Și în Frumoasele adormite, Yasunari Kawabata face de nedespărțit frumusețea și întristarea. Scriitorul japonez își însufleţește protagonistul cu o uimitoare putere de observare și de transpunere lăuntrică a frumuseţii în stare pură. Doar că trăirile asociate contemplării sunt apăsătoare, căci plăcerea bătrânilor de a simți alături un trup cald de femeie frumoasă implică deopotrivă conștientizarea bătrâneții trupești și a morții. Senzualitate, candoare și amărăciune iremediabilă.

Roman psihologic, Frumoasele adormite este și o coborâre în străfundurile sexualității. Locul în care se desfășoară acțiunea este o casă a frumoaselor adormite, unde bătrâni neputincioși, ce se îndreaptă spre capătul vieții, vin să doarmă lângă virgine scufundate într-un somn imperturbabil. Nu ca în basme, ci din pricina drogurilor. Față în față stau moartea și viața, urâțenia și frumusețea. Doar că moartea își ia vamă uneori chiar din tinerețea fetelor. Marginile libertății de care dispun bărbații sunt fluide și provocatoare. Locul, pe cât e de real în imediat, pe atât e de fantastic, raportat la „normalitatea” lumii. Așa cum sunt și gândurile bărbaților aflați aici.

Pe cât de senzual, pe atât mocnește romanul de întrebări incomode. Protagonistul este Eguchi, are șaizeci și șapte de ani. Își petrece în casa frumoaselor adormite cinci nopți. De regulă, aici veneau bărbați privați de bărbăție, frumoasele adormite fiind singurul remediu împotriva deznădejdii bătrâneții, singura cale de a mai simți alături de ei și poate în ei uitate pulsații ale vieții: „(…) pentru bătrânii care veneau aici, deși nu mai puteau avea o femeie, a dormi în liniște lângă o astfel de fată tânără constituia un mod de a merge pe urma bucuriilor vieții trecute, ceea ce era o dulce consolare (…)”; „Chiar dacă încercau jocuri nevinovate de bătrâni și o întoarcere iluzorie la tinerețe, în străfundul acestora se ascundeau lucruri dorite care nu se mai puteau întoarce, lucruri care nu puteau fi recâștigate, oricât te-ai fi luptat”.

Dar pentru Eguchi, casa frumoaselor adormite e mai mult. Fiecare noapte și fiecare fată adormită (mereu alta) emană mister, provocări, întrebări și răspunsuri surprinzătoare. Senzațiile trăite alături de fetele virgine nasc întrebări profunde asupra întregii sale existențe, revelațiile vizând relația cu trecutul, cu sexualitatea, cu bătrânețea, cu moartea, cu răul. Trupul gol al fetelor își are drept corespondent mintea denudată a bărbatului. Memoria involuntară a lui Eguchi se activează, o mulțime de crâmpeie din trecutul său reînvie, punându-și o mulțime de întrebări legate de intensitatea și profunzimea vieții sale sexuale, de personalitatea femeilor care stăruiau în mintea sa. Inclusiv mama, soția și fiicele sale.

Trăirile și gândurile umplu o gamă largă de trăriri și provocări: „(…) pipăind trupul frumoasei adormite, se pierduse în amintirea femeilor de demult care nu puteau reveni, era o consolare demnă de milă, dar Eguchi simțea mai degrabă o liniște interioară călduță, ca o tristețe lină (…)”; „Ce-ar fi dacă el, Eguchi, la cei șaizeci și șapte de ani, ar lăsa în urma lui în această lume un astfel de copil?”; „Nu există nimic altceva pe lume la fel ca vraja vieții femeii. Oare cum ar fi fost dacă o strangula? Era fragilă. Chiar și un bătrân o putea strangula cu ușurință. Și-a șters cu batista obrazul pe care îl lipise de pieptul fetei”; „Mai mult decât tristețe și singurătate, era deșertăciunea înghețată a bătrâneții. Apoi acest sentiment s-a preschimbat în duioșie și milă față de fata care răspândea mirosul unei tinereți calde. Poate voia să-și alunge gândul brusc și rece al unei vini. A simțit cum în trupul fetei răsună muzică. O muzică plină de iubire”.

Franchețea întrebărilor și a răspunsurilor este atenuată de profunzimea și subtilitatea adesea lirică, exterm de elegantă, a stilului scriitorului japonez: „Fata nu știa că ei îi îmbrățișau cu disperare trupul gol și frumos, vărsând lacrimi amare și strigându-și nefericirea, și nici nu se trezea. Astfel, ei nu simțeau nici rușine, și nici mândria lor nu era rănită. Puteau să dea glas în voie regretelor și tristeții. Așa că de fapt «frumoasele adormite» erau ca un fel de zei. În plus, corpul lor trăia. Trupul lor tânăr și mireasma lui aveau darul de a-i consola și pe acești bătrâni disperați”.

Gesturile și gândurile lui Eguchi constituie un flux al contradicțiilor. Unilateralitatea comunicării și a gesturilor provoacă ba satisfacția libertății, ba frustrare. Erotismul rafinat și subtilitatea analizei psihologice permit surprinderea a numeroase ipostaze ale misterului feminin, lirismul filosofic al lui Kawabata născând conexiuni surprinzătoare.


Yasunari Kawabata, Frumoasele adormite, traducere din japoneză și note de Anca Focșeneanu, Humanitas Fiction, 2018

Cumpără cartea din librăria online Cărturești! Ai un discount special Bookaholic – 15% reducere dacă introduci codul 0ADYT44K atunci când faci comanda, la check out.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *