Prezent în ţară pentru lansarea cărţii sale Suspect. Dosarul meu de la Securitate, apărută la Editura Trei, Jan Willem Bos – traducător în olandeză a aproximativ 25 de cărţi din română şi autorul antologiei de proză română modernă Moderne Roemeense Verhalen (Editura Atlas) – a vorbit despre experienţele sale din România comunistă (în anii ’70, ca student, şi în anii ’80, ca lector la catedra de olandeză a Universităţii Bucureşti), despre frica şi paranoia instaurate de Securitate, dar şi despre reminiscenţe ale epocii comuniste în prezent. Povestea urmăririi sale de către Securitate nu a devenit dramatică, în primul rînd datorită faptului că era străin şi apoi, datorită prieteniei sale cu Doru, cel care oferea notele informative către Securitate. O cronică a cărţii puteţi citi aici.
În cartea dvs. recent apărută la Editura Trei, puneţi accentul pe un sistem al Securităţii care instaurase un regim de frică permanentă, dar care, în acelaşi timp, avea şi multe carenţe. Chiar dvs. spuneţi în carte că de multe ori îşi făceau meseria neprofesionist şi chiar a fost posibil ca dvs. şi prietenul dvs. Doru, cel care fusese forţat să dea note informative despre dvs., să vobiţi despre acest lucru şi, practic, să „fentaţi” Securitatea.
După cum rezultă şi din dosarul meu, băieţii de la Securitate aveau pur şi simplu o meserie, care era plicticoasă, veneau dimineaţa şi plecau după-masa, şi aveau nevoie de note informative. Ce scria în notele acelea îi interesa mai puţin. Trebuiau să arate că îşi făceau meseria. E fascinant cum o organizaţie sinistră cum era Securitatea îşi pierdea atîta timp cu nişte persoane care nu făceau nimic, ca mine – eu nu am venit în România ca să răstorn orînduirea socialistă, mă mai vedeam cu scriitori, dar atît de teribil nu e acest lucru. Eram un cetăţean străin care ştia limba română, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, este foarte suspect…
Ei aveau un dispreţ profund faţă de literatura şi cultura română, pentru că nu le venea să creadă că un cetăţean străin are un interes sincer pentru cultura şi literatura română (ceva de genul „Nu sînt eu atît de prost încît să cred că olandezul ăla vine aici doar ca să studieze cultura română“). Ei îşi imaginau că la Universitatea din Amsterdam exista un fel de cuib de informatori care erau instruiţi şi trimişi în România pentru a face nu se ştie ce. Mentalitatea era că trebuia să existe un dedesubt. Mai tîrziu, din motive care nu rezultă din dosar, au ajuns la concluzia, falsă, că am fost colaborator al Serviciilor Secrete olandeze.
Cînd aţi ales România pentru studii, ştiaţi care era contextul?
Nu, dar era şi un alt context: era anul 1974, cînd România încă se bucura de o reputaţie destul de bună în afară. Fusese momentul ’68, cînd Ceauşescu vorbise de la balconul CC-ului, cînd s-a opus invaziei armate în Praga, iar această reputaţie a durat chiar pînă în anii ’80. Iar poziţia „independentă“ a lui Ceauşescu faţă de Uniunea Sovietică i-a adus o foarte mare popularitate în Vest. Ţin minte momentul 1984, cînd ruşii şi aliaţii lor au boicotat Jocurile Olimpice de la Los Angeles, iar românii nu, delegaţii români fiind mai aplaudaţi decît americanii. Abia de pe la mijlocul anilor ’80 lumea a început să înţeleagă ce se petrece în România şi cît de grea este situaţia pentru oamenii de rînd.
Cum vi se părea mediul studenţesc?
De fapt, noi am avut contact destul de puţin cu studenţii români, eram un fel de insulă occidentală. În Blocul C erau studenţii străini: africani, asiatici, arabi, cîţiva coreeni şi sud-americani. Dar am început de pe atunci să am contacte cu mediul cultural, cu Sorin Titel, cu Leonid Dimov, care a şi fost debutul meu ca traducător. Mergeam în vizită la Leonid Dimov cel puţin o dată pe lună, stătea undeva prin Colentina, era foarte amabil şi cred că-l amuza prezenţa mea.
Raportarea la trecutul comunist nu este liniară, de multe ori este contradictorie, oscilînd între nostalgie şi condamnare fermă. Cum vă explicaţi aceste diferenţe?
Am pregătit un text şi cînd am venit în România, acum o săptămînă, am început să discut despre lucrurile pe care le-am notat şi toată lumea mă contrazicea sau avea o altă perspectivă. În prima seară, cineva mi-a spus că nu mai interesează pe nimeni perioada comunistă. Probabil că e un adevăr parţial. Dar a fost şi o doamnă tînără care a spus că o fascinează în mod deosebit acea epocă. Apoi, am vorbit cu o doamnă mai în vîrstă şi, deşi spunea că nu avea motive să regrete epoca, simţea o oarecare nostalgie, nu pentru comunism în sine, ci pentru solidaritatea care exista la locul de muncă, pentru metodele la care apleau pentru a păcăli Securitatea şi cenzura.
Fiecare are o altă atitudine şi cred că este o perioadă care va rămîne fascinantă pentru multe generaţii. Şi în literatură se văd reflecţii ale acelei epoci, foarte multe cărţi abordează acea perioadă, cărţi chiar foarte recente, precum cea a lui Dan Lungu, în Sînt o babă comunistă, o carte şi mai recentă, minunată, dar foarte dureroară, Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici. Este foarte greu să ai privire coerentă şi cred că asta este şi menirea artei, fiecare să vină cu o viziune personală şi toate aceste priviri să constituie un ansamblu care e cît mai aproape de adevăr.
Se spune adesea despre perioada comunistă că a fost o paranteză a istoriei. Dumneavoastră cum o priviţi?
O perioadă atît de dureroasă, care a durat o generaţie şi jumătate sau poate chiar două nu are cum să fie o paranteză sau un accident istoric. Şi acest lucru se resimte foarte clar şi în situaţia actuală. România este, în continuare, o societate posttotalitară, nu a scăpat de umbra comunismului. Şi eu sunt un produs al unei societăţi în care încă bîntuia umbra celui de-Al Doilea Război Mondial. Un prieten de-al meu, un poet olandez, spunea că ştia despre acea perioadă din pisălogeala părinţilor. Mie îmi pare bine că am cunoscut şi România socialistă (nu îmi pare însă bine că a fost o astfel de ţară), pentru că mă ajută să înţeleg mai bine România de astăzi.
Care ar fi cele mai evidente urme ale perioadei comuniste în societatea de astăzi?
Imediat după Revoluţie, s-a impus un capitalism foarte dur. Există o admiraţie pentru cei care se îmbogăţesc mai repede, şi nu pentru cineva care, de exemplu, îşi trimite copiii la şcoală. Ambiţia supremă a românului, în momentul de faţă, e să se dea lovitura.
Sunteţi, practic, un ambasador al literaturii române în Olanda, prin activitatea dvs. de traducător. Care este interesul în Olanda faţă de literatura română?
Recunosc că merge greu. România nu este foarte cunoscută pe plan literar. Totuşi, din cînd în cînd reuşim. Proiectul meu cel mare din ultimii ani este Orbitor al lui Mircea Cărtărescu. Primele două volume au apărut şi au fost foarte bine primite de critică, iar primul volum a avut şi vînzări bune, peste 4.000 de exemplare. Nu spargem piaţa, dar reuşim în continuare să plasăm cîte un autor. În cazul în care Mircea Cărtărescu va lua Premiul Nobel, se schimbă situaţia. Un singur scriitor poate trage o întreagă literatură după el, cum s-a întîmplat cu literatura cehă.
Cazul George Vulturescu
Viorel Rogoz a zis:
Un cuplu de securisti pe care C.N.S.A.S-ul nu mi l-a deconspirat prompt. Se numesc George Vulturescu (in acte Gheorghe Pop-Silaghi) si Claudia Vulturescu (colonela de Securitate). A cerut si Uniunea Scriitorilor, oficial, sa se comunice care este identitatea delatorului “S3”. L-am descoperit cu oroare in Dosarul de Urmarire Informativa, criptat ‘Poetul”, deschis de Securitate poetului Radu Ulmeanu. Prieteni ai turnatorului , pe care l-am idenificat ca sursa “S3’-(Vulturescu!), mi-au cerut să justific afirmațiile în legătură cu activitatea securistică a familiei Vulturescu. Aduc câteva detalii (nu toate!), reproducând dialogul cu Radu Cenan, pe care l-am purtat pe blogul unui distins intelectual, Liviu Ioan Stoiciu.
Radu Cenan
aprilie 23rd, 2011 at 12:35
Am citit şi eu dezvălurile din “Acolada”, referitoare la sotia lui Vulturescu. Femeia e insa mai respectabilă decât liota de turnători devoalată recent, iar Vulturescu e chiar un poet autentic, un excelent director de revistă şi un om de onoare. Să nu exagerăm, domnilor!
Viorel Rogoz
aprilie 26th, 2011 at 14:09
Claudia Vulturescu a lucrat la Departamentul “S”(sef col.Mircea Irimia, cu indicativul “S1″) unde i-au facut de petrecanie profesorului Ioan Ternaru (dupa o suita de anchete, intr-o zi, l-au ridicat pe OM de acasa si l-au dus…E dus si azi…Era in 1984. De l-ar fi lasat printre cei vii, avea timp suficient sa se intoarca. Doar ca DRUMUL SPRE UNITATEA DOAMNEI VULTURESCU A FOST UNUL FĂR’ DE INTOARCERE. Onorabilă doamnă, doamna asta Vulturescu, nu-i asa , Radu Cenan?)
Deci, doamna Vulturescu a avut, in indicativ un « S ». Iar, in dosarul lui Radu Ulmeanu, apare ca turnator « S3 ». Acesta a fost utilizat cu aprobarea sefului Securitatii. Ori, se stie, membrii familiilor de securist erau folositi doar cu aprobarea comandantului. Aici, e dator George Vulturescu sa faca lumina. Ar putea si el sa-si puna cenusa in cap si sa spuna, ca altii, ca asa au fost vremurile. Prietenii, oricum, l-au iertat. Din moment ce fac interventii sa nu-i mai pun numele in « Acolada ».
• Radu Cenan
aprilie 26th, 2011 at 14:47
Cat i-am cunoscut eu, familia Vulturescu e una onorabila. Ca om de cultura G. Vulturescu e un poet stralucit, care tine in viata o publicatie excelenta, Poesis. Ca e sapat pe plan local de tot soiul de invidiosi, asta nu e decat ceva traditional spiritului mioritic. Domnul Rogoz ca oenolog si folckorist ar trebui sa stie mai bine povestea cu cei trei pacurarei.
• Viorel Rogoz
aprilie 26th, 2011 at 20:24
O stiu si cu cei doi Vulturei…Mie cel mai mult imi place poetul cand tine discursuri publice…”Asa deci”…”nu-i asa?” …”asa “…Discutăm altundeva. Eu sunt unul dintre cei care l-au sustinut pe fostul culturnic-metodist, in ’90, la atestarea pe post, cand fostul meu coleg Corneliu Balla a pus problema eliminarii sotului de Securistă din Sistem (“Sistemul Culturii!”). “Poesisul” a fost argumentul forte pe care l-am adus atunci. Numai ca, intre timp, am descoperit dosarele de la CNSAS, CEALALTA FATA A FAMILIEI PE CARE Dv. O CONSIDERATI “una onorabila”. Am descoperit ca, in Institutia ONORABILEI DOAMNE VULTURESCU , profesorul osan, autor de scrisori impotriva lui Ceausescu, pe nume Ternaru, a fost adus la Biroul “S”, (“onorabilul” loc de munca al aceleiasi doamne), intr-o noapte a anului 1984, cu ajutorul patriotilor de acolo, și incă nu s-a intors la copii si la nevasta. S-o fi inaltat la Ceruri…Pentru astfel de fapte minunate, propun ca onorabilei doamne sa i se ridice o statuie.. Iti sugerez sa initiezi in acest sens o colecta publica..Mai sunt oameni ca dumneata care vor fi onorati s-o transpuna, pe admirabila ofitera, in bronz, marmura sau granit… Iti mai recomand, asta numai dumitale care esti un admirator al poetului, sa citesti Acolada nr. 4 / 2011 (vezi. pag.20-21 : “George Vulturescu-un voluptuos al penisului captiv”.Vei vedea cât de Sus poate coborî un mic geniu care, vorba dumitale, “strălucește” în literatură..Cred ca Manolescu nu mai doarme noptile de necaz că a omis să-i dedice un capitol în a sa “Istorie…”.) P.S.- Cu invidia n-am niciun fel de raporturi. Am plecat la Baia-Mare in clipa cand au venit la cârmă tot felul de fesenisti, peremistiti, peuneristi. In ciuda faptului ca m-au inaintat in inaltul grad de director peste întreaga “Cultură”( fara sa-mi ceara consimtamantul!). Am lasat onorabila functie fostilor activisti…Desi, sub ministeriatul Plesu-Andor, initiasem cateva proiecte… De anvergură…
Viorel Rogoz
Un P.S- in « Acolada », nr. 5 / 2011, referitor la apararea cuplului Vulturescu : Un oarecare LASZLO ALEXANDRU, ale cărui conferinte ştiintifice (vezi festivalul ≪FIRE DE TORT!≫) sunt foarte apreciate de minerii din Rodna (după cum am aflat in timp ce derulam o anchetă etnologică de teren), intervine, pe internet, cu o filipică ambiguă, dar care se vrea o caldă strangere de mană, duioasă imbărbătare adusă Familiei Vulturescu, aflată in grea suferintă, după ce partea bărbătească a insolitului melanj mitoman şi-a adjudecat titlul de Pinocchio – prin inventarea unui dezonorant penis captiv cu a cărui demantelare, in ultima vreme, poetul născut pe aliniamentul mitic Nord-Vest —> Nord-Est (secondat de securista lui colonelă) s-a afirmat. Iată-l pe vanătorul de sconcşi, amirosind pestilentele desfundate, in editie princeps, de revista „POESIS”: ≪P.S. Nu lipsesc miasmele de latrină din această revistă impodobită ca pomul de Crăciun.
Un oarecare Viorel Rogoz işi intitulează „dezvăluirile” despre un poet concitadin şi sotia acestuia: George Vulturescu – un voluptuos al penisului captiv (p. 20-21). Cine zice – aşa să i se-arate!≫ (vedeti, dacă mai apucati şi dacă vă descurcati, revista crepusculară „Tribuna”, in editie populară online!). E de mirare că a-vidul de publicitate Laszlo işi incheie maledictia cu o anatemă prevestitoare: „Cine zice – aşa să i se-arate!” Păi, George Vulturescu zice, intr-un „J’ACCUSE!” furibund in urma căruia a ieşit cu revista pătată. Şi nici obrazul, atat cat mai are, nu mai exprimă o figură intrutotul imaculată… Aşteptăm siderati deconspirarea de către C.N.S.A.S. a sursei S3 din D.U.I.«POETUL», o bubă malignizată, pritocită de Institutia Răufamată a securistei-sotii, unui fioros duşman al Poporului:Radu Ulmeanu.
Marcel Papuci
In tara asta, turnatorii sunt “cetateni de onoare”.
Doi turnatori sunt propusi sa li se acorde titlul de “om al anului 2012″. Unul, Rudolf Fatyol, este directorul Filarmonicii din Satu-Mare si a turnat de a stins. Al doilea , George Vulturescu, este in lucru la C.N.S.A.S. ca turnator sub numele de cod “S3″ si, scrie presa, a turnat cu aprobare speciala deoarece sotia i-a fost colonel de securitate la Baia Mare. Turna sistematic un poet din Maramures care semneaza Radu Ulmeanu.
Monica Popescu26/10/2013 at 14:19
Eu Monica Popescu recunosc ca am turnat. Nu puteam suporta inpertinenti ce incalcau politica partidului. Si astazi sunt pedepsiti cei care au criticat Psd-ul sau alte formatiuni. Pe Valer Marian l-au dat afara pentru ca nu a fost de acord cu Ponta si l-a tradat. Eu l-am raportat pe Viorel Rogoz si am pus si elevii pe urmele lui. Am adunat un material valoros. L-am intocmit in interesul tarii si a poporului. Sotul meu era secretar de partid. Era normal sa fiu vigilenta. Acum, dupa ce partidul a fost inlaturat , sotul a trecut la altul tot atat de uman casi pcr-ul. E vorba de Partidul Socialist a Munci. Noi muncim si azi. Eu am fost promovata in post inportant. Meritele acelora care au informat sunt recunoscute si astazi. Statul nostru ii apara pe cei care au fost si sunt adevarati patrioti.