Pe 21 aprilie 2015, spectacolul Suntem ceea ce iubim de Nichita Stănescu a avut loc la Sala Bizantină a Palatului Béhague, în incinta sediului Ambasadei României din Franța. Institutul Cultural Român din Paris a invitat spectacolul pentru a-l omagia pe autorul Nichita Stănescu – pe 31 martie sau împlinit 82 de ani de la nașterea poetului. La reprezentația de la Paris a fost prezentă și Dora Stănescu, soția autorului, care a felicitat echipa spectacolului pentru creația lor.
Suntem ceea ce iubim este un spectacol de teatru poetic născut din pasiunea pentru literatură și teatru. Regia este semnată de Laura Maria Vlădoiu, iar distribuția spectacolului este formată din actorii Alexandru Bogdan, Andrei Huțuleac și Ionuț Niculae. Muzica spectacolului îi aparține lui Frédéric Chopin și este interpretată de Naomi Guttman la pian.
Care sunt cărțile cele mai aproape de sufletul tău?
Mie îmi place să citesc foarte mult jurnalele „marilor oameni” din diferite domenii. Îmi place să intru în mintea lor și să văd cum priveau ei lumea. E ca și cum ei ți-ar da ochelarii lor, tu îi pui la ochi și începi să vezi exact cum traduc ei realitatea și ce probleme își spun, ce-i macină pe ei. Asta citesc foarte mult. În rest, îmi plac Dostoievski și Tolstoi.
Napoleon zicea: „Dacă citești fără un creion în mână, e ca și când ai visa”. Așa că absolut tot ce citesc, fișez.
Din categoria jurnale, mi-au mult plăcut Jurnalul unui geniu, de Salvador Dali și Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt, o carte care este printre preferatele mele.
Care este legătura dintre teatru și literatură din punct de vedere uman?
Teatrul, la fel ca literatura, satisface niște nevoi sufletești și reușește să ajungă la sufletul oamenilor. Teatrul va exista atâta timp cât există om pe Pământ, pentru că vorbește despre oameni, este viu în această epocă în care totul împinge individul înspre însingurare, înspre a accesa lucrurile cât mai rapid, în a-l ține cât mai la distanță în fața televizorului, în fața computerului. Ne transformăm toți în niște mașinării. Avem nevoie de teatru. Avem nevoie de aceste întâlniri, pe care nu le poți avea decât într-o sală de teatru. Există o foarte mare legătură între teatru și sacru.
Tu, ca regizor, nu ții un jurnal?
Țin un jurnal, nu neapărat ca regizor, ci ca om. De notat, notez absolut tot, pentru că simt nevoia, chiar dacă nu prea am răbdare, așa telegrafic, uneori printr-un desen. Simt nevoia să mă descarc din prea plin uneori. Chiar am strâns câteva agende în sensul ăsta.
Poate le publici la un moment dat!
Nu sunt de publicat. Sunt așa… pentru mine.
Sunt foarte curioasă cum arată un caiet de regie.
Un caiet de regie e criptat. Sunt anumite semne, anumite idei, anumite imagini. Dacă ai la un moment dat o fulgurație, o traduci printr-un semn, printr-un desen sau printr-un cuvânt care numai tu știi exact la ce se referă. Un regizor mai întâi se organizează pe el și după aceea îi organizează pe ceilalți, dar când apar idei, apar într-o altă formă. Cel puțin la mine sunt în prima fază haotice, ca apoi să le pun în ordine și să fie într-o formă prezentabilă și logică, în primul rând pentru mine.
Teatrul înseamnă logică. Dacă teatrul este ilogic pentru tine, nu va avea cum să fie logic pentru ceilalți. Dacă ai acea idee puternică de la început, totul merge într-o înșiruire logică de idei, indicații, momente, rezolvări, alegeri. Toată construcția spectacolului se bazează pe această logică. În liceu, am făcut un profil real, matematică-informatică intensiv. Mi-a plăcut foarte mult. Mergeam și la olimpiade. Am fost pasionată. Matematica te învaţă să gândeşti. Şi cu muzica e la fel. Cred că secretul unui regizor constă în felul în care gândește algoritmul sau înșiruirea logică a unui spectacol.
Cum se schimbă o idee de la începutul conceperii unui spectacol până la premieră?
Ideea nu ar trebui să se schimbe. Spectacolul nu poate să-și piardă inima care pulsează.Noi trebuie să ne adaptăm viului și fiecare participant își aduce creația proprie în spectacol. Tot ceea ce spui rezonează în mod diferit în fiecare om al echipei. Nici nu poți veni cu totul gata făcut, dar adaptândute viului, ideea ta va rămâne și va căpăta forma și carnea materialului viu, iar dacă tu ești mulțumit, ceea ce vrei tu să transmiți va rămâne și în public.
Ce vrei tu să transmiți prin spectacolul Suntem ceeea ce iubim?
Că oamenii trebuie să-şi ia timp şi să fie cu ei înşişi, să se întoarcă spre ei, spre emoţiile, amintirile, dorul, iubirea lor. Sunt poezii care răscolesc sufletul, care au importanţă diferită pentru fiecare om din public. Și să-și ia timp să se descopere prin această unealtă prețioasă pe care noi tindem s-o neglijăm, și anume poezia.
Ce înseamnă doi ani de Suntem ceea ce iubim?
În primul rând, noi nu i-am anticipat viața spectacolului. Publicul a reacționat foarte bine, a cerut spectacolul și ne-a dovedit că am reușit să naștem în el o nevoie – de care poate nu era conștient. Să asculți versurile unui poet, să ajungă la sufletul tău și să-ți facă bine, asta a garantat viața acestui spectacol. Îl citez pe Ionuț Niculae, care a rezumat foarte bine: „Este un spectacol făcut de prieteni pentru prieteni”. Cred că asta este cel mai important, că la sfârșitul spectacolului ne alegem cu niște prieteni noi.
Cât de greu este să-ți faci o trupă de teatru independent?
Părerea mea e că un spectacol independent se poate face doar cu prieteni. Toată lumea trage cot la cot cu toată lumea, pentru publicitate, pentru producția proprie a spectacolului. Cum erau trupele ambulante de acum câteva secole, în care veniturile se împărțeau în mod egal. Nu poți să spui că trăiești doar din teatrul independent. Poate sunt cazuri, dar fiecare excepție întărește regula. Sunt sume simbolice pe care le câștigi. Acest spectacol a fost făcut din suflet și se joacă pentru plăcerea noastră și a publicului. Spectacolul este în continuare pentru noi ca o gură de aer proaspăt.
Mai ales că sunt atâtea distracții, fiecare prins și în alte proiecte.
Eu sunt pentru trupă. Eu sunt pentru lucruri stabile. Mie mi-ar plăcea să lucrez într-un teatru cu o trupă stabilă. Actorii sunt mereu pe fugă. Sunt împărțiți în diferite teatre, în diferite proiecte. Se gândesc la mai multe personaje în același timp. Însă acestea sunt vremurile. Trebuie să fii eficient, să fii adaptabil unui astfel de sistem. Trebuie să fii făcut pentru asta şi să dai tot ce e mai bun în fiecare moment.
