Ar trebui sa îmi fie uşor să scriu recenzia asta. Am fost fan al Trilogiei Marte, sunt fan al lui Kim Stanley Robinson, aşa că era firesc să citesc cel mai nou roman al lui, 2312, lansat anul trecut. Au fost lucruri care mi-au plăcut enorm şi lucruri care m-au scos din sărite. Iubesc partea asta, vreau să ucid partea asta cu o pernă. Simplu, nu?
Din păcate, nu este atât de uşor. De ce? Kim Stanley Robinson este genul de scriitor care, pe de-o parte, te face să îţi doreşti din tot sufletul să faci parte din poveste şi, pe de altă parte, îţi face creierul să plângă de la atâtea explicaţii tehnice. De-aia când am pus mâna (digitală, doar nu vă imaginaţi că s-a tradus la noi) pe 2312, am ţipat ca un texan care tocmai ce a primit prima lui puşcă.
Despre ce e vorba: în secolul 24, rasa umană a colonizat mai toate planetele din sistemul nostru solar. Terra este o cocioabă plină de oameni şi afectată de o încălzire globală de toată frumuseţea, care a provocat topirea majorităţii gheţarilor de la poli, Mercur e ocupată de hipsteri, Venus e China 2.0, Marte vrea să ia de la Terra rolul de tăticul tuturor, iar Pluto este sediul central al celor care au spus un mare fuck you rasei umane şi construiesc nave interstelare pentru a se căra cât mai repede din cartierul ăsta de copii uncool.
Ca în toate romanele lui Robinson, descrierea modului în care au fost colonizate plantele este spectaculoasă şi plina de informaţii care provoacă dureri creierului. Mai mult de atât, un capitol întreg este ocupat de o explicaţie detaliată a modului în care un asteroid poate fi terraformat. Aaa, nu v-am spus că transportul de la o planetă la alta se face cu asteroizi goliţi şi transformaţi in adevărate oraşe cu parcuri şi animale sălbatice? Ce atâtea nave spaţiale fără personalitate, hai să mergem de pe Mercur pe Marte cu un asteroid plin cu lei şi girafe. Toate capitolele care ne prezintă informaţiile astea sunt fantastice. Explicaţiile până la cel mai mic detaliu te fac să crezi că a transforma un asteroid într-un mijloc de transport este la fel de simplu ca a asambla o noptieră cumpărată de la Ikea.
Din păcate, pe lângă toate detaliile astea pline de imaginaţie, 2312 vine la pachet şi cu multe părţi proaste.
Personajele sunt, poate, cel mai slab punct al cărţii. Deşi sunt unele momente în care interacţiunea dintre cele două personaje principale, Swan Er Hong si Fitz Wahram, este foarte bine descrisă, in majoritatea timpului îţi doreşti ca personajele negative să câştige doar pentru a-i vedea pe cei doi cum pierd.
Celalalt punct slab al romanului este finalul. De fapt nu e neaparat slab, ci frustrant. Kim Stanley Robinson se pricepe de minune să îţi ofere doar câteva mici indicii în legătură cu marele final. Suficient de evidente încât sa bănuieşti, dar fără să îţi dea mură în gură. Iar în 2312, se achită de această datorie de minune. În primele trei sferturi din carte doar intuieşti ce se va întâmpla. Ajungi în momentul în care este evident că brichetele au fost programate să aprindă şi casa, nu doar ţigara. În punctul de maximă tensiune îţi imaginezi deja un scenariu asemănător cu Battlestar Galactica. Eşti aproape, înca o pagină… se va întampla! Eşti sigur că o sa fie carnagiu! Şi!!! Nimic. Nu se întâmplă nimic. Cartea te lasă cu metaforică erecţie şi spune că o doare capul.
Deşi personajele sunt enervante, intriga te obligă să citeşti cartea până când îţi dai seama că nu ai mai mâncat de câteva zile, dar nu te interesează pentru că vrei să afli ce se întâmplă la final. Şi când afli… arunci cartea pe geam.
2312 este un un roman bun, nu mă înţelegeţi greşit. Modul în care Robinson descrie situaţia socio-politică din secolul 24, felul în care îşi imaginează că ar putea arata Terra după temuta topire a gheţarilor te face să crezi că, deşi viitorul nu sună deloc bine, nici nu este atât de nasol pe cât am crede noi. Din păcate, deşi finalul este unul fericit, cu floricele şi inorogi, nu este cel dorit de cititori. Aş putea spune că este… lipsit de imaginaţie.
PS: În ciuda similarităţii cu universul din Trilogia Marte, 2312 nu e un sequel. Robinson a declarat asta în nenumărate rânduri.
