Laurențiu Paraschiv este printre finaliștii concursului organizat împreună cu prietenii de la Cartepedia.

Care sunt cărțile esențiale, cele care te-au marcat?

Aproape fiecare carte citită m-a marcat în felul ei, mai mult sau mai puțin, dar cum nu le pot înșira aici pe toate, o să specific doar câteva (în afară de clasici, care, se subînțelege, sunt esențiali): Pe drum de Jack Kerouac, care m-a învățat că viața e o călătorie și că nu trebuie neapărat să ai bani în buzunar pentru a te putea bucura de ea, ci e de ajuns să faci autostopul; Jocul îngeruluiUmbra vântului și Marina, toate scrise de Carlos Ruiz Zafón, un autor extraordinar care, asemenea unuia dintre personajele sale, parcă și-a vândut sufletul pentru a tinde către perfecțiune; Cititorul de Bernhard Schlink, care arată că iubirea nu ține cont de nimic, și Gargui de Andrew Davidson, care ne arată că, pe lângă asta, iubirea mai e și nemuritoare; Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro, o dramă cu tentă SF despre niște copii-clone crescuți pentru a dona organe, care te sperie de-a dreptul; Marele Gatsby de F. S. Fitzgerald, un roman oarecum crud prin faptul că reflectă realitatea pe care nu vrem s-o acceptăm niciodată; Nuntă în cer de Mircea Eliade, o poveste a trei destine pătate cu regrete din cauza dorințelor neîmpărtășite; Annabel de Kathleen Winter, care, tăios și mirific pe alocuri, prezintă nașterea, copilăria și tinerețea unui hermafrodit respins de o societate dominată de tipare stricte (un plus din partea mea și pentru minunata descriere a Bucureștiului), și O zi de David Nicholls, pe care, deși unii îl încadrează în categoria chick-lit, e de mai mare frumusețea. Lista poate continua cu mult, dar și așa e destul de lungă, așa că o să mă opresc. Și, în caz că cineva întreabă de romanele clasice, Mândrie și PrejudecatăJane EyrePortretul lui Dorian GrayMaestrul și MargaretaMarile Speranțe și Anna Karenina (pe care, recunosc, nici acum n-am reușesc să o duc la capăt, din cauză că am aflat finalul) sunt câteva dintre ele.

Ce citeai în copilărie?

Sunt încă minor, așa că, din punct de vedere al lecturii, pot spune că am avut o copilărie destul de diversă. Și, deși nu mă pot lăuda cu prea multe, descoperind cu adevărat mirosul cărților de-abia mai târziu, prin școala generală, i-am iubit dintotdeauna pe Hans Christian Andersen, Charles Perrault și frații Grimm. Mi-au dat de înțeles că orice este posibil, că ceea ce este în interior este mai important decât ceea ce este în exterior, contrar standardelor lui Dorian Gray, și că iubirea este cea mai puternică forță, lumina care străbate până și cel mai adânc întuneric. Din aceeași categorie a povestitorilor nemuritori, Oscar Wilde cu Prințul fericit, Charles Dickens cu Colind de Crăciun, Lewis Carroll și fabulosul univers din Alice în Țara Minunilor, Mark Twain cu Aventurile lui Tom Sawyer, care mi-a dat fiori mulți ani la rând din cauza întâmplării cu pisica moartă și cimitirul, Alphonse Daudet și Piciul, și, bineînțeles, Antoine de Saint-Exupéry cu Micul Prinț. Dintre contemporani, de menționat sunt J. K. Rowling și Angie Sage, cu seriile Harry Potter, respectiv Septimus Heap, despre doi tineri vrăjitori care mi-au arătat că magia există și că fericirea este singurul pas către a o atinge.

Ce cărți ai acum pe noptieră?

În prezent citesc Pe când eram doar niște puști. Îmi plac piesele lui Patti Smith, mai ales lirismul întâlnit în ele (Dancing Barefoot și Because the Night sunt două dintre preferatele mele), dar trebuie să recunosc că cititrea acestei cărți se datorează mai mult cronicii apărute pe Bookaholic. Ați reușit să mă faceți curios și iată că, după doar o jumătate parcursă, curiozitatea mi-a fost satisfăcută într-un mod inedit, pentru că, trebuie s-o spun, Patti scrie chiar mai bine decât cântă (și cântă foarte bine). Pentru că niciodată o noptieră nu poate fi locuită doar de o singură carte, mai am pe ea trei biblii pe care le răsfoiesc mai mereu: cea a generației beat — Pe drum, de Jack Kerouac —, cea a cititorului — Umbra vântului, de Carlos Ruiz Zafon —, și cea a scriitorului — Jocul îngerului, de același autor mai devreme menționat. Alături de toate acestea, două cărți aflate într-un continuu război, din care doar una va ieși învingătoare, fiind următoarea citită: Lumina dintre oceane de M. L. Stedman și Clopotul de sticlă de Sylvia Plath.

Spune-ne un lucru pe care l-ai învățat dintr-o carte.

Din aproape toate cărțile am învățat câte ceva, dar din cele triste am învățat mai multe. Căutând cea mai tristă carte pe care am citit-o, am realizat că toate cărțile asemenea au și momente de fericire, dar apoi mi-am amintit ce înseamnă fericirea pentru somele din Să nu mă părăsești de Kazuo Ishiguro. Deși mi-a lăsat un gust amar, întristându-mă până la lacrimi, am ieșit din atmosfera apăsătoare a Hailshamului cu un singur gând în minte: acela de a-mi trăi fiecare clipă la maximum. Și probabil acesta e și cel mai important lucru transmis vreodată de o carte: să învățăm să și trăim, nu numai să existăm. Și să trăim așa cum vrem noi, nu cum ne dictează alții.

Care a fost cel mai fain/ potrivit moment când ai recomandat cărți cuiva și care a fost reacția?

Recunosc, câteodată judec cărțile după copertă, astfel că n-am apucat să citesc Jocurile Foamei de Suzanne Collins decât după apariția trailerului care anunța filmul regizat de Gary Ross (coperta primei ediții numai inspirată nu a fost). Mi-a plăcut foarte mult, mai ales pentru că, spre deosebire de alte cărți cu ritm alert pe care le-am citit, aceasta are și o poveste extrem de interesantă. Încercând să arăt celor din jurul meu unde am putea ajunge curând dacă nu ne schimbăm câtuși de puțin mentalitatea, am început să laud cartea încolo și-ncoace, astfel că, după câteva zile, o prietenă care nu prea citea m-a rugat să i-o împrumut, pentru că era „curioasă” de ce o promovez atât de intens. I-am dus-o și a doua zi m-am trezit cu ea înapoi. Credeam că nu i-a plăcut și că n-a reușit să citească prea mult din ea, dar, de fapt, o citise pe toată. Amuzant a fost că mi-a cerut și volumul al doilea, dar îl citeam eu în acea perioadă, astfel că, la un moment dat, începuse să mă sune din oră în oră să mă întrebe dacă l-am terminat și i-l pot împrumuta. Și așa prietenia noastră s-a dezvoltat armonios: datorită cărților.

Dacă te-ai “muta” într-o carte, care ar fi aceea? Și de ce?

Colorata Pragă a lui Hrabal, romanticul Paris al lui Françoise Sagan, înghețatul Labrador al lui Kathleen Winter, minunata Fundătură a lui Tolkien, efervescentul New York al lui Fitzgerald și gotica Barcelonă a lui Zafón sunt doar câteva dintre locațiile în care aș pleca numaidecât, cu primul tren al imaginației. Cu toate acestea, parcă le-aș da pe toate pentru locațiile din cartea Mariei Duenas, Iubirile croitoresei. Când m-am apucat de citit, nu știam decât că a fost transformată într-un serial de mare succes în Spania, care a făcut să se vândă mașinile de cusut ca pâinea caldă, și că o actriță pe care eu o îndrăgesc foarte mult, Keira Knightley (întâlnită în ecranizări celebre ale unor romane precum Mândrie și PrejudecatăIspășireAnna Karenina și Doctor Jivago), se simte inspirată de creațiile Sirei Quiroga, personajul principal. M-am lăsat purtat de poveste și am ajuns, din Madridul și Lisabona celui de-al doilea război mondial, în însoritul Maroc, cu toată agitația lui delicioasă, clădirile care de care mai impresionante și carele cu condimente și flori împinse de negustori. Cum să nu-ți dorești să te muți acolo și să te pierzi în fiecare zi printre mătăsurile colorate purtate de femei și notele muzicale de aur scoase de fluierele hipnotizatorilor de șerpi, să alergi printre palmieri, în timp ce simți briza mării jucându-se pe pielea ta?

Care sunt cele cinci cărți pe care le-ai face cadou? (Cu link-uri de pe Cartepedia.ro, pentru a le putea da efectiv ca premiu)

Cum nu îl cunosc pe cel care va lua premiul, o să încerc că aleg cărți cât mai diverse, astfel încât orice gusturi ar avea în materie de lectură, să fie, câtuși de puțin, mulțumit. Așadar, pentru romanticul din el, Cititorul, de Bernhard Schlink; pentru aventurierul din el, Marina, de Carlos Ruiz Zafón; pentru curajosul din el, Fight Club, de Chuck Palahniuk; pentru zâmbărețul din el, L-am servit pe regele Angliei, de Bohumil Hrabal; iar pentru copilul din el, o carte pe care sigur a citit-o, dar pe care sper că se va bucura s-o citească din nou, Micul Prinț, de Antoine de Saint-Exupéry. Scepticismul e de prisos, toate-s bune de citit și iubit!

Cristina Foarfă

freelancer pe proiecte de comunicare online, a lucrat ca Head of Creative la Fourhooks și redactor Metropotam.ro; colaborări în presa culturală: Dilema Veche, Observator Cultural, Cultura; co-autor al romanului colectiv Rubik


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *