O ușoară nostalgie te încearcă, inevitabil, atunci când mergi la ultima seară a unui festival – mai ales dacă acela se numește FILB. Iar nostalgia respectivă ia amploare atunci când, ziua următoare, scrii despre sfârșitul festivalului. Deși anul acesta FILB a durat patru zile – prelungire de o zi, spre deosebire de anii trecuți – și a avut în program patru seri de literatură la MȚR și trei evenimente conexe, la Cărturești Verona, Librăria Bastilia și Biblioteca British Council, parcă tot nu ne-a ajuns. Vrem, mereu, mai mult. Și asta pentru că ne place atmosfera intimă și caldă creată la Clubul Țăranului Român, ne încântă să descoperim autori contemporani noi, extrem de buni, din toate colțurile lumii, să ascultăm discuții literare cu tâlc și să povestim, după evenimente, despre tot ce ne trece prin cap. Sperăm că povestea FILB nu se încheie aici și că, anul viitor, tot pe la început de decembrie, ne vom strânge, din nou, la MȚR.
FILB, ziua a 4-a, cea în care SF-ul a dominat sala Clubului Țăranului Român.
Invitați: Paul McAuley, Richard Morgan, Sebastian A. Corn, Michael Haulică. Moderator: Oliviu Crâznic
Când nu știi prea multe despre literatura și, implicit, lumea SF & F, mergi la o întâlnire de acest tip cu o strângere de inimă. Nu știi la ce să te aștepți. Te va plictisi, te va ului, te va provoca? Și, când intri în Clubul Țăranului Român, cu cinci minute înainte de începerea ultimei seri de FILB, vezi o mulțime de oameni înghesuindu-se pe scaune, în picioare, prin colțuri, pe lângă mese. Și-ți spui, în gând, că nu prea cunoști pe nimeni, ceea ce înseamnă că cititorii de SF & F au invadat FILB-ul. Semn de bun augur, desigur.
Găsești un loc, îți scoți laptop-ul și te pregătești pentru seara SF & F, cu un vin fiert alături. Oliviu Crâznic, moderatorul celei de-a patra seri FILB, el însuși autor SF român, ia microfonul și deschide evenimentul. Spre deosebire de Luiza Vasiliu, de exemplu, moderatoarea celei de-a doua seri, Oliviu Crâznic a mers pe un alt tipar: a prezentat, foarte pe scurt, fiecare invitat în parte (menționând ce cărți ale autorilor au fost publicate în limba română, profesia fiecăruia, etc.), nu de la început însă, ci pe măsură ce îi invita să citească și să-și prezinte opera literară.
Primul care a citit a fost Paul McAuley, biolog și scriitor SF, care ne-a delectat cu un fragment din „Războiul liniștit” (prima carte din serie, apărută în 2014 la Editura Paladin, în traducerea lui Nicu Gecse). Lectura sa a fost dominată de un accent britanic delicios și un ritm alert – mi-a plăcut că s-a conformat, cu răbdare, când publicul a cerut să citească mai tare.
Richard Morgan a fost următorul lector. El este unul dintre cei mai importanți scriitori SF britanici, care de curând a trecut și pe domeniul Fantasy. „Carbon modificat” se numește primul volum al său, tradus și-n română, la Editura Tritonic, în 2008, de Roxana Brînceanu. A citit dintr-un volum pe care abia l-a terminat și care va fi publicat în curând în Marea Britanie, „The Dark Defiles”, ultima parte din trilogia „A Land Fit for Heroes”. Când Oliviu Crâznic i-a cerut să le spună oamenilor din public despre ce scrie, acesta a afirmat, printre altele, că „în Fantasy, nu trebuie să fii foarte sigur pe ceea ce scrii, scrii și vezi apoi despre ce este vorba”. Apoi s-a ridicat în picioare pentru a citi, și-a pus ochelarii și, în stilul caracteristic britanic, a citit rapid, cu o tonalitate dură, a însoțit lectura de gesturi, a ridicat vocea sau a domolit-o, în funcție de variațiile textului și, în principiu, a făcut tot ce trebuie pentru ca experiența lecturii să fie un adevărat performance.
Scriitorii români au continuat lecturile. Sebastian A. Corn, cel care chiar nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind cunoscut chiar și de cei mai puțin pricepuți într-ale literaturii SF, chirurg toracic și câștigător a peste patruzeci de premii literare, a citit un fragment din romanul Ne vom întoarce în Muribecca, abia apărut la Editura Nemira. Înainte însă, a povestit puțin despre roman, personajele principale, motorul său SF. Tot o lectură cu ritm alert, o dicție foarte bună, intonație, o voce blândă.
Reprezentant al cyberpunk-ului românesc, editor, critic, Michael Haulică a citit finalul din Vremea zăpușelii, emoționat pentru ceea ce a dat de înțeles a fi prima sa lectură din viață – un fragment cu puțin limbaj licențios, ceea ce a stârnit râsete în sală, foarte bine construit stilistic a.k.a. fraze foarte bune. Cred că e ceva cu autorii SF, toți citesc extrem de rapid, parcă și-ar dori să scape de „tortură” mai repede.
După lecturi a început sesiunea de discuții, prima dată cu întrebări adresate de către moderatori, apoi cu întrebări din sală. Cred că a fost cea mai lungă seară FILB, de mai bine de trei ore de conversații literare. Așa cum sper că v-am obișnuit, selectez, mai jos, fragmente din aceste discuții.
***
Oliviu Crâznic – Cum a ajuns fiecare dintre ei scriitor? Plus câteva cuvinte despre romanul de debut.
Paul McAuley: „Prima dată am scris un roman pe la 14 ani, deși nu știam să scriu unul. Am avut dreptate. A fost o prostie. L-am aruncat după aceea. M-am reapucat la vârsta de 30 de ani. Și am început cu proză scurtă, e o ocazie bună să înveți să scrii. „Four hundred billion stars” a fost primul meu roman. Pe scurt, am fost mereu interesat de SF”.
Richard Morgan: „Scriu de când țin minte, încă de când eram foarte mic. A durat ceva timp. Am scris primul roman pe la 21-22 de ani, după ce, pe la 14 ani, am scris, timp de vreo 5 ani, la o altă carte care părea să nu se mai termine. Când l-am descoperit pe Gibson mi-am dat seama că aia voiam să scriu. Am scris un roman foarte prost, care, din fericire, nu a fost publicat niciodată”.
Sebastian A Corn: „Când eram mic, îmi plăceau foarte tare Dumas și cărțile western. Așa că m-am apucat să scriu un Winnetou foarte mare. Când am mai crescut, am mers la Nemira, care era cea mai mare, ei aveau o revistă, Nautilus, la care trimiteam proză. Mi-a fost publicat primul roman pentru că am câștigat un premiu I la un concurs”.
Michael Haulică: „Aș putea spune o poveste care le cuprinde pe toate cele care s-au spus până acum, așa că data viitoare chemați-mă doar pe mine.
Conștient, pe la 14 ani, am scris o poezea pentru o fătucă; nu mai știu dacă i-am dat-o, dar știu că, a doua zi, i-am furat fătucăi poza de la panoul de la intrare, am fost prins de director și pedepsit. Aia a fost prima suferință a scriitorului.
La Iași, am fost ademenit la un cenaclu, unde băieții scriau SF. Ei, și acolo am dat, prin 1987, de niște povești ale lui Gibson. Având și vreo 10 ani de programare, m-am gândit că asta e, asta vreau să scriu. Tot la Iași s-a întâmplat și povestea cu publicatul: „Maria Magdalena”, prin 1999, vreo 300 de exemplare – epuizate, n-am ce zice. Am scris trei cărți, am publicat opt. Viața merge înainte”.
***
Oliviu Crâznic – Dificultățile pe care le întâlnește un tânăr în ceea ce privește publicarea și, implicit, scrierea unei cărți.
Paul McAuley: „Să fii scriitor e foarte frumos. Nu lucrezi pentru nimeni, faci ceea ce-ți place, etc. Când există o problemă economică, e adevărat că industria cărții suferă foarte tare. Agenții, editorii, se tranformă în dragoni.
Richard Morgan: „Cea mai mare provocare este să intri pe ușa aceasta, să fii publicat, cunoscut și așa mai departe. Bine, și atunci s-ar putea să ai probleme dacă vrei să trăiești din asta. Ar mai fi ceva, că trebuie, în mod constant, să te reinventezi, să scrii ceva proaspăt, foarte bun. Însă, toate aceste griji și multe altele sunt infinit mai mici decât cele ale oamenilor care au o altă meserie. Dacă auziți vreun scriitor profesionist, care face numai asta, că se plânge, puteți să-l loviți, nu are dreptate”.
Sebastian A.Corn: „Este o mare diferență între piața românească și cea anglo-saxonă. Trăim într-o paradigmă diferită. Nu știu câți dintre scriitorii români trăiesc din scris. Și nici nu știu dacă asta e important. Dacă-ți bagi în cap faptul că vrei să scrii, nu mai scapi, indiferent că vei câștiga bani din asta sau nu. (…) Câteodată, mă gândesc că aș vrea să câștig la loto, pentru a nu mai merge la spital. Dar sunt convins că aș fi nefericit, căci îmi place și ceea ce fac acolo. Noi plecăm de la altă premiză decât cei din lumea anglo-saxonă”.
Michael Haulică: „Cea mai mare greutate a scriitorului român este faptul că e scriitor român. Mie mi se pare că se publică foarte ușor în România. Prin mânuțele mele astea două au trecut jumătate dintre textele SF din țară. Deci știți, dacă aveți un text, dați-mi-l: dacă e bun, va fi publicat. Dacă s-ar vinde 15.000 de exemplare dintr-o carte, un scriitor ar putea să trăiască cam cu un salariu mediu pe lună. Ideea e să se vândă. Scriitorul român se lamentează mult, mai ales cei care scriu o carte o dată la 5-10 ani”.
***
Oliviu Crâznic – Cât de importantă este documentarea pentru un roman SF, respectiv pentru un Fantasy?
Paul McAuley: „Citesc foarte mult, nu fac o documentare precisă. Lumea este de cercetat. Și întotdeauna sper ca ceea ce documentez să fie îngropat în poveste, să nu se vadă”.
Richard Morgan: „În majoritatea cazurilor, cercetarea o fac mai mult inconștient. Citesc mult, multe studii, așa că asimilez multe informații. Pentru că-mi place să fiu la curent cu tot ceea ce e nou pe partea aceasta, nu-mi dau seama când mă documentez și când nu. Și oricum, nu e important să fie adevărat, ci să se simtă de parcă ar fi adevărat, să fie credibil. Una peste alta, nu prea mă documentez, las documentarea să vină la mine”.
Sebastian A.Corn: „E normal să te documentezi pentru orice carte. Și așa te mai cultivi și tu. Îmi aleg, de obicei, subiecte care-mi plac, așa că e o activitate frumoasă. Sunt exerciții foarte interesante. Am vrut, de exemplu, să scriu un space opera la un moment dat, dar, după ce am citit A brief history of time a lui Stephen Hawking și am ajuns la string-urile lui, văzând că nu înțeleg nimic, m-am apucat să citesc la alții despre ele. Cum tot n-am înțeles nimic, am zis gata, n-o să scriu niciodată despre ele”.
Michael Haulică: „Vreau să scriu un fantasy așa că, pentru iarna asta, mi-am adunat tot felul de romane fantasy publicate la Trei, Nemira, Paladin și mă voi apuca să le citesc pe toate. Alt tip de documentare nu știu. Trebuie să mă documentez despre documentarea pe fantasy, nu știu cum o fac cei care scriu”.
***
Fragmente disparate, care mi s-au părut foarte interesante:
„Sunt o persoană foarte răzbunătoare. Nu-i uit pe cei care-mi fac rău. În mintea mea, mă gândesc mereu ce le-aș face dacă aș știi că pot scăpa cu asta. Dar, de fapt, nu sunt violent. Le pun în proza mea” (Richard Morgan).
„Cred că toți citim cărți pentru că ne plac sau nu ne plac personajele. Literatura e bună sau nu, îți place sau nu-ți place, asta e ideea” (Sebastian A. Corn).
„O carte bună de SF este egală cu o carte mainstream, plus o lume care să se susțină. (…) Unii ne citesc pentru ideile îndrăznețe pe care le punem acolo, alții pentru frazele bune sau pentru că le place ce povestim. E simplu. (…) Dacă cineva îmi spune că a reținut o frază mișto din cartea mea, atunci gata, mi-am făcut treaba” (Michael Haulică).
„Partea frumoasă din literatură e că te ajută să-ți răspunzi la întrebări” (Paul McAuley).
***
Printre subiectele atinse s-au mai numărat importanța premiilor, din punct de vedere profesional, dar și personal, ce rol au avut studiile, meseriile scriitorilor în activitatea lor literară, s-a vorbit despre Dumnezeu (SF-iștii sunt atei și materialiști prin excelență), despre universalitatea operei, importanța promovării cărților, chiar de către scriitor, ș.a.m.d. Pe scurt, povești cu tâlc, ba amuzante, ba foarte serioase, discuții relaxate, asezonate cu multe aplauze din public – fac o paranteză pentru a spune că publicul a fost foarte empatic, receptiv, activ.
Încă două lucruri: Michael Haulică a notat, pe parcursul serii, încontinuu. Sunt curioasă ce-o fi scris :). Iar cei doi autori britanici au împărțit o interpretă, pe care am admirat-o toată seara pentru cum s-a pliat pe fiecare și cum a încercat să traducă în stângă și-n dreapta, chiar și răspunsurile scriitorilor români.
Cea de-a patra seară FILB s-a încheiat cu câteva cuvinte din partea organizatorilor – Oana Boca, Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu (Ioana Gruenwald, deși prezentă, nu a intervenit) -, pe care-i felicităm pentru această ediție minunată, și cu un cocktail oferit de Ambasada Elveției în România și Swiss Sponsors’ Fund, în onoarea scriitorului Marius Daniel Popescu.
Să ne vedem cu bine la FILB-ul de anul viitor! 🙂
Pingback: FILB 2014 | Colierul de perle al bunicii