Iulia Modiga publică un nou volum la editura Cartea Românească, Incendii, care va fi lansat la Târgul Internațional Gaudeamus. Aflată mereu în situații de urgență, în care până și memoria poate deveni „demisionară”, poezia Iuliei Modiga e conectată la comunități și situații în care vocea acestor comunități devine nucleul bazal. Așteptările pe care le creează poezia Iuliei Modiga „acceptă absența și justificările ei probabile”, responsabilizează și devine un ecou conștient al vieții noastre, a tuturor. Așteptam de mult timp o voce care își asumă riscuri și nu cedează în fața lașității inerente a speciei umane.
Încă din motto-ul cărții se deschide o cutie a Pandorei: România, dacă există două jumătăți, atunci tu ai ars jumătatea cea bună. Însuși titlul cărții, Incendii, face referire la acesta.
Există un sentiment comun al marii majorități atunci când se petrece un act public de injustiție, când este încălcată deliberat o normă recunoscută de toate părțile. Se formează o colectivitate morală care reacționează spontan la ceea ce a produs o vătămare serioasă, care cere sancțiuni imediate și care pretinde proceduri reparatorii. Ce generează neliniște socială? Măsurile de austeritate, eșecul reprezentării politice și al sistemelor politice, corupția, lipsa de transparență, militarizarea, războiul, abuzurile unor instituții financiare internaționale, încălcări ale unor drepturi – etnice/rasiale, dreptul la bunuri, la muncă, dreptul la asociere, la liberă exprimare, drepturile imigranților etc. În România ultimilor ani, tensiunile sociale au fost evidente în stradă, începând cu ianuarie 2012, când în mai multe orașe au fost declanșate proteste pe fondul reformelor propuse de o nouă lege a sănătății, promovate de guvernarea de la acea vreme, în toamna lui 2013, când în București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, zeci de mii de persoane au ieșit în stradă împotriva proiectului de exploatare auriferă de la Roșia Montană, mai recent, în luna februarie a acestui an, când peste 500.000 de români din întreaga țară au protestat contra OUG 13, contra modificărilor pe care guvernanții voiau să le opereze în legile justiției, și, nu în ultimul rând, iată, asistăm chiar săptămânile acestea la un nou val #rezist în urma așa-zisei „revoluții fiscale”. Sub genericul „Corupția ucide”, una dintre cele mai încărcate emoțional manifestații stradale care au avut loc în România, dar și în capitale ale Europei unde sunt stabiliți români, în noiembrie 2015, s-a desfășurat ca urmare a tragediei de la Colectiv. 65 de tineri ne-au rămas amprentați în memorie. 65 de tineri, 65 de familii distruse. Două Românii: una versată, ignorantă, animal de pradă; cealaltă – o neputință. Între ele, fum și foc.
Într-un haos politic și social general, „răspunsul corect nu este întotdeauna cel încercuit”. Care este puterea maselor de a reacționa la situații care depășesc așteptările, apare solidaritatea, se creează voci omogene, discursuri integratoare?
Aș vorbi despre o minoritate activă care se exprimă vizibil în episoade de tensiune publică, mai degrabă decât despre mase. Minoritatea aceasta are capacitatea de a identifica situațiile inechitabile, de a propune un repertoriu nou de acțiune intențională, revendicativă și inovativă spre a restabili echilibrul social perturbat. Minoritatea asta vocală nu are același cod de acces – e ca la interfon, fiecare apartament cu codul său – este fluidă, se fragmentează, se recompune, stă în repaus, se alimentează. Relevant este că funcționează în baza unei credințe generalizate prin care sunt identificate sursele tensiunii și elaborate răspunsuri posibile sau potrivite pentru soluționarea acesteia.
Există momente când nici memoria nu mai face față faptelor. Când apare „memoria demisionară”?
Incendiile fac distincție între memoria individuală, memoria colectivă și memoria socială. Fiecare dintre noi a văzut cel puțin o dată făcându-se scrum un fragment din viața personală, după cum fiecare dintre noi a auzit povestite sau a citit despre amintirile colective ale unui anumit grup de persoane – ale deportaților, ale refugiaților, ale martirilor din închisorile comuniste. Fiecare dintre noi s-a abonat la prelucrarea, depozitarea și reactualizarea informațiilor despre Revoluția din 1989, despre Marea Unire de la 1918, despre atacul terorist din 11 septembrie 2001, de la World Trade Center, sau despre accidentul de mașină în care s-a stins Prințesa de Wales. Uitarea este legată intrinsec de memorie. Funcționăm în regim de recycle bin. Memoria demisionară poate fi combătută prin cunoaștere, prin săpături. Sapi, găsești, reții, transmiți. Să dau un exemplu: Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt din Chișinău, axa principală a orașului, a purtat mai multe denumiri de-a lungul timpului – Milionnaia, Moskovskaia, Alexandrovskaia, Alexandru cel Bun, Regele Carol II, Lenina. În funcție de perioada istorică, de regimul politic s-au construit noi realități și semnificații, noi amintiri stocate în memoria socială a moldovenilor de peste Prut.
Unde au loc adevăratele revoluții? „Așteptarea este o atitudine liniștită”, fiind așteptate acele voci care să vorbească pentru mase.
Revoluțiile reclamă modificări radicale. Este divorțul intentat de pârât o revoluție? Este revoluție retragerea din activitatea de gimnast a unui olimpic? Se poate numi revoluție lovitura de stat din 1989? Maică-mea așa se raportează la ea. Au ocolit-o gloanțele în stradă, gloanțele „revoluției”. Pe alții, însă, i-a costat viața. A fost revoluție în aprilie 2009, la Chișinău? Zeci de mii de tineri au ieșit în stradă și au reușit prin această presiune să înlăture regimul comunist. Și atunci s-au pierdut vieți, au fost uciși manifestanți, au fost torturați în comisariatele de poliție, intimidați, șantajați. Este firesc să se strecoare osteneala, de-asta am scris la un moment dat în volum „eu voi trăi revoluția/cu ușile închise”.
Te-ai confruntat cu discriminări între sexe? Care este situația în lumea literară, între poeți-poete? Ca să te citez: „poetele sunt cu nouă centimetri mai aproape de pământ”.
Am lucrat întotdeauna cu mai mulți bărbați decât cu femei. În România pare mai degrabă o chestiune de alegere decât de acces. Ai acces dacă dai dovadă de fermitate. Discriminarea între sexe mă preocupă mai puțin, dar cel mai mult mă feresc de argumentele feminismului. Feminismul e searbăd. Mă irită extremele, absența nuanțelor. În ceea ce privește mediul literar, ei bine, de câte ori nu citim (chiar în cronici) expresia „poezie feminină”? Aș plasa dinamită de-a lungul și de-a latul expresiei ăsteia. Dacă gătesc paste într-un poem, poemul ăla devine feminin. Dacă mângâi o pisică într-o scară de bloc. Dacă sărut. Dacă îmi întind brațele. Probabil că sunt mai mulți autori-bărbați decât autori-femei. Raportul ăsta se observă la festivalurile literare, la evenimentele de lectură publică, la premiile pentru debut și premiile pentru „performanța” unui volum, în librării, unde am observat că poetele și prozatoarele nu sunt așezate pe rafturi la nivelul ochilor, ci mult mai jos. Trebuie să te apleci să răsfoiești volumul unei autoare.
Reușește poezia să responsabilizeze, să problematizeze, există o dinamică între puterea pe care o are poezia asupra societății și viceversa?
Poezia puternică te trage de mânecă, îți dă coate, bobârnace peste frunte, îți sare în față după o ușă metalică, te alertează, te angajează. Nu cred în versuri distractive sau în poezie relaxată. Așa cum nu trăim în afara mediului politic, social, economic, cultural, așa nici poezia nu ar trebui să ridice din umeri în fața evenimentelor care zgâlțâie sau transformă lumea așa cum o cunoaștem. Poezia te face atent la ce se petrece în jur. Cum procedezi, însă, atunci când poezia este percepută de potențialii cititori drept produs expirat, greu de digerat? Cum procedezi când potențialii cititori nu au exercițiul de a citi poeme? Insiști, dai poezie pe datorie.
Iulia Modiga s-a născut în 1985, la București. Este sociolog, jurnalist și activist civic. A organizat o serie de proteste, iar despre altele a scris. A debutat cu volumul de poezie „Bagdad” (Ed. Karth, 2015). Al doilea volum, „Incendii” (Ed. Cartea Românească, 2017), va fi lansat la final de noiembrie. A publicat poeme în „Stare de urgență”, „Revista la Plic”, „Tiuk!”, „Bucovina literară”, „Familia”, „Crevice” etc. Este prezentă în studiul interdisciplinar „Evacuarea fantomei. Arhitecturi ale supraviețuirii” (Ed. Centrul de Introspecție, 2010).
