The Book Thief, tradus impersonal Hoțul de cărți, deși este vorba de o hoață, este o recentă adaptare pentru ecran a romanului cu același nume al australianului de origine germană Markus Zusak, autor de cărți pentru tineret.

Acțiunea se petrece in Germania anilor ’30 ai secolului 20, un motiv suficient, probabil, pentru mulți, să evite filmul, în piața artistică deja saturată a poveștilor adevărate sau inspirate de nenorocirile celui de-al doilea război mondial. Cu toate acestea, noi o să vă recomandăm filmul, din câteva motive: perspectiva protagonistului e puțin diferită: e vorba de o fetiță adoptată, pasionată de cărți, iar romanul – fiind pentru adolescenți, pe care e bine să-i avertizăm în ce lume au ajuns, dar nu să îi băgăm în sperieți cu atrocitățile realității adulților – împrumută filmului o blândețe, o umanitate și, inevitabil, o ușoară urmă de naivitate care lipsesc în general din poveștile din vremea războaielor.

Istorisirea începe odată cu sosirea lui Liesel într-un sătuc din Germania, la noii ei părinți adoptivi, abandonată de propria ei mamă. Ninge ca într-o felicitare Hallmark, copiii se joacă în zăpada imaculată ca în Iarna pe uliță, totul e pitoresc, mai puțin noua mamă a lui Liesel, Rosa, o nemțoaică aprigă jucată surprinzător de subapreciata actriță Emily Watson, pe care o contrabalansează, natural, noul tată vitreg al eroinei, blajinul Hans, jucat de Geoffrey Rush.

Liesel își descoperă o pasiune nefericită pentru cărți – nefericită în contextul rugurilor de cărți ridicate în acea perioadă de naziști – și nu scapă nici o ocazie furișă să pună mâna pe vreo carte interzisă, fie ea și arzând mocnit în piață. Abecedarul ei, cartea de pe care învățase să citească în germană, era Manualul groparului, găsit pe câmpul unde fusese îngropat fratele ei mai mic. Dicționarul ei este peretele pivniței, pe care scrie toate cuvintele noi pe care le învață din puținele cărți pe care le poate găsi. Liesel este hoțul de cărți.

the-book-thief-max-liesel

Povestea continuă în pașii așteptărilor publicului: războiul este rău, nemții cu suflet bun (precum Rosa și Hans), care nu fac parte din partid, o duc prost cu slujbele și banii, dar asta nu le face altruismul să dispară și nici dorința de a ajuta vreun năpăstuit de evreu și să-l ascundă în pivniță; copiii îl urăsc pe Hitler pentru că le ia părinții la război sau că îi racolează pe ei pentru Jungvolk. Bombele cad precum zăpada în globurile de sticlă, oamenii cântă la acordeon în buncăre sau se bat cu zăpadă în pivnițe, umanitatea piere, dar nu se predă.

Cel mai deconcertant detaliu al acestei povestiri, poate nu chiar atât de diferite de altele, dar mai îmblânzită, este faptul că povestitorul este Moartea, din voice over. Moartea cu care te vezi de câteva ori în timpul Vieții, dar care așteaptă răbdătoare întâlnirea finală, întrebându-se ce greutate va avea sufletul tău sau care va fi ultimul tău gând. Un tertip literar menit, poate, să domesticească frica ancestrală a morții, această prezență metaforică are efectul unei povești de adormit copiii spusă de un piton vorbind cu accent britanic.

Filmului, nominalizat la Oscar pentru coloana sonoră, i se pot găsi multe hibe când stai cu lista de efecte realiste la bifat: sânge vărsat – insuficient; cadavre – prea onirice; orori de război – mai deloc; limbaj – artificial, cine mai zice azi saukerl și saumensch*?; decor – de carte poștală, până și naziștii par pitorești.

the-book-thief2

Dacă nu uităm că este o adaptare a unui roman pentru adolescenți și dacă ne facem că nu observăm această evitare intenționată a realismului, rămânem cu niște actori tare buni, care  reușesc să nu pară ca niște părinți invitati la ceaiul de la ora cinci al păpușilor, și cu o poveste nu prea aventuroasă, dar desenată frumos, despre o fetiță care fura cărți în timpul războiului și care construia un om de zăpadă pentru evreul ascuns în pivniță.

*Puținele cuvinte păstrate în limba germană în carte și film sunt ja, nein, und și, preferatele Rosei, mama și soția germană aspră, dar cu inima mare, saukerl și saumensch, care își mângâia soțul cu apelativul vier bătrân și pe Liesel o numea scrofiță.

the-book-thief

Filmul are premiera zilele acestea în România. Mai jos puteți vedea trailerul, iar cartea se găsește si în limba română, și în engleză.

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *