spectacol de papusi, Iubitafizica, dupa cartea lui Iulian Tanase

Vineri seara, pe 27 iunie, mă îndreptam grăbită spre Godot Cafe-Teatru. Am ajuns așa cum rar o fac, la ora 22:00 fix, chiar când trebuia să înceapă spectacolul – am avut noroc, a fost o întârziere de douăzeci de minute, așa că am avut timp să-mi trag sufletul. M-am așezat pe locul indicat și am așteptat, cuminte și, în același timp nerăbdătoare, să intru în laboratorul Iubitafizica. Cincizeci de minute mai târziu, când minunea de spectacol s-a încheiat, m-am bucurat că m-am numărat printre cei peste o sută de spectatori. Unora o să vi se pară siropos, dar eu simt că am avut o întâlnire magică.

Și acum să derulăm puțin, să dăm timpul înapoi (în scris mereu o poți face). Înainte de spectacolul Iubitafizica a fost cartea Iubitafizica, scrisă de Iulian Tănase – a apărut, mai întâi, în 2002, ediția tipărită, apoi ediția digitală, iar în iunie anul trecut a fost publicată într-o ediție nouă, adăugită (v-am povestit, pe larg, aici). Iarăși, poate să vă sune a clișeu, dar volumul în cauză este o bijuterie, o desfătare pentru orice cititor înfocat, pentru orice iubitor de poezie de cea mai bună calitate, pentru visători și îndrăgostiți. Și, din moment ce un grup de oameni talentați, păpușari de meserie, au decis să facă un spectacol după această carte, înseamnă că judecata mea de valoare nu scârțâie.

Cum a fost realizat spectacolul Iubitafizica – crowdfunding

Analele consemnează că acel grup de oameni de care aminteam mai sus, reuniți sub numele de Lightwave Theatre Company, au rămas sub influența iubitafizicii mult timp după ce au închis copertele cărții. N-au știut cum să transmită sentimentele lor altfel decât printr-un spectacol complex, cu șapte păpuși în mărime naturală, muzică, efecte speciale, proiecții video etc., care să nu se abată de la imaginarul creat de cartea lui Iulian Tănase. Proiectul lor ambițios și totodată frumos a fost susținut, încă de la început, de autorul cărții.

Cei patru membri ai Lightwave Theatre Company – Cristina Andreea Ion (care semnează și regia spectacolului), Petru Stratulat, Adina Hotinceanu, George Sfîrăială – au avut curaj și s-au bazat pe sprijinul publicului pentru a-i ajuta să pună în scenă ideea lor de Iubitafizica. De pe 9 decembrie 2013 și până pe 23 ianuarie 2014, proiectul lor a fost postat pe platforma We Are Here și a încercat să strângă, prin crowdfunding, suma necesară pentru realizarea spectacolului Iubitafizica: 3000 de euro. O acțiune riscantă pentru România. Cu toate acestea, păpușarii au reușit să obțină 1262 de euro de la 56 de susținători – suficient pentru confecționarea păpușilor, realizarea costumelor și organizarea recepției de după avanpremieră.

Iubitafizica Iulian Tanase

Sursa

Mi s-a părut foarte interesantă campania lor de promovare – nu vă plictisesc cu asta, vă spun doar că au oferit oamenilor, în funcție de suma donată, cadouri faine (de exemplu, pentru 100 de euro donați făceai parte din echipa de pe scenă: primeai un rol mic la avanpremiera și premiera spectacolului; mai multe detalii aici sau aici). În plus, au făcut multă vâlvă pe internet. Iar acum vă invit să urmăriți și clipul de mai jos, postat de păpușari pe We Are Here (nu de alta, dar acesta este un exemplu clar de ”Așa da”).

Dacă tot suntem la partea de video, haideți să urmărim și o prezentare a Lightwave Theatre Company, să vedem cu cine avem de-a face :).

Iubitafizica – un spectacol complex și emoționant

Iubitafizica este ştiinţa iubirilor imaginare. Toate iubirile şi iubitele imaginare sînt excepţii ce se supun, în tăcere, iubitafizicii. Adevărul care contează pentru iubitafizică este cel inventat, adevărul închipuit, adevărul visat, adevărul din flori. – Iulian Tănase

După acest citat (de acum super răspândit atât la vedere, cât și prin cotloanele paginilor web), vreau să vă spun câteva cuvinte despre experiența Iubitafizica. Spun ”experiență” pentru că, din momentul în care te așezi pe scaun, să asiști la spectacol, și până te ridici să pleci de acolo, treci printr-o mulțime de stări, trăiești și simți cu intensitate toată desfășurarea de forțe de pe scenă. Sau așa mi s-a întâmplat mie.

Sigur că, deși știam în mare despre ce este vorba în acest spectacol (mai ales că citisem cartea lui Iulian Tănase, din care se decupează fragmente), habar n-aveam la ce să mă aștept. Vă mărturisesc că nu am fost niciodată la un spectacol cu păpuși (sau nu-mi amintesc să mă fi dus cineva; mare pierdere!), darămite la unul cu păpuși în mărime naturală. Putea fi un spectacol care să mă dea pe spate sau unul pe care să-l consider un fiasco. Din fericire, a făcut parte din prima categorie, după cum probabil v-ați dat seama :).

Spectacol Iubitafizica dupa Iulian Tanase 3 Spectacol Iubitafizica dupa Iulian Tanase 1 Spectacol Iubitafizica dupa Iulian Tanase 2

Luminile de la Godot Cafe-Teatru s-au stins. O proiecție video își face loc pe ecran, iar o voce de femeie se aude în difuzoare, avertizându-ne că vom intra, pe propria răspundere, în laboratorul Iubitafizica, ”locul în care iubitafizicienii fac experimente cu știința iubirilor imaginare”. După o scurtă ”introducere”, vocea femeii dispare și își face loc cea a autorului cărții după care a fost realizat spectacolul. Timbrul inconfundabil (mai ales dacă-l ascultați la radio Guerrilla) al lui Iulian Tănase avea să ne ghideze constant, până la sfârșit, prin lumea iubitafizicienilor și a iubitelor imaginare.

Nu, nu a fost un spectacol de teatru clasic cu replici între personaje – o singură voce, unitară, s-a auzit pe tot parcursul reprezentației. Oamenii de pe scenă n-au scos nici măcar un sunet dar, prin mișcările lor și ale păpușilor pe care le-au mânuit, au transmis poate chiar mai mult decât o puteau face niște actori.

Spectacol Iubitafizica dupa Iulian Tanase 4 Spectacol Iubitafizica dupa Iulian Tanase 5

A fost un spectacol suprarealist, cu păpuși în mărime naturală și patru tipuri de mânuire (așa se spune, n-aș ști să vi le enumăr, nu mă pricep deloc) – am identificat doar două, cele evidente: mânuire de către mai mulți păpușari simultan (ah, și doar de unul – o fi un tip aparte?) și un fel de mânuire din interior (adică păpușile aveau jumătatea de sus a corpului, iar păpușarii au intrat în costumul păpușilor, dându-le restul trupului și mânuindu-le cu pricepere).

Oricum, chiar dacă corpurile păpușarilor se vedeau pe scenă (e drept, au încercat să mascheze, pe cât posibil, acest lucru, îmbrăcându-se complet în negru, chiar și acoperindu-și capetele cu glugi – detaliul cu măștile mi s-a părut foarte bun), modul în care arătau păpușile și felul în care le-au mânuit le-au dat viață. Iar păpușa-copil din final m-a dat gata (veți vedea despre ce vorbesc dacă mergeți la spectacol).

Spectacol Iubitafizica dupa Iulian Tanase 8 Spectacol Iubitafizica dupa Iulian Tanase 6 Spectacol Iubitafizica dupa Iulian Tanase 7

Momentele de monolog, de dialog, de poveste, recitate de Iulian Tănase, au fost acompaniate de un playlist extrem de fain și potrivit fiecărei scene; dintr-un colț, violonistul Iustin Gâlea, invitat special la avanpremiera spectacolului, a prestat live fie solo, fie suprapunându-și vioara peste acordurile melodiilor din boxe. Ceea ce a creat un efect deosebit pe partea de ”coloană sonoră”. Mai mult, laboratorul de Iubitafizica a fost desăvârșit prin intermediul proiecțiilor video din fundal – Petru Stratulat este responsabil pentru acest lucru.

Totul a fost foarte bine pus la punct, Lightwave Theatre Company n-a lăsat nimic la voia întâmplării: scenografia, costumele (realizate de Story about Mimi), păpușile, mișcarea scenică, efectele speciale ș.a.m.d. Apropo de efectele speciale, cel mai tare mi-a plăcut scena în care Otra Bruja (câteva fragmente aici) a apărut – mai întâi câteva tunete, apoi un joc de on – off al luminilor din Godot -, excelent gradată.

Spectacol Iubitafizica dupa Iulian Tanase 10 Spectacol Iubitafizica dupa Iulian Tanase 9

Haideți să-l vedeți!

Cei care au citit cartea lui Iulian Tănase știu că Iubitafizica nu poate fi povestită, ci simțită. Este, în esență, o poveste deosebită de iubire (despre cum a luat naștere citiți aici). Iar spectacolul cu păpuși este unul dintre cele mai frumoase moduri de a spune această poveste. Îți place sau nu-ți place, nu cred că există cale de mijloc.

Una peste alta, de aceea am preferat să vă vorbesc mai mult despre atmosferă și despre spectacol, în mare. Sper că v-am convins să mergeți să vedeți Iubitafizica – are premiera pe 4 iulie, tot la ora 22:00, tot la Godot Cafe-Teatru (evenimentul pe Facebook aici). Dacă nu am reușit să exprim foarte bine în cuvinte cât de emoționant este acest experiment inedit, faceți-mi, vă rog, o favoare: urmăriți și trailer-ul de mai jos.

Un comentariu
  1. liliana

    Subscriu!Un loc in care frumosul veritabil se delecteaza nu altundeva decat in emotia spiritului.Cu alte cuvinte, magic!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *