Poate cea mai cunoscută bandă desenată cu subiect istoric din întreaga lume este Maus. Povestea unui supravieţuitor, de Art Spiegelman, recent tradusă şi în limba română. Romanul a apărut, iniţial, în două volume, însă ediţia românească le conține în același volum pe amândouă. Art Spiegelman a avut nevoie de 13 ani pentru a scrie acest roman surprinzător, care a făcut furori în întreaga lume, fiind, de altfel, singurul roman grafic câştigător al Premiului Pulitzer, în 1992.
Textul este structurat pe două planuri: cel al timpului prezent, în care fiul, Art, îl intervievează pe tată, Vladek, în privinţa trecutului familiei, şi timpul povestirii, în care Vladek povesteşte chinurile pe care el şi alţi evrei le-au trăit în perioada nazistă, acesta fiind unul dintre supravieţuitorii experienţelor de la Auschwitz.
Volumul este profund metaforic, tragismul situaţiei fiind redat nu numai prin poveste, ci şi prin imaginile şocante. Personajele au chipuri animaliere, evreii fiind şoareci, naziştii, pisici, polonezii, porci, americanii, câini şi francezii, broaşte. Umanitatea devine animalică, animalele par a fi mai umane decât oamenii.
Art Spiegelman reuşeşte să redea în alb şi negru o poveste plină de tragism, în care Vladek, tatăl naratorului, evreu care locuieşte în Polonia, reuşeşte să scape din toate cursele întinse de nazişti, prin noroc, dar şi cu îndemânare. Încă din 1936, când acesta se căsătoreşte cu Ania, mama lui Art, situaţia politică începe să fie din ce în ce mai tensionată în ceea ce-i priveşte pe evrei.
Lucrurile nu sunt încă extrem de grave, Vladek este încă implicat în afaceri, soţia sa, Ania, fiind cea care se opunea nedreptăţilor politice. De aceea, din 1938, aceasta începe să fie ameninţată, fiind necesar de acum ca evreii să se autocenzureze pentru a putea trăi. Fiecare an aduce modificări din ce în ce mai severe, evreii sunt din ce în ce mai nedreptăţiţi până când, după război, măsurile luate împotriva acestora devin din ce în ce mai aspre, ajungând până la închiderea în lagăre.
Lupta pentru supravieţuire este încrâncenată şi nici unul dintre membrii familiei nu ezită să recurgă la orice metodă pentru a rămâne în viaţă. De la mituirea polonezilor până la achiziţia hranei în schimbul bijuteriilor, de la construirea de buncăre în care să se ascundă până la organizarea în grupuri de influenţă în cadrul lagărului pentru a obţine o porţie în plus de mâncare.
Bătrânii familiei nu reuşesc să supravieţuiască nici măcar primelor suplicii, mai dureros fiind faptul că Vladek îşi pierde primul copil din pricina faptului că nu poate crede că situaţia se va înrăutăţi într-atât încât nemții să ajungă să îi ucidă și pe cei mici. De fapt, drama cea mare a evreilor de aici vine. Deşi sunt sfătuiţi să părăsească Polonia înainte de declanşarea atrocităţilor, deşi sunt îndrumaţi să-şi plaseze copilul în sânul unei familii de polonezi pentru a nu fi găsiţi de nazişti, deşi alţi evrei mai bătrâni le spun să nu aibă niciodată încredere în promisiunile naziştilor, aceştia nu îşi iau mult timp măsuri de precauţie pentru că nu-şi pot imagina că lupta împotriva lor va deveni atât de violentă.
Brutalizaţi în timpul războiului, supuşi înfometării şi netrataţi corespunzător, ucişi sistematic în timpul Holocaustului, evreii luptă pentru a-şi păstra apartenenţa culturală. Aceştia recurg la toate cunoştinţele lor pentru a scăpa cu viaţă, fie că este vorba despre abilitatea de a face rost de bunuri materiale, fie că este vorba de utilizarea cunoştinţelor însuşite în şcoală pentru îmbunarea naziştilor.
De altfel, supravieţuirea lui Vladek s-ar putea să fie legată de faptul că acesta vorbea limbi străine, motiv pentru care nu a fost trimis la muncă silnică, ci a devenit profesorul unuia dintre inchizitori. Pentru regăsirea celor dragi sau doar pentru a afla veşti despre aceştia, evreii sunt dispuşi să-şi înfrunte frica şi disperarea. Scenele în care sunt povestite atrocităţile la care sunt supuşi evreii sunt puse faţă în faţă cu momentele de sensibilitate, când deţinutul înfometat renunţă la o porţie de mâncare pentru binele celui iubit. O sensibilitate emoţionantă, care aminteşte adeseori de mărturiile deţinuţilor politici din România comunistă.
Poate unul dintre cele mai interesante artificii create de Art Spiegelman este acela de a scrie romanul în faţa ochilor noştri. Asistăm la discuţiile dintre Art şi Vladek, la rugăminţile insistente ale fiului pentru a-l face pe tată să vorbească, ceea ce ne ajută să pătrundem mai uşor în timpul povestirii. Mai mult, permanentele conflicte dintre fiu şi tată, generate de zgârcenia extremă a celui din urmă, care atinge cote atât de înalte, încât îi pune acestuia viaţa în pericol (pentru că vrea să repare singur acoperişul, în ciuda vârstei şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile) sau îl face pe fiu să-i fie ruşine de semeni (când tatăl returnează o cutie de cereale pe jumătate goală, povestindu-i şefului de magazin experienţele prin care a trecut la Auschwitz pentru a primi mai multe alimente pe gratis), ne fac să empatizăm şi cu fiul. De asemenea, coincidenţa de nume dintre narator şi autor ne face, o dată în plus, să luăm în consideraţie aspectul biografic al romanului.
Art Spiegelman este poate cel mai talentat autor de benzi desenate moderne, dând dovadă nu numai de foarte multă putere de sugestie, ci şi de o sensibilitate ieşită din comun. Până de curând credeam că Persepolis, de Marjane Satrapi, este cel mai bun roman grafic tradus în limba română, căci are și o poveste specială pe lângă imaginile remarcabile, însă Maus tocmai a declasat, în ierarhia personală, romanul iranienei.
Fiecare cadru din Maus spune o poveste în sine, fiecare pagină este o metaforă care îi va rămâne cititorului pe retină vreme îndelungată. Maus este un roman grafic pe care îl recomand din toată inima, căci vă va da o cu totul şi cu totul altă perspectivă asupra Holocaustului şi a punctului de vedere al unui evreu asupra perioadei.
