Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

România participă la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt – autori invitați și programul evenimentelor

14.10.2015 @ 1:00 pm - 18.10.2015 @ 1:00 pm

În perioada 14-18 octombrie 2015, România participă la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt, cel mai important punct de întâlnire la nivel mondial dintre reprezentanţii industriei de carte şi profesioniştii din domeniul tehnologiei şi al industriilor creative derivate, precum cea a filmului şi a jocurilor.

Standul naţional al României, organizat, ca în fiecare an, de Ministerul Culturii şi aflat anul acesta în Hala 5, poziţia B146, va găzdui numeroase lansări de carte, dezbateri şi întâlniri cu scriitori români şi germani.

Invitaţii Ministerului Culturii la ediţia din acest an a târgului de la Frankfurt sunt scriitorii Daniel Bănulescu, Alexandru Ecovoiu, Nora Iuga, Florin Lăzărescu şi Ileana Mălăncioiu, care vor participa la dezbateri despre romanul românesc contemporan şi la lecturi de poezie.

Scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu va discuta despre cărţile sale, dar şi despre experienţa sa de coautor al scenariului filmului câştigător al „Ursului de argint” pentru cea mai bună regie din anul 2015, Aferim!, în regia lui Radu Jude.

Moderatorii evenimentelor vor fi Ernest Wichner şi Jan Cornelius, scriitori şi traducători care, de câteva decenii, au o contribuţie importantă la stabilirea de legături între spaţiul cultural românesc şi cel german.

Vor fi prezenţi la Frankfurt, pentru lansări de carte şi întâlniri cu cititorii, prozatorul Ioan Groşan, la invitaţia Institutul Cultural Român, precum şi Bogdan Hrib şi Lucia Verona, la invitaţia editorului lor canadian, Mosaic press.

La standul naţional vor fi găzduite, de asemenea, o serie de evenimente organizate de Editura Pop din Germania şi o prezentare a proiectului „În faţa blocului”.

Joi, 15 octombrie, actriţa Laura Cosoi, autorarea volumului „Rămâi la masă”, va susţine în hala 3.1, la standul L 99 (Gourmet Gallery), de la ora 13.45, un show culinar intitulat „Red Carpet in my Kitchen”, organizat de Gourmand World Cook Book Awards.

Pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii vor fi publicate în timpul desfăşurării târgului informații actualizate și fotografii.

Ministerul Culturii mulțumește editurilor care participă în calitate de co-expozanți la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt: Adenium, Grup Editorial Art, Cartea Românească, Casa Radio, Corint, Curtea Veche, Hasefer, Humanitas, Humanitas Fiction, House of Guides, Institutul European, Editura Militară, Monitorul Oficial, Nemira, Niculescu, Orizonturi, Polirom, Tracus Arte, Trei, Tritonic, Universitatea din București, Vellant, Vivaldi, Vremea.

Parteneri Media: Agenţia de Carte, Bookaholic, Filme-carti.ro, România literară, Literatura de azi, Observator Cultural, SemneBune.ro

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, SC Kandia Dulce SA.

Programul evenimentelor de la standul României la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt

14 – 18 octombrie 2015 (Hala 5, B146)

Miercuri, 14 octombrie

13.00

Patrie și neliniște. Scriitori în căutarea cuvântului. Interferențe literare româno- germane I. Moştenirea lui Nikolaus Berwanger. Participă: Karin Berwanger, Harald Berwanger, Sigrid Eckert-Berwanger, Johann Lippet und Horst Samson. Moderator: Gert Weisskirchen.

Organizator: Pop Verlag, Germania

15.00

Patrie și neliniște. Scriitori în căutarea cuvântului. Interferențe literare româno- germane II. Participă: Klaus Martens, Barbara Zeizinger, Eric Giebel, Harald Gröhler și Horst Samson.

Organizator: Pop Verlag, Germania

Joi, 15 octombrie

11.00

Patrie și neliniște. Scriitori în căutarea cuvântului. Interferențe literare româno- germane III: Hans Bergel. Participă: Hans Bergel. Moderator: Horst Samson

Organizator: Pop Verlag, Germania

13.00

Patrie și neliniște. Scriitori în căutarea cuvântului. Interferențe literare româno- germane IV. Participă: Johann Lippet, Ilse Hehn, Ursula Teicher-Maier und Imre Török. Moderator: Katharina Kilzer

Organizator: Pop Verlag, Germania

15.00

Filiera estică – Despre literatura polițistă din România

Prezentări de carte – „Crima de la Jubileu” de Lucia Verona, „Filiera grecească” de Bogdan Hrib.

Participă: Lucia Verona, Bogdan Hrib, Howard Aster, CEO Mosaic Press, Canada, Matt Goody, editor Mosaic Press și autorii.

Organizator: Mosaic Press

Vineri, 16 octombrie

17.30

În fața blocului. Prezentarea unui proiect despre o colecție de 55 de jocuri jucate de copii care au crescut în anii ’60, ’70 și ’80.

Organizator: În Fața Blocului.

Sâmbătă, 17 octombrie

11.00

Istoria mentalităţilor, literatură şi „Ursul de Argint”.

Discuţie cu scriitorul Florin Lăzărescu, co-scenaristul filmului câştigător al Ursului de Argint 2015, Aferim!

Participă: Florin Lăzărescu, Jan Cornelius.

Organizator: Ministerul Culturii

12.30

Ioan Groșan, amintiri cu scriitori. Lectură din volumul „Lumea ca literatură. Amintiri”

Participă: Ioan Groșan, Jan Cornelius

Organizator: Institutul Cultural Român

14.30

Romanul românesc contemporan

Participă: Daniel Bănulescu, Alexandru Ecovoiu, Jan Cornelius, Ernest Wichner

Organizator: Ministerul Culturii

Duminică, 18 octombrie

11.00

Lectură de poezie cu Ileana Mălăncioiu și Nora Iuga.

Participă: Ileana Mălăncioiu, Nora Iuga, Ernest Wichner.

Organizator: Ministerul Culturii