Bună de pus pe raft alături de Istanbulul lui Orhan Pamuk, Portretul unei familii turcești este povestea copilăriei și adolescenței viitorului scriitor și aviator militar Irfan Orga.

Totul începe în anul 1913, într-un Istanbul idilic și pitoresc, scăldat de apele albastre ale Mării Marmara. Irfan are 5 ani, trăiește cu părinții și bunicii săi înstăriți într-o casă frumoasă, are doică neagră, servitoare și bucătăreasă. Tatăl său se ocupă de negoțul cu covoare, mama sa e mulțumită să fie doar “o podoabă în casa soțului ei” (dat fiind că la acea vreme turcoaicele nu aveau voie să iasă din casă nici neînsoțite, nici fără văl pe față, deci nimeni în afară de familia ei nu știa cât de frumoasă era de fapt Șevkiye), iar bunica este cea care conduce toată casa, veghează pregătirea bucatelor tradiționale, taie, spânzură și pune pe toată lumea la punct.

Câteva capitole ești legănat de sunetul Bosforului, toropit de soarele verii turcești la umbra viței de vie, în paradisul unui puști de 5 ani care crede că nimic nu se poate schimba. Vine însă anul 1914, iar Imperiul Otoman se alătură Germaniei în Primul Război Mondial. Viața familiei lui Irfan, ca și a restului Europei, de altfel, se schimbă radical. Sunt concediate ajutoarele în casă, se vând afacerile de familie, se pun bani la ciorap, se fac provizii, se vând case și mobile, bărbații pleacă la război și în toată țara mai rămân femeile, copiii, bătrânii și câțiva funcționărași ai sistemului.

femeie in istanbul, 1908Într-o societate în care femeia de familie bună nu doar că nu lucra ca să își câștige existența, dar nici măcar nu ieșea din casă nevălurită și neînsoțită de un servitor sau de un membru al familiei, acest nou aranjament social a devenit în scurt timp o problemă. Mama lui Irfan decide să facă nefăcutul și să renunțe la văl în timpul ieșirilor pe stradă, după bietele cumpărături sărăcăcioase pe care și le permiteau.

– O să spună lumea că ești o prostituată, s-a văicărit bunica, absolut incapabilă să accepte un gest atât de îndrăzneț precum dezvelirea feței.
– Dacă asta or să spună, nu îmi pasă, nu vorbele lor o să ne țină de foame. Și de-acum să-ți lași și tu vălul deoparte, mamă!
– O, nu! Nu, nu, nu! a răspuns bunică-mea cu o groază superstițioasă. Doamne ferește să cer osândă de la Dumnezeu!

Dar a doua zi, când mama s-a dus la Beyoglu cu chipul ei drăguț descoperit în văzul lumii, a fost bătută cu pietre de niște copii și s-a ales cu o tăietură urâtă la cap.

Printre poveștile urgisite ale vieții unui băiețel de 7-8 ani în timpul războiului, în sărăcie cruntă, în lipsuri, frig și boli, se profilează, puternică și implacabilă, silueta mamei sale, o turcoaică otomană, de familie bună, care, trezindu-se în mijlocul războiului fără bărbat, fără bani, cu trei copii (Irfan avea și doi frați mai mici) și o soacră cu pretenții și nas pe sus, înțelege valul schimbărilor sociale și se adaptează, cu sacrificii, pentru a le putea asigura copiilor săi mai întâi hrana, apoi, la sfârșitul războiului, când lumea se mai domolește, o educație (militară, pentru amândoi băieții).

barber istanbul 1900 postcard

Discret, printre poveștile familiei fără nume (numele de familie turcești au fost introduse abia în 1934 de Atatürk) a lui Irfan, fiul lui Hüsnü (Bey) și Șevkiye (Hanim) din Bayazit, se conturează marile schimbări care vor afecta fostul imperiu și tradițiile sale seculare: instaurarea republicii sub conducerea lui Mustafa Kemal, care încă nu devenise Atatürk, tatăl turcilor, interdicția de a mai purta fes, obligația, primită foarte rău de populație, de a purta pălărie europeană, solicitarea de a lăsa deoparte vălul, trecerea la alfabetul latin, laicizarea republicii, drepturile femeilor.

turcoaice, 1914În ciuda modernității iminente, în ciuda vieții care îl va exila pe autor în Europa Occidentală (în anii de după ultima pagină a acestei cărți de memorii), parfumul Istanbulului de altădată nu părăsește niciodată sufletul lui Irfan Orga (numele de familie și l-a ales înfigând la întâmplare un ac pe o hartă și nimerind pe râul Urga). Scrise cu talent literar și cu umor, poveștile lui curg ca într-un roman de aventuri, spumoase, savuroase, calde și nostalgice, atât după Istanbulul copilăriei sale, cât și după cele două femei vrednice care l-au crescut, mama și bunica, amintiri duioase de acum o sută de ani.

Memoriile lui Irfan Orga sunt continuate într-o postfață explicativă de fiul său, Ateș, la rândul său scriitor și producător de muzică (pasiune instilată de chiar tatăl său). Aflăm în acest scurt capitol de încheiere cum a decurs restul vieții lui Irfan, mai ales după ce s-a îndrăgostit de o femeie străină (viitoarea lui soție, Margarete), și a fost nevoit, conform legii turcești, să renunțe la brevetul de pilot militar și să se autoexileze în strania, recea și umeda Marea Britanie, consolându-se adesea cu gătitul nostalgic al mâncărurilor cu parfum mediteranean, ceea ce l-a determinat să scrie chiar vreo trei cărți de gastronomie.

Bucătar, pilot, scriitor, memorialist, Irfan Orga a lăsat din exil o superbă imagine a Turciei și Istanbulului de altădată prin cele nouă cărți ale sale, despre societatea, oamenii, orașele, obiceiurile și parfumurile orientale de la apusul Imperiului Otoman.

excursion golden horn james ellis

 

Comandă cartea de pe librăria online Cărturești!

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

Foto:
Femeie in Istanbul, 1908, sursa
Bărbier în Istanbul, 1890-1900, sursa
Turcoaice, 1914, sursa
Excursion on the Golden Horn, James Ellis, 1888, sursa

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


3 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *