Bookaholic

Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin, cartea Mashei Gessen, este nu numai o prezentare a vieţii unui politician controversat, ci şi o analiză pertinentă a situaţiei economice şi sociale a unei ţări aflate într-o perioadă de transformări puternice, de speranţe şi de iluzii strivite. Rusia anilor ’90 este un spaţiu în care ideologia sovietică nu dispare, ci trece la un nivel mai subtil, ţinând din umbră frâiele ţării, care afişează o iluzorie deschidere şi un fals spirit democratic. În degringolada rapid instalată în anii ’90, pe fondul de dezamăgire provocată de noua clasă politică, Vladimir Putin a intrat uşor în scenă.

Masha Gessen, autoarea provocatoarei cărţi despre Putin, mărturiseşte, în prolog, că face parte din generaţia care, la începutul anilor ’90, încerca, plină de optimism, să construiască o lume nou, diferită de cea în care trăiseră părinţii lor. Era o perioadă în care tinerii încercau să-şi facă o viaţă nouă, mai bună, în altă ţară, dar apareneţele erau înşelătoare. În acelaşi timp, în Sankt Petersburg se menţinea o lume paralelă, în care statul ducea mai departe moştenirea sistemului sovietic: „un sistem paranoid, închis, care se străduia să controleze totul şi să şteargă de pe faţa pământului  ceea ce nu putea controla”.

Oameni care încercau să se lupte cu sistemul riscau să fie anihilaţi, aşa cum s-a întâmplat cu Galina Starovoitova, de meserie entograf, dar care a intrat în politică pentru a susţine drepturile femeilor şi ale minorităţilor. O persoană deloc convenţională, şoca opinia publică prin gesturi cum ar fi să-şi ridice fusta şi să-şi arate picioarele, la o conferinţă feministă, pentru a infirma o bârfă cum că ar fi crăcănată (de asemenea, a fost printre primii care a vorbit despre discriminările suferite de oamenii supraponderali).

Era o societate şocantă chiar şi pentru o persoană precum Masha Gessen, care fusese jurnalist de război:

Îmi făcusem meseria sub gloanţe, însă asta a fost povestea cea mai înfricoşătoare pe care a trebuit s-o scriu vreodată: nu mai fusesem niciodată, până atunci, obligată să descriu o realitate atât de lipsită de emoţie şi de crudă, atât de clară şi de necruţătoare, atât de coruptă şi de lipsită, cu totul, de remuşcare. În doar câţiva ani, Rusia întreagă avea să devină această realitate”.

Speranţa că societatea avea să se schimbe în sensul democraţiei s-a prăbuşit foarte repede: „singurul lider rus din istorie ales liber” şi-a arătat rapid adevăratele intenţii, iar societatea a căzut pradă inflaţiei şi birocraţiei. Autoarea cărţii explică alunecarea în visul Rusiei de a deveni din nou supraputere tocmai prin trădarea liderilor în care crezuse iniţial: populistul Elţîn se retrăsese, treptat, în lumea selectă a noii nomenclaturi, iar prim-ministrul său Egor Gaidar nu avusese nici un pic de sfială să spună că masele populare erau prea proaste pentru a fi consultate cu privire la reforme.

Seria de atentate teroriste din anul 1999 şi comportamentul lui Putin, devenit, între timp, prim-ministru, au favorizat ascensiunea sa: spre deosebire de retorica lui Elţîn, Putin a veni cu un discurs hotărât, promiţând că teroriştii vor fi vânaţi până la ultimul: „Oriunde ar fi, îi vom distruge. Chiar şi dacă îi găsim la toaletă.  O să-i băgăm cu nasul în hazna”.

Nici măcar poziţia sa bine ştiută în KGB nu i-a afectat ascensiunea. Ruptura sa de serviciile secrete este şi acum un mister: informaţii concrete nu există nici oficial, nici sub formă de „bârfe coerente”. Încă ofiţer KGB în 1991, Putin recunoaşte „cu seninătate că fi fost dispus să servească orice stăpân. Ba mai mult, ar fi vrut să-şi încerce norocul şi să-i servească pe toţi”.

Putin este omul fără chip, pentru că imaginea sa este atât de complexă, încât nu poţi să-i pui uşor o etichetă: (fostul) spion care nu pregetă să încalce Constituţia din primul moment al mandatului său de preşedinte, prin oferirea dreptului, pentru o serie de demnitari, de a clasifica informaţii cu statut secret; şeful de stat care, în momentul unei tragedii, cum a fost dezastrul submarinului Kursk, rămâne în continuare în vacanţa sa din Ialta, şi care, la trei luni de la preluarea puterii, a trecut cele trei televiziuni federale sub controlul statului (moment pe care autoarea cărţii îl numeşte „ziua în care a murit presa”; tânărul curajos, care, în adolescenţă, era pasionat de box şi de sambo (arte marţiale sovietice); bărbatul care, înainte de a o cunoaşte pe actuala soţie, îşi părăsise logodnica în faţa altarului.

La doisprezece ani după, Rusia devenise o ţară în care nu mai merita să te oboseşti să votezi. Autoarea cărţii recunoaşte că „n-am mai votat la parlamentare de mai bine de doisprezece ani, fiindcă legile lui Putin au făcut inutile alegerile: partidele politice nu mai pot candida fără aprobarea Kremlinului, membrii parlamentului nu mai sunt aleşi direct, iar rezultatele sunt oricum trucate de cei de la birourile electorale”.

Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin este o carte ce spune povestea unora dintre cei mai importanţi jucători politici ai prezentului, o istorie clocotitoare, vie, misterioasă, a unei ţări ce probabil nu va renunţa niciodată la visul de a fi superputere, chiar dacă asta înseamnă încălcarea flagrantă a drepturilor omului şi ignorarea oricăror tendinţe de a echilibra societatea.

Masha Gessen, Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin, traducere din engleză de Bogdan Perdivară, Editura Pandora M, 2012