Thomas Foley e un tip banal cu o viață banală. Funcționar public, responsabil cu scrierea de mici texte în minister, căsătorit și cu un copil mic, Thomas nu are o existență prea palpitantă. Cumva însă, printr-o ironie demnă de umorul britanic, ajunge în mijlocul unei povești cu spioni, un pic de dragoste, politici internaționale și bere englezească, totul în Belgia. O poveste palpitantă e în Expo 58 de Jonathan Coe, filmică, ce ți se desfășoară în fața ochilor ca o peliculă hollywoodiană.
Cadrul este cel al expoziției din 1958 din Bruxelles, târgul internațional la care țările au venit fiecare cu ce are mai tare, mai deosebit și definitoriu să se dea mari în fața celorlalte țări. Un mediu perfect pentru spionaj, bineînțeles, mai ales în contextul unui război rece și înghețat de-a dreptul.
Thomas al nostru devine responsabil de Britannica, cârciuma englezească din pavilionul țării sale unde, ca să vezi, se întâlnesc toți, de la ruși la americani și la frumoase belgience. Aici se poartă discuții, aici se bea bere și, mai ales, aici se schimbă informații. Thomas este naivul perfect la început.
Foley se trezește prins într-un vârtej în care drept coadă îi stau doi băieți “cu ochii albaștri” din țara lui, un duo numai bun de-o comedie, care vorbesc completându-se unul pe altul (domnul Wayne și domnul Radford), un așa zis jurnalist rus, o așa zisă actriță americancă, o mașinărie cu fuziune nucleară și, mai ales, în mijlocul unui vârtej de informații plimbate de colo-colo prin cele mai neașteptate canale.
Interesantă este și relația lui Foley cu femeile. Căsătoria lui e anostă, lipsită de energie și farmec, dar nici Thomas al nostru nu face vreun efort să îndrepte lucrurile, ba din contră. Soția lui n-are prea multe de ales, ocupată cu creșterea copilului și puțin interesată de alte lucruri. Iar printre rânduri citești cum erau de fapt relațiile din acei ani, convențiile care îi îngropau pe oameni și refuzul oricărei perspective pentru femei.
În spatele acestei povești stă însă britanicitatea. Spiritul național. Ce e britanic? Prin ce se definește bătrâna țară? Unde se află pe față de granița dintre tradiție și modernitate? Să fie berea, plăcinta, umorul sau descoperirile științifice de care nu-s prea siguri că funcționează? Coe trece lejer pe lângă toate aceste întrebări, cum lejer trece cam peste tot din carte. Contrastele sunt puternice iar prejudecățile unei țări despre alta sunt, ca întotdeauna, amuzante. El spune aici o poveste și o face în cel mai pur stil al entertainment-ului.
Finalul mi-a amintit de Barnes. Coe vrea să-și ducă neapărat personajul până spre finalul vieții, s-o întoarcă melancolic din condei la sfârșit și să mute miza unui text amuzant către o chestie personală, despre timp, regrete, alegeri, memorie și lucruri nespuse. Îi iese și nu prea – ce reușește însă e să arate importanța unei experiențe esențiale în viața obișnuită a unui om, care se agață de amintiri și imagini din ce în ce mai îndepărate, dar care nu are curajul de a-și schimba esențial existența.
O citești, îți place, te amuză sau îți incită curiozitatea, dar nu rămâi cu mari întrebări după. Cel puțin eu n-am rămas. Iar ăsta nu e deloc un lucru rău. Cartea e fain scrisă, alertă, Coe își mânuiește perfect personajele, dozează atent suspansul, caricaturizează în doze mici iar dialogurile te fac uneori să râzi în hohote.
Cartea Expo 58 de Jonathan Coe poate fi comandată din librăria Cărturești de aici. Dacă introduceți codul Bookaholic la finalizarea oricărei comenzi, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici.
