Citesc În pielea unei jihadiste, de Anna Erelle, la o săptămână de la atacurile din Paris, în fața laptopului, cu tab-urile deschise pe știri să văd ce se întâmplă în Bruxelles-ul aflat în stare de urgență, care mai sunt update-urile din Franța, care sunt reacțiile după Mali și cu multe altele unde caut informații și analize sau vorbesc cu prieteni care știu mai multă politică internațională decât mine. Cu sentimentul că am cam trăit într-o bulă, încerc să înțeleg ce se întâmplă și îmi dau seama că niciodată lucrurile nu sunt albe sau negre, că istoria ne arată că soluțiile “clasice” și mediatizate nu sunt neapărat cele bune, că e atât de simplu să dăm vina pe refugiați sau pe religie, fără a lua deloc în calcul contextul care duce la apariția extremismului. Și nu, de obicei nu ne punem întrebări simple gen de unde au bani, de unde au arme, de unde au cunoștințe militare, care sunt problemele de zi cu zi din zonele de conflict, care e istoria, cam cine și când și-a băgat nasul pe acolo și ce-i face pe oameni să se radicalizeze. Și cam care e numărul de victime locale, dincolo de ce vedem la televizor cu atât de trâmbițatul “război împotriva terorismului”.

Cartea Annei Erelle răspunde doar la o parte mică din întrebări. Povestea ei e celebră – ascunsă sub o identitate falsă, de tânără din Franța convertită la Islam, jurnalista intră în contact pe internet cu Abou Bilel, luptător ISIS și unul dintre apropiații lui Abu Bakr al-Baghdadi, conducătorul organizației. “Peștele cel mare” (mă rog, aproape cel mare), am putea spune, pentru un jurnalist, căruia i se dă ocazia neașteptată să vadă cum arată procesul de recrutare pe interior. Și arată nasol, profită de emoțiile și slăbiciunile celorlalți, promițând marea cu sarea și oferind un sens.

Citeam zilele trecute mai multe pe net despre fenomenul migrației spre Siria din Europa sau Canada. Mulți tineri, chiar foarte tineri, după o îndoctrinare bine pusă la punct pe internet, iau avionul și zboară la Istanbul de unde, cu autobuzul sau avionul, ajung în Siria.O revoltă adolescentină, probabil, care nu și-a mai găsit refugiul clasic în alcool, muzică și eventual droguri, ci în ceva mult mai periculos.  Băieții se antrenează și se înrolează în armată, fetele devin soții ale luptătorilor sau, cum spun gurile rele, sclave sexuale. E celebru, dar deloc singular, cazul celor trei tinere din Anglia, de 14-15-17 ani, eleve foarte bune, care și-au părăsit familiile și au plecat în ISIS – povestea aici.

ISIS e celebră pentru propaganda online exemplară, cu filme “de suspans”, regizate, cu fotografii, centru de presă, revistă, zeci de mii de conturi de twitter și facebook, website-uri de recrutare etc, cu o prezență online attât de puternică încât i-a făcut pe băieții de la Anonymous să pună mână pe tastatură să le dea jos site-urile și să le raporteze conturile.

Cum mai ajung fetele în ISIS? Seduse de luptători, acești alpha males puternici și cu discurs revoluționar și înălțător, cu kalashnikoave la brâu și cu povești și poze despre cum i-au omorât pe infideli în numele păcii și al califatului. Brrr? Foarte brrr dar să ne amintim că nu e singura ideologie criminală seducătoare din lunga și zbuciumata istorie violentă a lumii. Un documentar despre soțiile din ISIS aici și un articol care-ți dă mult de gândit aici.

Revenind la Anna Erelle, jurnalista era cu mult înainte interesată de subiect, scriind despre părinți ai căror copii ajunseseră în ISIS, încercând ca, prin conexiunile ei, să afle mai multe despre ei și, cumva, să ajute să se întoarcă acasă. În același timp, documenta fenomenul radicalizării printre tinerii din suburbiile Parisului sau Bruxelles-ului.  Mulți nu se întorc, deși sunt dezamăgiți, de frica repercursiunilor din țara de origine și continuă să-și spună că ce fac e ok. Tocmai pentru a vedea ce se întâmplă în social media fără să atragă atenția, Anna avea un cont fals, sub numele de Melodie, cu care se împrietenise cu alți extremiști. După un share la un video cu Abou Bilel, se trezește contactată de protagonist în persoană. Anna hotărăște să intre în rol și să vadă ce informații poate scoate de la el, în vederea scrierii unui reportaj.
jihadiste2

Intrarea în rol nu e atât de simplă. Bilel vrea să o vadă, îi jură dragoste eternă încâ de la primul Skype, o cheamă în Siria și decide că e soția lui, ba chiar pregătește actele. Pentru Anna, înseamnă o dedublare de personalitate, o schizofrenie cum spune chiar ea, în care acoperită cu veșmântul musulman, cu fața descoperită, intră pe Skype în rolul lui Melodie, o tănără dezorientată, dar plină de idealuri, de 20 de ani.

Cu fotograful alături, ascuns, printre declarațiile de iubire ale lui Bilel, Anna încearcă să afle cât mai multe informații și să-și oprească reacțiile de dezgust, revoltă față de bărbatul de 38 de ani care vrăjește o puștoaică cu promisiuni de viață frumoasă și bogată, de “prințesă”,  în numele religiei, care se laudă cu oamenii pe care i-a omorât și cu orașele cucerite, care vorbește de credință da-i cere să aibă la ea lenjerie sexy când ajunge în Siria, bărbatul poruncitor și abuziv, care ia deciziile pentru ea și-i spune cum să “scape” de mama ei sau care, spre final, o jignește. Nu-i ușor să te porți frumos cu un terorist, chiar și-n numele jurnalismului.

Îi explică și cum va fi viața ei acolo – la început, dimineața lecții de arabă și după-amiază de tras cu pușca, familie, copii și, în funcție de ce vrea ea, poate să intre în luptă, să predea, să facă acțiuni umanitare (să viziteze orfelinate, de exemplu) sau să stea cu noile ei prietene, din multele fete vestice ajunse acolo, la un ceai. Bilel îi dă zeci de mesaje pe zi, declarații peste declarații, încât te întrebi cum o fi pentru cineva de 13-15-20 de ani, fată sau băiat, să primească brusc atâta atenție de la “personalități” atăt de importante în lupta pentru “un ideal”? Și cât de vulnerabil te face?

Autoarea pune accentul pe sentimentele contradictorii date de această dedublare, pe momentele când trebuie să-și pună vălul, pe vina pe care o simte față de iubitul ei că flirtează cu un alt bărbat sau pe jena pe care o simte față de prieteni când Bilel sună și trebuie să intre în pielea personajului sau când vorbește cu alte fete ce-și doresc să plece în Siria, care îi cer sfatul pentru că este deja soția unui emir. O vede pe Melodie ca pe un alter ego căruia îi construiește identitatea, închide uneori Skype-ul pentru că sunt întrebări la care nu știe cum ar răspunde Melodie , poartă mereu cu ea în vacanță hainele de camuflaj, poate o sună iubitul posesiv și-și observă cu atenție trăirile și schimbările psihologice atunci când trece de la o identitate la alta. Când află, în final, că BIlel a murit, plânge.

jihad3

Anna are planul ei pentru plecarea lui Melodie în Siria, încercând să identifice exact rutele pe care fetele pleacă și modul în care ele ajung în Statul Islamic. Teoretic, pleacă împreună cu o prietenă de 15 ani, și ea convertită la islamism și dornică să înfăptuiască jihadul, urmând a schimba avionul în Amsterdam și a se întâlni în Istanbul cu o “mamă” care să le ducă în Siria. Practic, ea vrea să meargă în Istanbul, dar cu fotograful, să îi facă poze “mamei” și apoi să încheie totul la granița turco-siriană. Numai că ordinele lui Bilel se schimbă de la o zi la alta, el spunându-i să ajungă singure nu oriunde, ci direct în Urfa, ceea ce ar fi însemnat sinuciderea pentru jurnaliști, fiind complet controlat de ISIS. Lucrurile se agită la Anna în redacție, planurile se schimbă de la o oră la alta iar Bilel este din ce în ce mai nervos.

După apariția cărții, Anna Erelle a primit multe amenințări, ba chiar și o fatwa planează asupra capului ei. Are identitatea schimbată (Anna Erelle este un pseudonim), s-a mutat și beneficiază de protecția poliției.

Cartea e interesantă, e o vedere dinăuntru a procesului de recrutare și o poveste cu accente romantice care poate fi un punct de plecare în căutarea altor reportaje și lucruri despre femeile din Siria sau despre extremism, în general. Mi-ar fi plăcut să fie ceva mai nuanțată și să meargă mai în adâncime și poate mai puțin emoțională – scrisul este nervos, nu foarte legat întotdeauna, cu un accent cam mare pus pe trăirile și părerile ei și nu pe detalii de context și poveste care ar putea sugera mai mult, nefiind atât de directe ca toate judecățile personale.

În pielea unei jihadiste. O mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic, Anna Erelle, Polirom, 2015, traducere Nicolae Constantinescu.

Cumpără cartea online de la Cărturești

bookaholic-sustinut-de-carturesti-stripe-01

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


3 comentarii
  1. Nicoleta Chis

    am citit doua paragrafe din recenzie si am si comandat cartea.foarte frumos scris,sper sa corespunda asteptarilor(cartea).

    Reply
  2. Laura G.

    Doar ce-am terminat aceasta carte si mi-a placut. Recenzia ta reda foarte fidel atat plusurile cat si minusurile scrierii. Si eu am sesizat ca “scrisul este nervos, nu foarte legat întotdeauna”. Poate pentru ca autoarea este jurnalista si nu romanciera. Oricum, ramane o carte interesanta.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *