Pe actrița Marcela Motoc o vedem în spectacolul Omul cel bun din Seciuan de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu, și în spectacolul Peretele de la Teatrul Metropolis. Tot ea a înființat și Asociația Cortina, care promovează cultura și exprimarea artistică în toate formele ei. Primul proiect organizat a fost unul caritabil numit Lecturi terapeutice pentru copii, la care au participat, alături de Marcela Motoc, și actorii Medeea Marinescu, Marius Manole, Maria Buză, Daniela Nane, Șerban Pavlu.

Am stat de vorbă cu Marcela Motoc, dorind să aflu care sunt poveștile ei preferate. Am fost foarte încântată când actrița mi-­a arătat caietul personal plin de citate, toate adunate în urma lecturilor care au inspirat-o.

În cele ce urmează, vă invit să vizionați un mini-video cu Marcela Motoc citind câte un fragment din cărțile ei favorite, Singur pe lume și Madame Bovary, iar apoi să citiți interviul despre literatură și teatru de mai jos.

Care ar fi unul dintre citatele care te­-au marcat?

„În afară de dragoste, prietenie și frumusețea Artei, nu prea mai văd altceva ce poate hrăni viața umană” (Eleganța ariciului, de Muriel Barbery).

Care a fost prima carte pe care ai citit-o?

„Singur pe lume” de Hector Malot a fost cartea pe care am citit­-o la 10 ani. E primul roman pe care mi l­-a pus în mână bunicul meu și­-i mulțumesc pentru asta. Atunci mi s­-a deschis apetitul pentru lectură, cu această carte pe care am iubit­-o foarte tare.

E o carte de un scriitor francez, iar tu ai locuit o bună perioadă la Paris. „Singur pe lume” a fost primul contact cu Franța?

Cred că da, una negândită, neștiută, nepusă la cale. A fost o coincidență, probabil.

Ce are aparte literatura franceză cu care te­-ai întâlnit tu până acum?

Limba. (râde) Nu aș putea să-­ți spun ce are aparte. Primele două cărți pe care le-am citit în limba franceză, „Ai toată viața înainte” de Romain Gary și „Eleganța ariciului” de Muriel Barbery, au fost tandre și bine scrise, mi­-au plăcut foarte mult poveștile… În ambele e vorba despre copii cu o perspectivă matură asupra vieții. Citind, încercam să-­mi îmbogățesc vocabularul. Am avut noroc să dau peste cărți care m-­au stimulat și m­-au atras spre a învăța și mai bine limba franceză.

Dacă ar fi să se facă o carte după viața ta…

S­-ar face în limba franceză. Glumesc. Nu știu. Depinde de cine ar scrie-­o.

Dacă tu ar fi să scrii o carte despre viața ta, ce momente ai vrea să incluzi în ea?

E un avantaj faptul că uit lucrurile mai puțin bune, și atunci probabil că ar fi o carte foarte fericită pentru că aș include numai întâmplări bune. Aș pune ziua în care m­-am lăsat de fumat. Aș pune ziua în care am intrat la facultate. Aș pune, de fapt, toate zilele din cei 4 ani de facultate. Ani pe care i­-aș relua acum, dacă mă întrebi. Aș lua­-o de la capăt. Aș mai sta cel puțin 4 ani lângă Adrian Pintea și lângă Olga Tudorache… Aș pune momentul în care m-­am angajat în Teatrul Bulandra. Aș pune momentul în care m­-am căsătorit. Aș pune călătoriile din toți anii aceștia cât am lipsit din țară. Aș pune bucuria reîntoarcerii pe scenă.

Care a fost spectacolul tău de licență?

„Demonii” de Dostoievski, pe care Adrian Pintea l­-a pus cu noi. Am și jucat cu Adrian Pintea în „Beckett” la Teatrul Bulandra. Eu eram Gwendolyn și el era Beckett. Nu eram foarte departe de adevăr pentru că bineînțeles că eram foarte îndrăgostită. …Și asta aș pune în carte.

Noi nu mai putem vedea spectacolul de care tocmai ai pomenit. E o muncă ce se naște pe scenă și moare pe scenă cumva.

Efemerul e și frumusețea spectacolului într­-un fel. Îl face mai valabil în momentul respectiv. Toate trec.

La teatru e o energie foarte mare investită și după aceea să vezi că nu mai e…

Ca și fericirea.

Fericirea o mai regăsești în unele lucruri, dar munca de teatru unde o regăsești?

În următorul spectacol.

Pe care publicul nu-­l va mai vedea peste 100 de ani…

Vor vedea alte spectacole, alte momente, altă fericire.

Dar vor pierde cumva ceea ce a fost înainte.

N­-ai cum să păstrezi tot. Momentele care merită să rămână în istorie probabil că rămân.

Așadar ești împăcată cu acest gând, nu simți că dai din tine pe scenă ceva pentru totdeauna și nu se mai întoarce înapoi.

Nu, dai ceva în momentul acela. Exact ce ai de dat în momentul acela, dai. E atât cât e. Azi e mai puțin, mâine e mai mult, dau ce si cât am în momentul acela. Important e să fie cinstit, adevărat. Bineînțeles că depinde foarte mult și de receptor. Spectacolele noastre depind de public. Cu un public bun, spectacolul e și mai bun. Și publicul are de dat, uneori mai mult, alteori mai puțin. E un flux de energie și un schimb care se întâmplă în acel moment prețios. De aceea e așa frumos, pentru că e efemer și diferit de la un spectacol la altul.

 

Credit foto pentru imaginea principală: Cătălina Flămînzeanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *