Prin intermediul organizatorilor Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” (FILTM), a ajuns din nou la noi un interviu realizat de Luca Dragu, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara (mai multe despre el puteți citi aici), de data aceasta cu scriitorul Juan Gabriel Vásquez, unul dintre invitații celei de-a VII-a ediții a FILTM, care a avut loc între 23 și 27 octombrie 2018.
Juan Gabriel Vásquez s-a născut în 1973, la Bogotá. După ce și-a încheiat studiile de Drept la Universidad de Rosario din oraşul natal, a plecat la Paris, unde a obţinut un doctorat în literatură latino-americană la Sorbona. A trăit în Belgia şi la Barcelona înainte de a se întoarce în Columbia. A publicat până în prezent şapte romane: Persona (1997), Alina suplicante (1999), Los informantes (2004), Historia secreta de Costaguana (2007), El ruido de las cosas al caer (2011), distins în același an cu Premia Alfaguara Novela și în 2014 cu International IMPAC Dublin Literary Award, devenind astfel primul scriitor sud-american laureat al acestui premiu. În 2013 îi apare Reputaciones, iar în 2015, La forma de las ruinas. A mai publicat un volum de proză scurtă, Los amantes de Todos los Santos (2001), o biografie, Joseph Conrad: el hombre de ninguna parte (2004), şi volumul de eseuri El arte de la distorsión (2009).
A tradus din operele lui John Hersey, John Dos Passos, Victor Hugo şi E.M. Forster şi este editorialist al cotidianului columbian „El Espectador”.
Juan Gabriel Vásquez este cunoscut cititorilor români datorită celor două romane apărute în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, la Editura Polirom: Zgomotul lucrurilor în cădere (2015) și Forma ruinelor (2017).
În cele ce urmează, vă invităm să citiți dialogul pe care Luca Dragu l-a avut cu Juan Gabriel Vásquez la Timișoara. Vă promitem că vă va plăcea. 🙂
For the English version of the interview, please click here.
Sunteţi un scriitor columbian, dar unul care a locuit în mai multe oraşe, în mai multe ţări. În ce fel a influenţat asta opera dumneavoastră?
Faptul că am trăit în ţara mea a fost foarte important pentru mine. Am emigrat în 1996, la vârsta de 23 de ani, şi motivul pentru care am crezut că plec a fost să devin scriitor. Există o tradiţie în rândul scriitorilor latini-americani ca scriitorii să îşi părăsească patria pentru a deveni scriitori. Gabriel Garcia Marquez, cel mai mare scriitor columbian, a scris Un veac de singurătate în timp ce se afla în Mexic. Există această idee la noi că e nevoie să plecăm din ţările noastre pentru a deveni scriitori. În situaţia mea, cred că cei trei ani pe care i-am petrecut în Franţa, respectiv cei 13 pe care i-am petrecut în Spania au contribuit la înţelegerea activităţii mele, mi-au dat o detaşare aparte, una necesară exploatării în ficţiune. De asemenea, mi-au permis să dezvolt un anumit tip de relaţie cu munca mea. O relaţie de disciplină, de valoare, de solitudine, una necesară pentru a scrie romane. Prin urmare, nu mă pot gândi la munca mea în absenţa iubirii pentru ţara mea. Cred ca fost imperios necesar să plec din ţara mea natală pentru a putea scrie cărţile pe care le-am scris.
Ştiu că v-aţi mutat cu ceva timp în urmă înapoi în Bogota. Cum v-aţi regăsit oraşul după toţi aceşti ani? De ce aţi ales să reveniţi în acel moment?
M-am întors în Columbia în primul rând din motive personale, legate de familia mea şi a soţiei mele. M-am gândit că era un moment foarte bun să ne întoarcem, deoarece voiam ca fetele mele să copilărească în Columbia, la fel cum am făcut-o eu. Ceea ce nu ştiam era că un eveniment care va schimba istoria Columbiei avea să se întâmple: începerea negocierilor de pace între guvernul Columbian şi gherila marxistă, pentru a pune capăt unui război care a avut loc în Columbia din 1964.
Deci m-am întors din motive personale, dar am rămas din responsabilitate faţă de ţara mea. Nu numai pentru a participa la această discuţie publică, cât și pentru a apăra negocierea păcii, pentru a susţine terminarea războiului. A fost foarte important pentru mine să susţin eforturile depuse pentru terminarea războiului, prin această negociere.
Este adevărat că în cărţile dumneavoastră inseraţi mai multe personaje inspirate din persoane pe care le cunoaşteţi din viaţa de zi cu zi? Ele ştiu asta? Dacă da, ce părere au aceşti oameni despre acest lucru?
Da, întotdeauna sunt conştiente de asta. De exemplu, în ultimul meu roman, Forma Ruinelor, m-am inserat chiar pe mine ca personaj. Cartea este narată de către un scriitor pe nume Juan Gabriel Vásquez, a cărui biografie e la fel ca a mea, şi există un pasaj când acest personaj are nevoie de un doctor şi merge la un doctor care este inspirat de un doctor pe care chiar l-am cunoscut, şi pentru a-i folosi detaliile sale personale şi alte lucruri din viaţa lui în ficţiunea mea i-am cerut permisiunea, bineînţeles. Nu am fost atât de nesăbuit. Deci, de fiecare dată când folosesc o persoană reală pentru a crea un personaj, vorbesc cu acea persoană, ba chiar o și intervievez, şi în acest fel ştie că va apărea în carte. Şi cred că, de cele mai multe ori, oamenilor le place asta.
Aţi declarat că poziția dumneavoastră este pro legalizării drogurilor. În România şi nu numai, unele persoane încep să consume substanţe ilegale de la o vârstă foarte fragedă. Care este mesajul dumneavoastră pentru aceşti tineri?
Cred că este important de ştiut că drogurile aduc cu ele două probleme. Prima este problema sănătăţii publice, deoarece consumul de droguri este un lucru foarte serios, o problemă foarte serioasă care nu duce la absolut nimic bine. Nu numai că îţi distruge corpul şi viaţa, dar distruge şi viaţa celor care te înconjoară. Problema e că atunci când ilegalizezi ceva, nu opreşti acel ceva din a exista, nu opreşti oamenii din a cheltui bani pe acel ceva. Tot ceea ce faci este că pierzi controlul asupra locului unde merg acei bani. Deci dacă ceva este ilegal, oamenii care distribuie şi câştigă bani şi putere sunt interlopii, prin urmare se ajunge la probleme de ordine publică şi corupţie, respectiv violenţă. Faptul că drogurile sunt ilegale este motivul pentru care există violenţă în lume, în ţara mea, mai ales, fiind una care produce droguri. Prin urmare, există două probleme: consumul de droguri şi traficul de droguri. Dacă drogurile ar fi legalizate, ar rămâne doar problema consumului. Cealaltă problemă ar fi eradicată, mafia ar fi eradicată, corupţia, violenţa ar fi eradicate, deoarece traficul ar fi prin mijloace legale. Ceea ce mi se pare absurd vizavi de războiul asupra drogurilor este că lumea a trecut prin exact aceeaşi problemă cu alcoolul. În momentul în care alcoolul a fost declarat ilegal în Statele Unite, în anii ’20, instant a luat naştere o nouă industrie criminală. Nimeni nu a încetat să bea, dar distribuirea şi vânzarea alcoolului au căzut în mâinile mafiei, a criminalilor, a lui Al Capone. Pentru 10 sau 20 de ani, America a avut două probleme majore: consumul de alcool şi criminalitatea, corupţia. De îndată ce alcoolul a redevenit legal, Al Capone a dispărut, mafia din Chicago a dispărut şi a rămas doar o singură problemă. Revenind, în concluzie, sfatul meu ar fi să nu consume droguri.
Având în vedere că aveţi un mesaj puternic social si politic în cărţile dumneavoastră, v-aţi gândit să intraţi în politică?
Nu, niciodată. Noi avem în America Latină exemplul lui Mario Vargas Llosa, un scriitor peruan pe care îl admir, ale cărui romane au avut o influenţă foarte puternică asupra mea, şi care sunt printre cele mai bune romane scrise în America Latină în secolul XX. El a încercat să candideze la preşedinţie. Singura consecinţă memorabilă a acestei decizii este că s-a oprit din scris vreme de zece ani. A eşuat lamentabil şi a irosit un deceniu din viaţa sa. Nu există două viziuni asupra lumii care să se contrazică mai mult decât cea a romancierilor şi a politicienilor. Romancierii încearcă întotdeauna să ridice întrebări, în timp ce politicienii încearcă întotdeauna să găsească răspunsuri. Romancierii admiră complexitatea lumii, pe când politicienii rezumă totul la alb şi negru, simplifică, dar în acelaşi timp denaturează. Ei cataloghează lumea ca fiind bună aici şi rea acolo şi aşa mai departe. Deci sunt etici complet diferite şi feluri de a privi lucrurile. Modul de exprimare, vocabularul este complet diferit. Romancierii care să intre în politică este o idee foarte proastă.
Există o vorbă, cum că fiecare carte ar fi o crimă ratată. Cum comentaţi asta, referindu-vă la opera dumneavoastră?
Ha ha ha. Cred că romanele sunt un mijloc de a trăi vieţile pe care nu poţi să le trăieşti. Ca romancier, cred că mă comport mai mult sau mai puţin ca un cititor de romane. Citesc romane din acelaşi motiv pentru care le şi scriu: să încerc să trăiesc vieţi pe care nu pot să le trăiesc, să încerc să fiu altcineva, să observ lumea dintr-un alt punct de vedere, dintr-o altă perspectivă, să intru în pielea altcuiva în afară de mine. În viaţa de zi cu zi avem toate aceste complexe, aceste tipare şi limite, suntem prizonierii propriilor noastre circumstanţe şi experienţe. Scrisul romanelor îţi oferă libertatea de a fi altcineva, respectiv de a face lucruri pe care nu le-ai putea face în viaţa de zi cu zi.
O ultimă întrebare: cel mai recent roman publicat de dumneavoastră a fost în 2016. Aveţi ceva planificat în viitorul apropiat?
Am publicat o colecţie de eseuri în 2017, despre arta romanului, despre motivul pentru care scriem, respectiv citim romane şi despre cum ne-a schimbat romanul, ca oameni şi ca civilizaţie. Dar nu am mai publicat ficţiune. Următorul proiect este o carte de proză scurtă, pe care tocmai am terminat-o şi va fi publicată luna viitoare (n.red. luna noiembrie). Proza scurtă este foarte importantă pentru tradiţia latino-americană, câţiva dintre cei mai mari scriitori latino-americani au scris proză scurtă – din Argentina, Jorge Luis Borges, de exemplu. Deci acesta este următorul lucru, o colecţie de proză scurtă, intitulată Canciones para incendios, însemnând Cântece pentru foc, mai mult sau mai puţin.
De-abia aştept să o citesc. Vă mulţumesc pentru timpul acordat.
În fotografia principală, Luca Dragu și Juan Gabriel Vásquez în timpul dialogului lor de la FILTM VII.
