Peste romanul autoarei Erica Jong am dat absolut accidental – așa cum dăm de obicei în viață peste lucrurile  bune. Căutam cu totul altceva, și, din link în link, iată-mă cu e-book-ul pe Kindle.

Am început cartea într-o vineri dimineața. Am terminat-o a doua zi, sâmbătă, deși are aproape 400 de pagini. Am citit în autobuz, în pat, în timpul mesei, în timp ce așteptam să intru la doctor. Am stat cu ea în brațe până la ora 4 dimineața. Fear of Flying a fost una dintre cele mai mișto lecturi peste care am dat de multă vreme încoace. Dacă e ceva care m-a scos din sărite, a fost trimiterea la Carrie Bradshaw de pe blogul editurii Trei, care a publicat cartea în română, pentru că face o mare nedreptate romanului lui Jong. 

Fear of Flying, scrisă la persoana întâi – și cu oareșice elemente autobiografice – începe cu un zbor. Isadora Zelda White Stollerman Wing, a Jewish princess from New York, scriitoare, călătorește împreună cu soțul ei, psihiatru, într-un avion plin de psihiatri, toți în drum spre o conferință de psihiatrie. Odată ajunși acolo, în peisaj intră un al treilea personaj, cu un nume la fel de bombastic, Adrian Goodlove, un englez ireverențios și cu multă îndrăzneală, după care personajului nostru principal i se aprind dintr-o dată călcâiele.

De aici încolo, ca fir narativ, n-ar mai fi mare lucru de spus. Ce decid în cele din urmă să facă împreună o să vă las pe voi sa descoperiți. Cartea însă alternează povestea principală cu capitole în care naratoarea ne povestește, cumva cu rolul de a justifica anumite decizii pe care le ia apropo de triunghiul amoros în care se trezește prinsă, diverse alte episoade din viața ei.

Și, dincolo de poveste în sine, acestea sunt cele care fac cu adevărat deliciul cărții, pentru că Jong nu iartă pe nimeni. Nici familia, nici foștii prieteni, nimeni nu scapă neciufulit de ironia ei:

After Randy’s Arab and Lalah’s Negro and my first husband’s conviction that he was Jesus Christ, my parents were actually quite relieved when I married Bennett. They had nothing whatsoever against his race (Bennet e chinez, n.n.), but they greatly resented his religion: psychoanalysis. They suffered from the erroneous impression that Bennett could read their minds.

Actually, when he looked most penetrating, ominous, and inscrutable, he was usually thinking about changing the oil in the car, having chicken noodle soup for lunch, or taking a crap. But I could never convince them of that.

————

Charlie and I parted tearfully in Amsterdam. We are eating Amsterdam herrings and weeping—both of us.

“It’s best for us to be apart for a while, darling,” he says. “

Yes,” I say, lying through my teeth (which are full of herring).

And we kiss, exchanging oniony saliva. I board the train to the Hook of Holland. I wave one herring-scented hand. Charlie blows kisses. (…) And the train pulls out. On the steamer from the Hook of Holland to Harwich, I stand in the mist and cry, thinking of myself standing in the mist and crying, and wondering if I will ever be able to use this experience in a book. With one long pinkie nail, I dislodge another piece of herring from between my teeth and flick it dramatically into the North Sea.

Scrisul lui Jong se prabușește peste tine, vine în valuri, în fraze lungi, în enumerări, în paranteze – dar are o fluență uimitoare. Totul e povestit cu un ușor cinism și o fantastică ironie și autoironie. Am râs cu poftă jumătate din carte – iar simțul umorului, combinat cu picanteriile fostelor ei relații și exuberanța cu care ne plimbă dintr-un episod absurd în altul, dintr-o dată serios și solemn, face ca lectura romanului lui Jong să fie genul ăla de experiență dintr-o bucată, în care vrei să te scufunzi complet și să nu mai ieși decât când ai dat ultima pagină.

Dar să ne înțelegem: așa cum am spus și mai sus, Erica Jong nu e Carrie Bradshaw. Da, ne povestește cu un umor amar despre primul ei soț, un schizofrenic care se credea Dumnezeu și a încercat, în timpul unei crize, să-și sugrume nevasta. Sau despre câțiva foști, printre care un dirijor cam pămpălău care nu se prea pricepea să se șteargă ca lumea la fund și lăsa mereu urme pe cearșafuri.

Dar, în același timp, ne împărtășește câte ceva despre experiența de a trăi, ca evreu, în Germania, la nici zece ani după cel de-Al Doilea Război Mondial. Sau despre familia ei sucită de evrei din New York, și cele trei surori cu extrem de mulți copii, dintre care una s-a măritat cu un musulman și s-a mutat în Liban.

De altfel, acțiunea cărții, dar și amintirile naratoarei, presărate printre episoadele poveștii dintre ea și Adrian, ne poartă prin toată Europa: diverse locuri din Germania, Paris, Florența, Londra, Viena, tot felul de locuri aleatorii în care cei doi ajung în timpul călătoriei lor împreună, și în care campează pe marginea drumului și refuză să se gândească sau să vorbească despre viitor. Ajungem inclusiv în Liban, într-un episod hilar care implică un sat în care cea mai mare descoperire a ultimilor zece ani a fost electricitatea și cumnatul arab care improvizează poezie pe loc și, în căutarea unui loc care să-l inspire, dă peste un cioban:

A shepherd! Sheep! An apple tree! It was charming. It was pastoral. It was Homer and Virgil and the Bible. So we walked over to the shepherd—a pimply kid of about fifteen—and found him listening to a little Japanese transistor radio which played Frank Sinatra followed immediately by a bunch of singing commercials in Arabic. Then seventeen year- old Chloe took out one of her menthol cigarettes and offered him one—which he accepted, trying to look as cool and sophisticated as possible. And then this charming shepherd reached into his charming pocket and pulled out a charming butane lighter. When he lit Chloe’s cigarette, you just knew he had spent practically his whole life at the movies.

Nobody bothered to tell you what marriage was really about. (…) You expected not to desire any other men after marriage. And you expected your husband not to desire any other women. Then the desires came and you were thrown into a panic of self-hatred. What an evil woman you were! (…) How could you do that to your husband? Did anyone ever tell you that maybe it had nothing whatever to do with your husband?

E ușor să te lași furat de tonul ironic pe care naratoarea ne povestește istorioarele astea. În realitate, însă, ea pune niște probleme reale, niște întrebări pe care sunt sigură că și le-a pus fiecare femeie din lume, apropo de căsnicie, monogamie, copii și identitatea de sine. Citind, paragraf după paragraf, am avut senzația că am dat în sfârșit peste o carte care chiar subliniază esențialul, care aranjează frumos, în fraze coerente, tot felul de idei și întrebări care mi se învârt în cap în fiecare zi, dar pe care niciodată n-am reușit să le adun și să le ordonez.

Da, Fear of Flying e o carte feministă. Dar în același timp e o carte sinceră, care te apasă unde te doare, și chiar dacă râzi o mare parte din timp, chiar dacă o admiri pe Isadora pentru curajul de a se arunca în gol când ei îi este frică să zboare, în final nu poți să nu te oprești un moment și să te gândești la ce înseamnă pentru tine toate întrebările reale pe care le ridică romanul. Cum te definești tu ca femeie? Și la ce te raportezi? La un bărbat? La copiii tăi? Sau la ceva dinăuntrul tău, așa cum se străduiește personajul lui Jong?

Oricum ar fi, dați-i o șansă. E un roman demențial. Vă promit că n-o să-l lăsați din mână.

Ioana Epure

organizator de evenimente, fotograf, owner Uncle Jeb Photo& Events, fost redactor Metropotam.ro, colaborări în presa culturală: Dilema Veche


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *