Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Povești la Replika – Platforma de Artă Educațională. Povești din bancă luni, 14 septembrie

14.09.2015 @ 7:00 pm - 10:30 pm

POVEȘTI la REPLIKA
este un proiect de artă educațională și cultură participativă, care prezintă, timp de două luni, spectacole de teatru, cărți și filme înrudite tematic, într-un format axat pe interrelaționarea dintre forme de expresie și domenii diferite, care au un conținut similar.

TEATRU ora 19.00
”Amintiri din epoca de şcoală” de Mihaela Michailov, r. Radu Apostol
Limita de vârstă: 10+ Durata: 1h
Producători: Asociaţia ADO

A cui este şcoala copiilor de ieri şi de astăzi? În ce instituţii vrem să‑nvăţăm? De ce ne e frică să greşim?
Dacă fiecare copil ar putea să spună ce gândeşte fără să‑i fie teamă că greşeşte, dacă Mioriţa n‑ar fi mereu despre transhumanţă, dacă istoria n‑ar fi scrisă mereu de cei care au puterea, dacă ipotenuzele, catetele, Horea, Cloşca şi Crişan, şesurile şi podişurile, dacii şi romanii, Ana cu merele ei şi Călin file din poveste s‑ar întâlni undeva în minţile noastre şi‑am înţelege de ce le învăţăm, atunci poate că şcoala ar fi despre fiecare dintre noi. Despre poveştile şi întrebările noastre care n‑au loc în şcoli în care ce trebuie să‑nvăţăm ne reprezintă prea puţin. Despre tot ce simţim şi tot ce gândim în instituţii care ne vor, adesea, cuminţi, dresaţi şi supuşi. Amintiri din epoca de şcoală este un spectacol despre amintiri personale legate de universul şcolii, despre reîntâlnirea cu noi la şcoală, în bănci şi la tablă, cu fricile, greşelile, tăcerile şi aşteptările noastre, cu minutele în care am visat cai verzi pe pereţii claselor în care profii ne‑au ridicat în picioare pentru că n‑am fost atenţi. Pentru că n‑am fixat ecuaţia. Pentru că n‑am dat răspunsul corect. Pentru c‑am vorbit neîntrebaţi. Spectacolul porneşte de la experienţele personale pe care echipa proiectului le‑a avut în anii de şcoală, documentând şi ficţionalizând momente de confruntare cu profesori, părinţi şi colegi. Poveştile personale sunt însoţite de reflecţii asupra sistemului de educaţie din România, care transformă şcoala într‑un teritoriu al luptei pentru putere.

CARTE ora 20.30
”Necazuri cu şcoala” de Daniel Penac
Editura Polirom-Iași

Romanul Necazuri cu şcoala (Premiul Renaudot 2007) oferă cititorului o perspectivă inedită asupra sistemului şcolar – cea a elevului slab. Îmbinând elementele autobiografice cu o reflecţie serioasă asupra pedagogiei actuale, disfuncţionalităţilor sistemului educaţional, rolului familiei, teribilismului adolescentin, influenţei televiziunii şi publicităţii, Pennac reuşeşte să demonstreze că, în ciuda părerilor preconcepute, elevii de astăzi sunt la fel de dornici de a cunoaşte şi de a învăţa ca şi cei de altădată. Folosindu‑se de experienţa căpătată de ambele părţi ale baricadei, Pennac, el însuşi un elev cu rezultate slabe, susţine cu tărie că profesorii trebuie să investească mai multă dragoste în munca lor pentru a trezi interesul acestor „cazuri irecuperabile”.

FILM ora 21.00
”Şcoala noastră” (95 min) r. Mona Nicoară, Miruna Coca‑Cozma
producător: Sat Mic Film, 2011

Trei copii de romi dintr‑un orăşel din Transilvania participă la un proiect de desegregare a şcolii locale, luptând împotriva indiferenţei, a tradiţiilor şi‑a intoleranţei cu umor, optimism şi tupeu. Şcoala noastră este o poveste dulce‑amară despre speranţă şi rasă, şi o elegie despre la conflictul între generaţii şi oportunităţi irosite.

 

POVEȘTI la REPLIKA – Platforma de artă educațională
este un proiect cultural finanţat de ARCUB, în cadrul Programului cultural Ești București.

INTRARE este GRATUITĂ
în limita locurilor disponibile

REZERVĂRI
e-mail: centrulreplika@gmail.com
tel.: +40732101860

Venue

Centrul de Teatru Educațional
Str. Lânăriei 93 - 95, sector 4
Bucuresti, 040323 Romania
+ Google Map
Phone
0732.101860
View Venue Website