 1959 în ziarul francez Sud-Ouest Dimanche. René Goscinny inventează un “limbaj de puşti”, iar Jean-Jacque Sempé desenează cu tandreţea-i binecunoscută o multitudine de copilaşi minusculi care se agită. Un erou s-a născut.

René Goscinny, scriitorul cărţii Micuţul Nicolas, este cel mai cunoscut şi mai iubit scenarist francez de bandă desenată. Albumele sale Asterix (în curs de apariţie la Editura Arthur), Iznogoud şi Lucky Luke stau la temelia benzii desenate europene.

Jean-Jacque Sempé, minunatul desenator al lui Micuţul Nicolas, este unul dintre cei mai cunoscuţi desenatori umorişti din lume. Micuţul Nicolas a fost publicat în 40 de ţări, iar albumele cu desene umoristice în peste 20 de ţări.

Mulţumiri deosebite pentru Voilà şi Paris Bakery.

Details

Date:
30.10.2014
Time:
6:00 pm - 9:00 pm
Website:
https://www.facebook.com/events/662920023805601/