Se poate să fi văzut de curînd filmul Hannah Arendt şi să vă fi gîndit la fel de fel de lucruri, şi dacă dormiţi, şi dacă nu dormiţi cu cărţile Hannei Arendt pe noptieră. Se poate să vă fi întrebat, de exemplu ce mimică avea în realitate, cînd îşi apăra opiniile şi enerva  pe foarte mulţi. Sau cum reacţiona la orice chestiune tangentă la scandalul de după publicarea celebrului Eichmann la Ierusalim. Cum fuma, dacă rîdea, dacă se enerva, cum a văzut Germania după ce războiul s-a terminat, cum se gîndea la intelectualii din Germania anilor ’30 şi ce a despărţit-o de ei. Sau dacă i-a fost greu să pătrundă în cercul filozofilor pentru că era femeie. Dacă rezonaţi cu ea sau mai degrabă puneţi distanţe. Şi dacă da, unde.

Interviul pe care l-am găsit e un bun punct de pornire pentru felurite lămuriri. După el am ajuns la eseul lui Tony Judt, din Reflecţii asupra unui secol XX uitat. Reevaluări, în curs de citire. Acum, doar interviul:

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *