
În noiembrie 2016, a apărut o ediție revăzută și adăugită a volumului „Singur printre mârlani”, de Florin Bican, la Editura Art, pentru copiii de la 10 la 90 de ani. „Fagurele imens al poeziei lui Florin Bican are izvoare noi de miere pentru fiecare nou cititor și nouă generație sau cititorii consumă și o miere pe care și-o depun singuri în el? Nu știu de-mi voi răspunde. Știu că îl voi citi încă o dată și nu pentru ultima oară” – Vladimir Streinu.
Nu de multe ori, perspectivele în acest volum devin paradoxale. Agresorul e și victimă într-un timp foarte scurt, ceea ce creează, prin instabilitatea profilului psihologic al agresorului, situații abuzive și de teroare pentru cei din jur.
Căderea perspectivelor în paradoxal este rezultatul delegării lor către personaje. Personajele
care populează acest volum sunt ele însele paradoxale pentru că ilustrează paradoxuri. Iar ilustrarea acestor paradoxuri presupune un profil psihologic instabil. Agresorul se naște din coconul victimei care acumulează resentimente și, când îi vine bine, respectiv, când își face rost de-un buldozer sau de-o drujbă, trece la atac, vărsându-și frustrările pe cine se nimerește să-i iasă-n cale. Iar dacă cei care i-au ieșit în cale prind un moment prielnic, nu ezită să se transforme la rândul lor în agresori. Teroarea este astfel menținută la ambele capete.
Există vreo manieră diplomată de a potoli tumultul dintr-un mârlan, de a-l face să perceapă diferențiat lumea din jur? Există vreo busolă în lumea acestuia?
Dacă mârlănia acestuia nu ar fi dublată de o ticăloșie funciară, tumultul ei ar putea fi potolit pe cale diplomatică, prin dialog, să zicem. Dar asta doar în teorie. Pentru că mârlanul nu e deschis la dialog. El știe instinctiv că pe terenul dialogului, al argumentelor, se află în inferioritate. De aceea, în virtutea convingerii nestrămutate că el știe mai bine, preferă să mute jocul pe teren propriu, acolo unde vacarmul mârlăniei sale neutralizează argumentele „diplomatului”. În lumea mârlanului, busola – dacă există – indică totdeauna drumul spre gaura neagră care anihilează orice putință de dialog.
Cum devine un personaj problematic pentru o anumită categorie de oameni, erou în ochii alteia?
Acest fenomen se produce în virtutea unui mecanism de identificare. Cei care fac erou dintr-un personaj problematic sunt, la rândul lor, problematici, însă latent și fără suficient sânge-n instalație încât să devină ei înșiși „eroi”. Așa că stau pe marginea terenului și-l aclamă pe cel care-și manifestă viguros mârlănia, huiduindu-l, eventual, pe cel care încearcă să-i propună un dialog.
Credit foto: Gabi Bălănescu
O parte din identitatea României este creată de personaje precum cele din volumul „Singur printre mârlani”. Uneori, din exterior, România este identificată mai mult cu acestea decât cu alte personaje. Pot fi evitate prejudecățile de acest tip?
O cangrenă nu este „o parte din identitatea” unui corp – ea este însăși negarea acelei identități, un atentat la identitatea respectivă. La fel, mârlanii români nu contribuie la identitatea României, așa cum mârlanii britanici sau americani nu contribuie la identitatea țărilor lor, ci o contrazic. Mârlanul e transnațional la fel cum corupția e transpartinică sau criminalitatea transfrontalieră. Dacă România este identificată din exterior cu astfel de personaje, e din cauză că ele sunt cele mai vocale și, fiind aberante prin natura lor, ies în evidență. Asemenea unei cangrene, ele trebuie tratate/extirpate, nu încurajate să se extindă. Prin natura ei, cangrena este ostilă atât organismului pe care-l parazitează, cât și medicului care încearcă să o trateze. Să-i spui însă mârlanului „mârlan” nu e o prejudecată, ci o constatare empirică: prin însuși comportamentul său, mârlanul îți furnizează toate datele necesare pentru a face această constatare. Și pentru că întrebarea aduce în discuție lezarea imaginii României de către mârlani, aș vrea să subliniez că naționalismul este și el o formă extremă de mârlănie care, paradoxal sau nu, lezează taman imaginea pe care-și propune s-o glorifice. Mârlanaționaliștii dau cu mucii-n fasole de pe ecranele televizorului până-n academie.
Se poate muta „veșnicia născută la sat” într-un alt spațiu, într-un „domeniu mai civilizat”?
La această întrebare răspunde balada finlandezei Haaricleea – parcurgând-o, fiecare cititor va afla răspunsul. Dar aș atrage atenția că remarca finlandezei este pur ironică…
Volumul ne poartă și în timp, în vremea celebrelor „Antilopa Română” sau a „Uzinelor Apaca”. Ce mai reprezintă ele pentru tinerii de astăzi?
Pentru tinerii de azi care au citit „Singur printre mârlani”, „Antilopa Română” este locul de unde nășicu’ Pardaillan din „Veta cu racheta” i-a cumpărat Vetei ghetuțe, iar „Uzinele Apaca” – locul unde-și desfășurau activitatea Geta cu bricheta și colega ei, Marcelica de la trei. Pentru ceilalți, probabil aceste repere nu mai reprezintă nimic.
Ar putea fi „Singur printre mârlani” o lecție de educație pentru unii dintre noi?
Conform dicționarului, educația este un „fenomen social de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri”. O generație adultă care se informează de la televiziuni decerebrante, comunică prin înjurături, se dezinhibă cu alcool și se relaxează pe manele le va transmite „generațiilor de copii și tineri” care-o anturează exact această experiență. Numai că pe parcursul acestui proces mârlănia se transmite în doze incrementale, iar cei „educați” astfel nu apucă să-și dea seama ce li se inoculează de fapt, până când, treptat, ajung ei înșiși mârlani.
Cartea „Singur printre mârlani” ar putea fi o lecție de educație anti-mârlănească, cu condiția ca mârlănia să nu fie dublată de o ticăloșie funciară, așa cum spuneam în răspunsul la întrebarea a doua. Ea îi administrează cititorului mârlănia în doze atât de mari încât, în mod ideal, acesta va deveni alergic și ulterior va avea o reacție de respingere și la formele diluate de mârlănie.
Florin Bican (29.03.1956) – scriitor, traducător şi jurnalist ocazional – e asociat cronologic generaţiei ’80, dar evoluează în afara ei. Scrie constant şi publică sporadic poezie, proză, traduceri şi articole, apărute în România, Marea Britanie, Statele Unite, Irlanda, Singapore, Australia, Olanda şi Germania. În 2007, a publicat volumul de poezie politic incorectă pentru copii Cântice mârlăneşti (Humanitas Educaţional), urmat, în 2013, de Reciclopedia de poveşti cu rimă şi fără tâlc, volum apărut la Editura Arthur şi distins cu Trofeul Arthur şi cu premiul Galei „Bun de Tipar” la secţiunea „Literatură pentru copii şi tineret”, 2014. În 2014, i-a apărut volumul pentru copii Şi v-am spus povestea aşa: aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înşişi (apărută la Editura Arthur, aflată în curs de traducere și publicare în Bulgaria).În prezent, lucrează la un volum de proză politic incorectă, romanul Tropice tâmpe.
A coordonat şi a contribuit la antologiile ilustrate de literatură pentru copii Bookătăria de texte şi imagini (2009, 2016), precum şi la seria de antologii „Cărţile mele” (Editura Art). Este prezent cu texte în antologiile Care-i faza cu cititul? (Editura Arthur, 2010); Ce poți face cu două cuvinte (Editura Arthur, 2011), Cui i-e frică de computer (Editura Arthur, 2013), Uite cine vorbește (Editura Arthur, 2016), Ochelarii de fum – proză contemporană, Antologiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, USR, 2011; Bucharest Tales: A Collection of Central European Contemporary Writing (New Europe Writers, 2011), Și eu am trăit în comunism (Humanitas, 2015), Prietenii noștri imaginari (Humanitas 2015).
A tradus în limba română Lewis Carroll (The Hunting of the Snark), T.S. Eliot (Old Possum’s Book of Practical Cats), Shel Silverstein (Where the Sidewalk Ends), Roald Dahl (Revolting Rhymes, Ugly Beasts şi Rhyme Stew – versuri – George’s Marvelous Medicine și Fantastic Mr Fox – proză), Julia Donaldson (The Gruffalo, Gruffalo’s Child, The Smartest Giant in Town şi Charlie Cook’s Favourite Book, Monkey Puzzle) Adam Gidwitz (A Tale Dark and Grimm), E. B. White (Charlotte’s Web), J. K. Rowling (Harry Potter, vol. 1 și 4), Sylvia Plath (The It-Doesn’t-Matter Suit and Other Stories, Editura TREI, 2016), iar în limba engleză – Gellu Naum (Cartea cu Apolodor şi poezii alese), fragmente din Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu, poezii de Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Daniel Bănulescu, Denisa Duran, Andra Rotaru, Doina Ioanid, Anca Mizumschi, proză scurtă de Ştefan Agopian, Răzvan Petrescu şi Dan Lungu.
Din 2006 până în 2012, Florin Bican a coordonat programele pentru traducători ale Institutului Cultural Român, pentru care, în 2007, a primit premiul Radio România Cultural la secţiunea Educaţie. A consemnat experienţele bursierilor străini care au beneficiat de aceste programe în volumul Got My Mogo Working (2010). Absolvenții programelor, întorși în țările lor, au tradus și publicat acolo peste 300 de cărţi din literatura română.
Florin Bican nu pierde nicio ocazie să se întâlnească cu cei pentru care scrie – discută cu ei în şcolile şi bibliotecile din Bucureşti şi Cluj, în taberele de creaţie organizate de Editura Arthur pentru câştigătorii trofeului „Locuieşte în poveste”, la întâlnirile din cadrul programelor „Săptămâna altfel” şi „Lecturiada”. De curând a pornit, alături de alţi scriitori, cu „Caravana Arthur” într-un tur al școlilor din România, pentru a se întâlni cu cititorii de acolo.
Începând din anul 2008, a participat la târguri de carte internaționale, în calitate de organizator și autor (Londra, Leipzig, Viena, Torino, Istanbul, Frankfurt).
Cea mai recentă carte: Singur printre mârlani, Editura ART, 2016.
Da,asa e! Marlania ajunge trans…tot! Dar v-ati intrebat vreodata…de ce se intampla asta? Cu alte cuvinte,de ce se ajunge la o alta carte celebra…’Acesti nebuni care ne conduc’?…Oare acest om (pe care l-am numit ‘preclasic’, adica nu a ajuns la echilibrul clasic specific nivelului lui social!) sa fie atat de dependent de comportamentul marlanesc,incat sa aleaga,in foarte multe cazuri,doar astfel de ‘conducatori’?! Da!-este! Stiti de ce? Poate nu va vine sa credeti (!), dar aceasta este ‘calea cea mai sigura’ de a ajunge in ‘raiul pur duhovnicesc’! (cel de-al doilea!: la a doua venire!). In primul rand,fiindca doar prin supunere in fata vrajmasului (intoarcerea si a celuilalt obraz!) si chiar iubirea lui neconditionata,puteau sa confere caracterul de ‘mare si profunda credinta’! In al doilea rand,fiindca numai jertfa (evident,totala!-la care se ajungea rapid!) asigura mai rapid (!) transferul direct in rai,de dupa moarte! Asa,ca a bobului de grau!- care numai dupa moarte (adica…ingroparea in pamant!?) putea ‘invia’ si da ‘rod bogat’! In acelasi timp,insa,marlanul respecta alta pilda!-total contradictorie cu acestea! Actiona,adica,precum ‘micul bob de mustar’! (‘divin’!)- care,desi stapanea deja universul,mai pornea o data sa-l cucereasca!! Prin asta,insa,capata un curaj nebun!- fiindca mergea pe un ‘drum deja batatorit’! Cand se vor schimba oamenii?…Atunci cand vor renunta la astfel de ‘fantezii elitiste,de dreapta’! (caci fiecare in parte,bazat pe ‘absolutul lui propriu’ (!), crede ca doar el a batut…si a ajuns mai aproape de ‘Tronul Domnului’!).