Anna Karina nu a scris niciodată un roman despre relația ei cu Godard. Sunt câteva interviuri în care vorbește despre el, dar mereu cu aceeași discreție, repetând aceleași povești, cu inocența și timiditatea pe care le au și Veronica Dreyer sau Odile, personajele ei. Anna Karina l-a cunoscut pe Godard când acesta i-a propus un rol figurant în Á bout de souffle, pe care l-a refuzat, pentru că era un rol nud. Apoi Godard a revenit și i-a oferit rolul principal în Le petit soldat.
Pe Anne Wiazemsky, cea de-a doua soție a regizorului, Godard a cunoscut-o pe platoul de filmare la Au Hasard Balthazar, filmul lui Robert Bresson. Și relația lor a început după ce Anne i-a trimis lui Godard o scrisoare la redacția Cahiers du Cinéma, ca să-i spună că s-a îndrăgostit de el după ce a văzut Pierrot le fou și Masculin Féminin. Și apoi i s-a făcut foarte rușine. Dar Godard i-a răspuns. Despre asta scrie Anne Wiazemsky în Un an de studiu (Nemira, 2016), romanul care delimitează primul an din relația ei cu regizorul emblematic perioadei de Nouvelle Vague din cinematografia franceză. Despre toate evenimentele care se întâmplă după logica de cauză-efect odată ce ea trimite acea scrisoare. De la momentul trimiterii scrisorii și până la căsătoria lor și perioada care urmează imediat căsătoriei.
Romanul nu este de reținut pentru elementul estetic, ci mai degrabă pentru valoarea lui de document, astfel încât Anne Wiazemsky scrie într-un stil aproape școlăresc cartea unui singur personaj. Așa-zisul roman poate fi de fapt un fragment din biografia lui Godard, pentru că nu dinamica relației Anne-Jean-Luc iese în evidență în acest volum, cât mai mult geniul regizorului, admirația lui Anne Wiazemsky pentru Godard fiind evidentă în fiecare turnură a frazei. În mare, pot fi urmate două ipostaze ale lui. Prima, cea de iubit, apoi de soț, oferind un insight aproape voyeristic asupra gesturilor de îndrăgostit ale lui Godard. Imaginea cu el la prima întâlnire, așteptând la costum, în fața primăriei din Montfrin, cu o carte în mână, îi pune eticheta de iubit excentric.
Jean-Luc îi mărturisește lui Anne că într-una din primele dăți când a văzut-o, înainte de trimiterea scrisorii, înainte să fi vorbit vreodată, voia să o ceară în căsătorie, dar, din cauza emoțiilor, nu a avut curajul. Godard este iubitul dramatic, care plânge în mijlocul străzii, sună până dă de iubita lui, chiar dacă nu ar trebui să sune, ca să nu afle mama lui Anne, care nu poate fi de acord cu relația, din cauza diferenței de vârstă. Iubitul care deturnează o vacanță de familie ca să poată sta cu Anne. Și face mereu cadouri stranii, cum ar fi un manual de gramatică franceză pentru elevi chinezi, cu dedicația „Singurei chinezoaice pe care o iubesc, în amintirea viitorului”, pe care se semnează încercuind literele J și L în dedicație.
Dar, și mai importantă decât imaginea de iubit, este imaginea regizorului Jean-Luc Godard care iese la suprafață din scriitura lui Anne Wiazemsky. Și în această ipostază Godard apare la fel de excentric. De exemplu, Marinei Vlady i-a cerut să meargă pe jos de acasă, de undeva la marginea Parisului, până la locul filmărilor. Acesta era un drum de două ore. Anne prezintă, totodată, în detaliu, felul în care s-au desfășurat filmările pentru La Chinoise, felul în care regizorul lucra cu echipa, pregătirea filmului și receptarea lui, atașând chiar și pasaje din jurnalul ei din acea perioadă. Se știa deja că Godard prelucra replici din realitate pentru filmele lui. Astfel, remarca lui Anne, spusă la supărare, în timpul unei vizite, „Las’ că nu pot să sufăr culoarea puloverului tău!”, ajunge în gura personajului Veronique. Se pare că tot datorită lui Anne hotărăște Godard și să filmeze color, ideea lui inițială fiind să facă un film alb-negru: „De câteva zile mă întreb dacă nu ar trebui s-o fac în culori. În culori de bază, în culori cinstite ca galbenul puloverului pe care îl ai acum pe tine sau ca albastrul celui cu guler pe care-l porți deseori când te duci la Nanterre”. Și culorile acelea le-a folosit pentru a zugrăvi apartamentul lor, care ziua funcționa ca platou de filmare.
Printre anecdotele pe care Wiazemsky și le amintește, se numără și problema scrisorilor de dragoste pe care Juliet Berto i le lăsa lui Jean-Luc, neștiind că acesta este împreună cu Anne, sau problema cu măsurile pentru costume, pe care Godard a rezolvat-o așa: „vom filma cu îmbrăcămintea în care ați sosit”. Este de menționat și că Wiazemsky vorbește despre receptarea filmului, finalul cărții prezentând vizita la Avignon a celor doi, pentru proiecția Chinezoaicei, pe care Jean Villar continuă să o numească Vietnameza. Tot acolo, la conferința de presă, Godard scoate Cărticica roșie a lui Mao și începe să citească cu voce tare pasaje din ea, lăsându-i pe toți muți de uimire.
Un an de studiu este romanul pe care Anna Karina nu l-a scris niciodată. Spre deosebire de aceasta, Anne Wiazemsky a avut curajul să pună intimitatea ei și a lui Godard pe tavă, oscilând mereu între limita de jos și de sus a eticului, pentru a completa niște piese lipsă din biografia regizorului.
Cumpără cartea din librăria online Cărturești!
