La Editura Humanitas a apărut la începutul acestui an un volum de memorii al lui Gregor von Rezzori, intitulat Zăpezile de altădată. Titlu intertextual trimite la faimoasa întrebare pe care François Villon și-o tot pune în poemul Ballade des dames du temps jadis, poem al nostalgiei trecutului și al îndepărtării de un prezent mizer și nedemn.
Titlul, prin tot ceea ce sugerează el, nu este dezmințit de cele 300 de pagini de amintiri despre cele cinci persoane care i-au marcat viața autorului: doica, mama, tatăl, sora și guvernanta. Aristocrat de origine chezaro-crăiască, născut în Bucovina, naratorul spune povestea oamenilor care au avut o importanță semnificativă în viața lui. O poveste detaliată, plină de amănunte din cele mai interesante despre descoperirea și construirea sinelui. Deși înverșunat împotriva lui Freud, ale cărui teorii i se par trase de păr, autorul nu ezită să pună, de multe ori, problema raportării la membrii familiei sale în termenii psihanalizei freudiene.
În ciuda faptului că toți oamenii alături de care a crescut sunt descriși cu calmul și detașarea celui care a reușit să se desprindă de trecutul deja foarte îndepărtat internalizându-l și acceptându-i defectele și bucuriile, autorul reușește să învăluie toate aceste personaje, adeseori ostile și maniacale, într-o lumină a iertării și împăcării cu sine.
Doica este o femeie în care instinctul este preponderent, care nu este capabilă nici măcar să vorbească articulat într-o singură limbă, dând dovada originii ei “impure”, plămădite dintr-un amalgam de naționalități. Mama este o femeie bovarică de o eleganță ieșită din comun, care pune pe umerii soțului și a căsniciei nereușite toate eșecurile din viața ei, dar care are și un caracter tiranic atunci când vine vorba de educația copiilor.
Tatăl este un singuratic care iubește vânătoarea și care nu se teme să calce strâmb atunci când are ocazia, dar care este, de asemenea, un tip sangvin, care râde din toată inima și se bucură de viață atâta timp cât este departe de evreii pe care îi disprețuiește din toată inima. Sora nu se sfiiește nicio clipă să-și etaleze superioritatea provenită nu numai din capacitatea ei de a se dedica cu mai multă atenție studiilor, ci și din avantajul de a fi primul născut în familie.
Guvernanta, una dintre ele, cea care rezistă cel mai mult timp alături de familie și care are rolul de a diminua conflictele ivite între soți, este o femeie riguroasă și înțeleaptă, care dă dovadă de blândețe și de profunzime.
Toate aceste personaje sunt analizate în detaliu, iar ceea ce este fascinant este tocmai faptul că, deși autorul nu se teme să analizeze inclusiv defectele fiecăruia, niciunul dintre oamenii care i-au marcat viața nu iese, în final, șifonat din această analiză retrospectivă. Detașarea de care autorul reușește să dea dovadă este cea a acceptării, a înțelegerii celuilalt și a atașamentului resimțit inclusiv față de defectele care umanizează.
Tocmai în aceasta constă farmecul cărții. Desigur, detaliile referitoare la epocă, la mulțimea de neamuri care trăiește în Bucovina, la războaiele mondiale sunt extrem de interesante, însă elementul cheie stă în descoperirea paradoxului iubirii. Iar, din acest punct de vedere, cartea este remarcabilă, căci îndeamnă la revizitarea trecutului dintr-o altă perspectivă.
