Cu acelaşi limbaj plin de intensitate, electrizant din romanul Aşteptându-i pe barbari, J.M. Coetzee reinventează în Foe povestea din Robinson Crusoe, atrăgând cititorului atenţia că arta povestirii presupune în acelaşi timp seducţie şi tiranie. Romanul va fi lansat joi, 7 aprilie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu – mai multe detalii, aici

În 1720, eminentul om de litere Daniel Foe o întâlneşte pe Susan Barton, cândva naufragiată pe o insulă pustie. Ea l-a căutat pentru a-l convinge să scrie povestea incredibilă despre misteriosul ei salvator, Cruso, şi servitorul acestuia, Vineri, care nu poate vorbi. Pornind de la această metaforă, J.M. Coetzee reconstituie aventurile celor trei personaje, într-o naraţiune densă şi plină de suspans, al cărei mesaj vorbeşte despre „adevărul“ povestirii, despre tentaţia irezistibilă a povestitorului de a-şi pune propria amprentă asupra întâmplărilor evocate.

Aflată la bordul unui vas al cărui echipaj se revoltă, Susan Barton este lăsată în derivă pe mare, într-o barcă unde se mai află trupul neînsufleţit al căpitanului, ucis cu sălbăticie în timpul confruntării. După mai multe zile, ea ajunge pe legendara insulă a lui Cruso, din romanul lui Daniel Defoe. Relaţia care se leagă între cele trei personaje – Susan, Cruso şi Vineri – e una plină de compasiune şi solidaritate, dar are, totodată, zone de umbră care deconspiră adevărata natură a raporturilor dintre ei: cruzimea şi indiferenţa, teama şi violenţa. În cele din urmă, cei trei sunt salvaţi de echipajul unei corăbii care se apropie de insulă, dar Cruso moare în timpul călătoriei de întoarcere în Anglia. Susan Barton hotărăşte să-l găsească pe Daniel Foe, pentru a-i propune să scrie despre teribila aventură pe care o trăise pe insulă. Înainte de a-l întâlni va trebui să înfrunte cinismul şi răutatea unei societăţi care vede în Vineri numai un sclav bun de vândut pe bani frumoşi, iar în ea o femeie lipsită de moralitate.

„J.M. Coetzee a scris un roman superb, despre evenimentele din Robinson Crusoe, pe care le-a înfăţişat dintr-o perspectivă cu totul originală.“

New York Times

„Un mic roman miraculos, de o complexitate remarcabilă şi o forţă copleşitoare.“

The Washington Post Book World

„Romanul lui J.M. Coetzee este în acelaşi timp o variantă a lui Robinson Crusoe şi o subtilă parabolă despre artă şi viaţă. Relaţiile dintre personaje sunt o alegorie a ordinii sociale nedrepte care otrăveşte Africa de Sud, ţara natală a autorului.“

Publishers Weekly

„Foe”, de J.M. Coetzee – fragment

Traducere din engleză de Irina Horea
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
Humanitas Fiction
180 p.

Îmi petreceam zilele plimbându-mă pe stânci sau de-a lungul ţărmului, sau dormind. Nu m-am oferit să mă alătur lui Cruso în munca sa la terase, pentru că o consideram o muncă neghioabă. Mi-am făcut o căciulă cu clape, să mi-o leg pesteurechi; o purtam şi uneori îmi acopeream şi urechile, ca să nu mai aud vântul. Aşa că am devenit surdă, aşa cum Vineri era mut; ce importanţă avea pe o insulă unde nimeni nu vorbea? Combinezonul în care înotasem până la mal era zdrenţuit de tot. Pielea mi-era tuciurie, parcă eram indiancă. Eram în floarea vârstei şi taman acum mi se întâmplase povestea asta. Nu plângeam; dar uneori mă pomeneam şezând pe pământul gol, cu mâinile la ochi, legănându-mă înainte şi înapoi, şi gemând de una singură, fără să ştiu cum deajunsesem acolo. Când Vineri îmi punea mâncarea dinainte, o apucam cu degete murdare şi o hăpăiam ca un câine. Mă ciuceam în grădină, fără să-mi pese de mă zărea vreunul. Şi scrutam una-ntruna, orizontul. Putea să vină oricine, spaniol, rusnac sau canibal, atâta vreme cât scăpam.

