Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Seară Isabel Allende la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

13.02.2014 @ 7:00 pm - 9:00 pm

Dragoste” de Isabel Allende va fi lansată joi, 13 februarie ora 19.00, chiar înainte de Valentine’s Day, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38).

Marina ConstantinescuElisabeta Lăsconi, Mihaela FrankCorina Stoica şi Denisa Comănescu ne vor vorbi despre cele mai frumoase pagini de dragoste scrise de Isabel Allende, iar Maxim Belciug ne va încânta cu momente unice de măiestrie barocă spaniolă la chitară clasică.

Dragoste de Isabel Allende
O carte tandră, strălucit alcătuită, o adevărată bijuterie literară în care Isabel Allende îşi însoţeşte confesiunile sentimentale şi viziunea asupra nenumăratelor faţete ale iubirii cu cele mai frumoase pagini despre dragoste din romanele, povestirile şi volumele autobiografice pe care le-a semnat.

Tentaţia de a relata o întâlnire amoroasă pe un ton glumeţ e aproape irezistibilă, pentru că umorul e o garanţie împotriva sentimentalismului şi a ridicolului care pândesc respectivele scene. Mai mult, cred că cel mai tare afrodiziac este râsul.


Iubirea de tinereţe are un grad de nebunie neîntalnit mai târziu: e exclusivă, oarbă, tragică, e un
 montagne-russe de emoţii care merg de la exaltarea halucinată la pesimismul cel mai adânc. Cuplul creat de Shakespeare era foarte tânăr. Deşi din piesă nu se deduce foarte clar, consensul general e că ea avea treisprezece ani, iar el, cincisprezece; aşa s-ar explica limbajul sublim prin care se descriu reciproc şi graba dublei sinucideri. (…) Înţeleg această rătăcire a adolescenţei pentru că am trăit-o şi eu.

Magia meseriei mele îmi permite să trăiesc vieţile protagoniştilor mei, iar plăcerea de a descrie pe îndelete întâlnirea erotică depăşeşte cu mult plăcerea de a o trăi. În plus, scriind, se adăugă şi plăcerea de a împărtăşi experienţa cu cititorii mei. (Isabel Allende)

La cinci ani, este exmatriculată pentru indecenţă de la grădiniţa călugăriţelor ursuline din Santiago de Chile. La paisprezece ani, citeşte pe furiş O mie şi una de nopti în atmosfera impregnată de senzualitate orientală a Beirutului. La treizeci de ani, mama de familie, militează în America de Sud pentru emanciparea femeilor şi revoluţia sexuală. La patruzeci şi cinci, îşi descoperă jumatatea în California. Însă, după cum recunoaşte chiar ea, nimic din ce a trăit nu se compară cu ceea ce şi-a imaginat… Într-o savuroasă alchimie a adevărului şi fictiunii, Isabel Allende îşi însoţeşte confesiunile sentimentale şi viziunea asupra nenumăratelor faţete ale iubirii cu cele mai frumoase pagini despre dragoste din romanele, povestirile şi volumele autobiografice pe care le-a semnat.

Cartea este acompaniată de ilustraţiile graficienei spaniole Ana Juan, care semnează şi ilustraţia copertei.

Organizer

Editura Humanitas
View Organizer Website

Venue

Librăria Humanitas de la Cişmigiu
Bld. Regina Elisabeta, nr. 38
București, Romania
+ Google Map