Marți seară am fost la avanpremiera ecranizării If I Stay/ Dacă aș rămâne, care are la bază romanul omonim semnat de Gayle Forman, scriitoare americană de succes, tradus la noi de Manuela Bulat și publicat la Editura Rao în 2011 (ediția a doua, cu coperta afișului filmului, abia a ieșit pe piață). Înainte de vizionarea filmului, am asistat la un recital de violoncel susţinut de Duo Cello Jaya – format din tinerii muzicieni Ella Bokor şi Mircea Marian. Aceştia au interpretat Op. 42 de J.B. Gross, Transcripţie a duetelor pentru vioară de Béla Bartók şi Sonata în Sol major, pentru două violoncele, de J.B. Barrière. O idee fantastică de promovare a muzicii clasice – muzica este, de altfel, un element deosebit de important atât în cartea lui Forman, cât și în ecranizarea regizorului R.J. Cutler.
Sigur, vedetele – Adina Galupa, Cătălin Căţoiu, Ilinca Vandici, Doiniţa Oancea, Andrei şi Andreea Aradits, Cristina Herea şi Monica Iagăr – nu puteau lipsi de la avanpremieră, așa că s-au perindat prin cafeneaua de la Cinema City Cotroceni, au ascultat cu atenție recitalul celor de la Duo Cello Jaya și s-au pozat în dreptul afișului filmului – știți voi, cum se practică de obicei :).
Adina Galupa și Doinița Oancea
Duo Cello Jaya
If I Stay/ Dacă aș rămâne – cartea și filmul, pe scurt
În centrul cărții și, bineînțeles, al filmului, este Mia (interpretată de Chloë Grace Moretz), o adolescentă de șaptesprezece ani din Oregon, mai retrasă, pasionată din clasa a III-a de violoncel. Trăiește într-o familie americană ușor atipică – tatăl, Denny (Joshua Leonard), este un fost toboșar în trupa punk Nasty Bruises, acum profesor de engleză, un om extrem de deschis, sociabil; mama, Kat (Mireille Enos), o femeie frumoasă și deșteaptă, rebelă și punkistă în trecut (o menționează, la un moment dat, pe Deborah Harry de la Blondie ca idol), în prezent cu o slujbă part-time în domeniul turismului și o slujbă full-time de mamă a doi copii. Fratele mai mic, Teddy, este zvăpăiat și seamănă, din punct de vedere fizic și temperamental, mai mult cu părinții săi decât Mia (sau, cel puțin, asta crede adolescenta).
În timpul repetițiilor sale cu violoncelul, Mia va descoperi că este urmărită de Adam (chipeșul Jamie Blackley), solist și chitarist al trupei Shooting Star, cunoscut pe plan local, în Portland. Acesta o va invita la un concert simfonic (în film, concertează o violonistă, în carte recitalul îi aparține celebrului Yo Yo Ma, unul dintre „eroii” Miei). De aici încolo se va dezvolta o relație amoroasă între cei doi. Frumoasă, romantică, cu aventuri, neînțelegi, drame, pasiuni și tot tacâmul.
Conflicte de genul alegerii între prestigioasa școală Juilliard – pentru a studia violoncelul -, aflată în New York, și Portland, unde Adam studiază, locuiește și are concerte cu trupa, vor deveni puțin cam neînsemnate în momentul în care Mia și familia sa vor avea un accident grav de mașină. Aflată cumva la granița dintre viață și moarte, Miei se pare că i se permite să ia o decizie extrem de importantă pentru viitorul ei: să rămână în viață, orfană, alături de Adam, sau să renunțe și să moară?
Atât cartea, cât și filmul, păstrează perspectiva subiectivă a Miei asupra evenimentelor – este narator la persoana I. De altfel, fanii cărții pot răsufla liniștiți: filmul este destul de fidel romanului, ba chiar păstrează replici întregi de dialog, descrieri de personaje, evenimente și întâmplări ș.a.m.d. Modificările sunt, oricum, prea mici pentru a fi luate în calcul – de exemplu, în carte, Mia își vede ambii părinți morți la locul accidentului; pe când în film, doar mama moare pe loc, tatăl intră în operație și apoi aflăm că nu mai supraviețuiește. Sau ideea de a aplica la Juilliard, care este ușor altfel: și în carte, și în ecranizare, bunica este cea care o încurajează pe Mia, pentru prima dată, să încerce; totuși, contextele sunt diferite: în carte, la o cabană din Manhattan, o rudă mai depărtată menționează școala, iar bunica se entuziasmează; în film, bunica vorbește despre Juilliard, la o cină cu toată familia. Sau tobele tatălui Miei: în film, au fost vândute pentru a-i lua Miei un violoncel nou-nouț, pe care să exerseze; în carte însă, acestea se află încă în casă și Teddy (Jakob Davies), fratele Miei, cântă deja destul de bine la ele. Sau reacția lui Adam când află că Mia a aplicat pentru o audiție la Juilliard: în film e furios, se și despart câteva zile, totul ia amploare pentru a crea tensiune; în carte însă, se trece peste moment într-un paragraf, de genul „s-a supărat puțin, dar i-a trecut” :).
Repet, însă, nicio schimbare nu e suficient de mare încât să se îndepărteze de carte. Ceea ce e bine pentru adolescenții îndrăgostiți de Mia și povestea ei, și rău pentru cei cărora nu le place Young Adult Fiction și se așteaptă să vadă un altfel de film.
If I Stay/ Dacă aș rămâne – părți bune
Cel mai fain lucru din ecranizare (implicit din carte, dacă am stabilit că nu se fac modificări majore): muzica. Filmul se deschide cu o Sonată pentru violoncel de Beethoven, apoi ascultăm o mulțime de genuri, incluzând: Zoltan Kodaly, Bach, Buzzcocks, Beck, Sonic Youth, Blondie, Iggy Pop sau The Dandy Warhols. Nici grupul lui Adam, Shooting Star, nu sună deloc rău. Ce să mai zic de fragmentele cântate de Mia. Îți face poftă de muzică clasică și de concerte punk-rock. Îmi place ideea că adolescenții care au citit cartea și vor da buzna în cinematografe (la noi, filmul are premiera astăzi, 12 septembrie) au căutat sau vor căuta măcar o parte dintre artiștii aceștia și îi ascultă sau îi vor asculta frenetic.
Apoi, chimia dintre cei doi actori, Jamie Blackley și Chloë Grace Moretz, funcționează pe marele ecran, în ciuda zahărului în exces. Sunt credibili (în mare parte din timp), deși rolurile lor ar fi putut fi îmbunătățite de un scenarist și un regizor puțin mai pricepuți.
Mi-a mai plăcut faptul că, deși finalul este fericit (cum altfel?!), l-au lăsat puțin în aer, puțin deschis, nu au dat chiar totul mură-n gură. Adică au respectat finalul cărții, identic. Mă tem însă că partea a doua, aparent din perspectiva lui Adam, nu va mai fi la fel de ok cu sfârșitul.
If I Stay/ Dacă aș rămâne – părți slabe
Să ne înțelegem bine înainte să aruncați cu roșii sau injurii: nu sunt deloc genul care să guste romanele siropoase, bestsellerurile devenite blockbustere de Hollywood (deși îmi iau și eu doza necesară din distopiile din ultimii ani, de exemplu). Însă aș accepta să citesc, pentru legumizare a.k.a relaxare maximă, un roman Young Adult. Dacă și numai dacă e scris bine (ceea ce, din punctul meu de vedere, nu prea e cazul cu Dacă aș rămâne, mi se pare că Gayle Forman are o scriitură… oh well, cam slabă; dialoguri nenaturale, de exemplu, să nu las afirmația asta în aer), iar ipotezele lui se susțin.
Altfel, să fii prins între viață și moarte, să te poți vedea din exteriorul trupului tău, și să ai vreo clipă de ezitare (deși aici vorbim de o zi întreagă) dacă să te trezești din comă sau să mori, mi se pare absurd. Oamenii sunt, prin definiție, egoiști. Instinctul de autoconservare este mai puternic decât orice. Și decât dragostea, dacă îmi veți spune că Mia rămăsese fără familie și, prin urmare, nu mai avea niciun motiv să se lupte (presupunând că decizia i-ar aparține). Excepție de la cele de mai sus fac depresivii și cei cu tentative sinucigașe, iar Mia nu intră în nicio categorie. Unde mai pui că, într-o situație de genul acesta, să-ți rememorezi, prin flashback-uri, toată relația amoroasă, de la început și până în momentul prezent, e mult prea mult. Și să te duci înapoi în timp aproape doi ani de zile, dând detalii și despre familia ta, despre viața de dinainte și de după Adam, despre cum erau părinții tăi în trecut, cum a fost la audiția de la Juilliard etc., e la fel de neverosimil. Mă face să suspectez că e trasă de păr situația. Înțeleg nevoia scriitoarei de a găsi o pârghie pentru a ne relata viața Miei, dat fiind că începe povestea cu accidentul de mașină, dar aceasta nu mi se pare cea mai fericită alegere.
Plus că e clișeistic, mi-au cam ajuns comele în care se iese din trup, flashback-urile construite facil, băiatul aproape perfect (chiar și fizic) și fata aproape perfectă care se întâlnesc și iau foarte în serios relația lor (câte iubiri adolescentine ați văzut care să semene cu aceasta?), părinții cool etc. etc. Dar sunt în minoritate: când s-a terminat proiecția filmului și s-au aprins luminile în sală, multe doamne și domnișoare își foloseau batistele, cu ochii înroșiți, oftând ușurate.
If I Stay/ Dacă aș rămâne – încă un blockbuster de Hollywood
Am încercat să nu dezvălui prea multe din cuprinsul cărții/ filmului tocmai pentru că m-am gândit că, dacă nu ați citit-o/ văzut-o, nu vreau să vă stric plăcerea. Altfel spus, dacă sunteți amatorii genului (dramă romantică, cu adolescenți), trebuie să citiți ce-a scris Gayle Forman și să mergeți apoi la cinematograf, să vedeți cum i-a ieșit lui Cutler ecranizarea. Dacă vă încearcă o senzație de greață cum auziți de „romantic”, atunci clar rămâneți acasă. E mai bine așa pentru toată lumea :).