Aceea a fost cea mai neagră perioadă pentru mine, vremea aceea de disperare şi letargie; eram o povară la fel de marepentru Cruso acum, pe cât fusese el pentru mine când se zvârcolise în ghearele febrei.

Apoi, treptat, mi-am recăpătat cumpătul şi m-am reapucat de tot felul de treburi mărunte. În sufletul meu, nu mă simţeam mai apropiată de Cruso, dar îi eram recunoscătoare că îmi suportase toanele şi nu mă alungase.

Cruso nu s-a mai folosit de mine. Dimpotrivă, se ţinea la distanţă, ca şi când nimic nu se întâmplase între noi. Nu-mi părea rău. Mărturisesc însă că, dacă aş fi fost sigură că aveam să-mi petrec restul zilelor pe insulă, m-aş fi oferit lui sau l-aş fi sedus, aş fi făcut orice era nevoie ca să rămân grea şi să aduc pe lume un copil; căci tăcerea morocănoasă pe care-o impunea asupra vieţilor noastre m-ar fi scos din minţi, ca să nu mai spun de perspectiva de a-mi petrece ultimii ani de viaţă singură cu Vineri.

Într-o bună zi, l-am întrebat pe Cruso dacă existau legi pe insula lui, şi care or fi ele; sau dacă alegea să-şi urmeze regulile lăuntrice, având încredere că inima lui îl va călăuzi pe calea virtuţii.

— Legile sunt făcute cu un singur scop, mi-a zis el: ca să ne înfrâneze când dorinţele noastre sporesc necumpătat. Atâta vreme cât dorinţele ne sunt cumpătate, n-avem nevoie de legi.

— Am o dorinţă de a fi salvată, pe care trebuie s-o numesc necumpătată, am zis eu. Arde în mine zi şi noapte, nu-mi stă gândul la altceva.

— Nu vreau s-aud de dorinţa ta, a spus Cruso. Ţine de alte lucruri, n-are de-a face cu insula, nu priveşte insula. Pe insulă, nu există nici o lege, în afară de legea după care muncim pentru pâinea noastră, care este o poruncă.

Răspunsul lui nu m-a mulţumit. Dacă eu eram doar o a treia gură de hrănit, fără a face vreo treabă folositoare la terase, ce-l oprea pe Cruso să mă lege fedeleş şi să mă arunce de pe stânci în mare? Ce-l oprise în toţi aceşti ani pe Vineri să-şi lovească stăpânul în cap cu o piatră, în timp ce dormea, şi astfel să pună capăt sclaviei şi să întemeieze împărăţia leneviei? Şi ce-l oprea pe Cruso să-l lege pe Vineri de un stâlp, în fiecare noapte, ca pe un câine, ca să doarmă mai în siguranţă, sau să-l orbească, aşa cum sunt orbiţi asinii în Brazilia? Mie îmi făcea impresia că totul era posibil pe insulă, orice tiranie şi orice cruzime, doar că în mic; şi dacă, în ciuda a ceea ce era posibil, mai trăiam în pace unii cu alţii, fără îndoială era dovada că funcţionau anumite legi neştiute de noi, sau poate urmasem imboldurile inimilor noastre în tot acest timp, iar inimile nu ne trădaseră.

— Cum îl pedepseşti pe Vineri, când îl pedepseşti? am întrebat eu în altă împrejurare.

— N-am nici un motiv să-l pedepsesc pe Vineri, a replicat Cruso. Vineri trăieşte cu mine de mulţi ani. N-a avut alt stăpân. Mă urmează în toate.

— Dar Vineri a rămas fără limbă, am zis, vorbele ieşindu-mi singure din gură.

— Vineri a rămas fără limbă înainte să devină al meu, a spus Cruso şi s-a uitat la mine provocator.

Eu n-am replicat. Dar în sineamea mi-am zis: Toţi suntem pedepsiţi, zi de zi. Insula asta e pedeapsa noastră, această insulă şi prezenţa fiecăruia pentru ceilalţi, până la moarte.

Pe Cruso nu-l judecam mereu aşa de aspru. Într-o seară, văzându-l pe Faleză, stând cu soarele în spate, roşu, purpuriu, şi cu privirile aţintite spre mare, cu toiagulîn mână şi pălăria mare, conică, pe cap, m-am gândit: Chiar este un personaj regesc; el e adevăratul rege al insulei lui. M-am gândit la valea de melancolie prin care trecusem, când umblam de colo-colo, fără astâmpăr, plângându-mi nenorocirea. Dacă eu trecusem prin această suferinţă, cât de adâncă trebuie să fi fost suferinţa lui Cruso în acele prime zile ale lui? Oare nu merită să fie socotit un erou care a înfruntat sălbăticia şi a ucis monstrul singurătăţii şi s-a întors întărit de victoria lui?

Cândva, obişnuiam să-mi spun în gând, când îl vedeam pe Cruso stând aşa seara, că, asemenea mie, scruta orizontul în căutarea unei pânze de corabie. Dar greşeam. Vizitele sale pe Faleză ţineau de obiceiul lui de a se pierde în contemplarea întinderilor de apă şi cer. Vineri nu-l întrerupea niciodată în timpul acestor refugieri; când m-am apropiat odată cu el, neştiutoare, am fost alungată cu vorbe mânioase, iar apoi zile întregi nu ne-am mai vorbit. Pentru mine, marea şi cerul tot mare şi cer erau, goale, plicticoase. Firea mea nu era făcută pentru a iubi asemenea pustiiciune.

Despre J.M. Coetzee

jmcoetzeeJohn Maxwell Coetzee s-a născut pe 9 februarie 1940 la Cape Town, în Africa de Sud. Îşi încheie strălucit studiile de literatură engleză şi matematică la University of Cape Town în 1961, apoi se mută în Anglia, unde lucrează ca programator. Îşi ia doctoratul cu o analiză stilistică pe calculator a operelor lui Samuel Beckett la University of Texas, Austin (1965 – 1969), ţine cursuri de literatură la State University of New York, Buffalo, până în 1971, apoi la University of Cape Town până în 2002.

Debutează cu romanul Dusklands (1974), urmat de In the Heart of the Country (1977) şi Aşteptându-i pe barbari (Waiting for the Barbarians, 1980; Humanitas Fiction, 2014), care îi aduce James Tait Black Memorial Prize. Publică apoi Viaţa şi vremurile lui Michael K (Life & Times of Michael K, 1983; Humanitas Fiction, 2009), distins cu Booker Prize şi Prix Femina Étranger, Foe (1986 – Jerusalem Prize, 1987), Epoca de fier (The Age of Iron, 1990 – Sunday Express Book of the Year; Humanitas Fiction, 2010) şi Maestrul din Petersburg (The Master of Petersburg, 1994 – Irish Times International Fiction Prize, 1995; Humanitas Fiction, 2008, 2015). Copilărie (Boyhood, 1997; Humanitas Fiction, 2010) şi Tinereţe (Youth, 2002; Humanitas Fiction, 2011) fac parte din ciclul autobiografic Scene de viaţă provincială (Scenes from Provincial Life). Militant pentru drepturile animalelor, Coetzee publică în 1999 volumul The Lives of Animals. Romanul Dezonoare (Disgrace, 1999; Humanitas Fiction, 2011) îi aduce un nou Booker Prize, iar Elizabeth Costello (2003; Humanitas Fiction, 2015) şi Slow Man (2005) se bucură de o foarte bună receptare. În 2007 apare Jurnalul unui an prost (Diary of a Bad Year; Humanitas Fiction, 2009), în 2009 – Miezul verii (Summertime; Humanitas Fiction, 2012), ultimul volum din ciclul său autobiografic, iar în 2013 vede lumina tiparului Copilăria lui Isus (The Childhood of Jesus; Humanitas Fiction, 2014).

J.M. Coetzee este autorul unor volume de eseuri filozofice şi literare. Din 2002 trăieşte în Australia, fiind profesor emerit la University of Adelaide. În 2003 i se atribuie Premiul Nobel pentru literatură.

Un comentariu
  1. AvatarAlida

    Se pare ca joi, pe 7 se intampla totul in lumea mondena. Am facut o lista de locuri in care as vrea sa ajung. Va trec si pe voi pe lista, macar pentru Cismigiu. Ne vedem acolo!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *